Făcu o pauză calculată.
— Vă rog să o întâmpinați pe noua directoare generală adjunctă, doamna Tatiana Nicolae!
Pentru câteva secunde, în sala de conferințe nu se auzi nimic.
Ionuț rămase nemișcat, cu mâinile ridicate în gestul prin care intenționase să-și salute propria numire.
Oana se îndreptă brusc.
Buzele i se deschiseră de uimire.
Apoi izbucniră primele aplauze timide.
În câteva clipe, întreaga sală aplauda puternic.
Tatiana intră prin ușa laterală.
Purta un costum sobru, care îi venea impecabil.
Părul îi era strâns cu grijă.
Chipul îi era calm.
Nu părea nici tulburată, nici triumfătoare și nu avea nimic de demonstrat nimănui.
Se apropie cu siguranță de prezidiu și își ocupă noul loc.
Colegii o înconjurară cu felicitări.
Mulți se bucurau sincer să o vadă revenind. Înainte de concediul de maternitate fusese apreciată și considerată un manager puternic.
Ionuț și Oana rămăseseră deoparte.
Amândoi păreau oameni cărora tocmai li se prăbușise lumea.
În acea zi, soții nu se întâlniră nici măcar o dată.
Oana dispăru imediat după ședință.
Tatiana se cufundă în muncă.
Noile responsabilități cereau efort, dar multe dintre sarcini îi erau familiare.
Cu uimire, își dădu seama cât de mult îi lipsise acel ritm.
Discuțiile profesionale.
Deciziile importante.
Senzația că se poate descurca singură în fața oricărei probleme.
Ajunse acasă târziu.
Ionuț o aștepta.
Stătea în bucătărie, în întuneric.
— Bună, spuse Tatiana liniștit și aprinse lumina.
— Bună, răspunse el răgușit.
Ea își puse geanta pe un scaun.
— Ei bine? Ai ceva să-mi povestești?
Ionuț ridică privirea.
— Dar tu?
În vocea lui se amestecau furia și confuzia.
— Eu nu am prea multe de spus. Astăzi totul a devenit limpede.
— Deci așa ai ales să procedezi?
Tatiana zâmbi amar și se uită la ceas.
— Mai așteaptă puțin. Cred că în curând vom lămuri totul.
În acel moment se auzi soneria.
Tatiana merse să deschidă.
În prag se afla Oana.
Părea însuflețită și aproape euforică.
— Tati, ce lovitură ai dat! exclamă ea imediat. Ce surpriză! Să fi văzut fața lui Ionuț! A rămas cu gura căscată! Ce răzbunare i-ai pregătit! Unde e sărmanul? Probabil stă și-și plânge soarta?
Oana se opri brusc.
În fundul holului se afla Ionuț.
Chipul lui devenise împietrit.
Tatiana închise ușa.
— În sfârșit, suntem toți aici, spuse ea încet.
Vocea îi era calmă, dar avea o tărie metalică.
— Cei doi oameni principali din povestea vieții mele de familie sunt acum în aceeași încăpere. Așa că spuneți-mi. Vreau să aud adevărul chiar de la voi.
— Tatiana, despre ce vorbești? încercă Ionuț să protesteze.
Făcu să se ridice, dar părea lipit de scaun.
— Ți-ai pierdut mințile? Noua funcție ți-a urcat la cap? Acum crezi că poți porunci tuturor?
— Nu, Ionuț. Funcția nu are nicio legătură.
Tatiana îl privi mai întâi pe el, apoi pe Oana.
— Problema este că cele mai apropiate două persoane din viața mea m-au trădat.
Tăcu pentru o clipă.
— Cercul a fost o idee bună. Chiar am crezut că Oana îl pierduse înainte să plecăm. Dar cu bijuteriile ați greșit.
Oana se încordă.
— Despre ce bijuterii vorbești?
Ionuț întrebă încet:
— Tatiana, ce vrei să spui?
— Despre setul cu safire, din aur alb.
În cameră se lăsă o tăcere atât de adâncă, încât se auzea ceasul de pe perete.
— Cel pe care l-ai cumpărat pentru amanta ta, continuă Tatiana. L-ai ascuns în dulapul nostru și intenționai să i-l dai după ce plecam eu. În timp ce eu și Veronica ne plimbam prin Tenerife, tu te întâlneai cu Oana sub pretextul muncii și chiar plecai cu ea.
Zâmbi amar.
— Vă dați seama cât de naivă am fost? Am găsit cutia întâmplător și am crezut că era darul meu de ziua mea. Mi-am ales chiar și rochia astfel încât să se potrivească acelui colier.
Ionuț își plecă privirea.
Se uita la podea și nu spunea nimic.
Oana, în schimb, își îndreptă spatele.
Chipul i se transformă.
În fața Tatianei nu mai era prietena veselă din copilărie, ci o femeie rece și plină de răutate.
— În sfârșit ai înțeles! spuse ea disprețuitor. Credeam că nu observi absolut nimic!
Tatiana rămase tăcută.
— E numai vina ta, dragă! continuă Oana. Ai pus mâna pe un bărbat bun, dar n-ai știut să-l păstrezi. Te-ai îngrășat în concediul de maternitate, te-ai pierdut complet în copil, ai încetat să mai ai grijă de tine. Crezi că unui bărbat îi ajung cina de acasă și discuțiile despre jucării? Are nevoie de atenție! De admirație! De o femeie adevărată alături!
Tatiana o ascultă fără să-și piardă calmul.
— Nu l-am ținut niciodată pe Ionuț cu forța. A avut mereu libertatea să aleagă singur. Iar alegerea lui a fost aceasta.
Se întoarse spre soț.
— Fă-ți bagajele și pleacă.
Apoi o privi pe Oana.
— Și tu pleacă. Nu vreau scandaluri, justificări sau explicații. Lăsați-mă pur și simplu în pace.
— Eu nu plec nicăieri! izbucni Ionuț.
Se ridică brusc.
— Este familia mea! Casa mea! Tatiana, iartă-mă! Nici eu nu știu cum s-a ajuns aici. A fost o rătăcire, o nebunie!
Se întoarse spre Oana.
— Spune-i! Explică-i că nu a fost nimic serios! Doar o prostie, o întâmplare, un joc!
Oana râse scurt și isteric.