— Ai avut nouă luni, am spus. Ai verificat doar versiunea falsificată.
Radu s-a ridicat brusc.
— Asta este intimidare! Este instabilă și obsedată să mă pedepsească pentru faptul că mi-am refăcut viața.
— Ți-ai refăcut viața?
M-am întors suficient cât să mă audă și Corina.
— Așa numești transferul a două sute de mii de dolari din fondul destinat programului de lectură pentru copii către contul lui Radu din Insulele Cayman?
Tenul Corinei a devenit livid sub machiaj.
Radu a întins un deget spre mine.
— A falsificat documentele!
Am zâmbit aproape imperceptibil.
— Ar fi fost dificil, având în vedere că propriul dumneavoastră asistent a predat originalele secretarei instanței în această dimineață, la ora 8:42.
Gura lui Radu s-a deschis.
Pentru câteva secunde nu a mai găsit nicio replică.
Acolo a apărut prima fisură.
Cu trei săptămâni înainte, mă sunase Mara de pe un număr ascuns. Vocea îi tremura.
Mi-a spus că Radu îi ordonase să modifice retroactiv facturile și să șteargă e-mailurile.
Mi-a povestit că Stan îi spusese:
— După pronunțare, nimeni nu mai crede femeile.
Mara avea o fiică de vârsta lui Matei.
Apoi i-am oferit o alegere.
Un avocat. Protecție. Imunitate, dacă accepta să coopereze.
A ales corect.
Judecătoarea Marcu a întors următoarea pagină.
— Domnule Ionescu, ați dezvăluit existența companiei Delta Dunării Holdings?
Radu s-a așezat încet.
În locul lui, a răspuns Stan:
— Doamnă judecătoare, Delta Dunării nu are nicio legătură cu bunurile comune ale soților.
— Atunci de ce, a continuat judecătoarea, compania a primit venituri provenite din clinici, a cumpărat apartamentul comun și a plătit chiria locuinței doamnei Pop?
Corina a șoptit:
— Radu…
El s-a întors spre ea.
— Taci!
Cuvântul a lovit sala ca o palmă.
Matei s-a cutremurat.
M-am aplecat spre el.
— Ești în siguranță.
Radu a văzut gestul. Poate și-a amintit toate momentele în care confundase blândețea mea cu slăbiciunea.
Apoi ușile sălii s-au deschis.
Două persoane au intrat.
Una era Mara, într-un palton gri, cu fața albă de teamă.
Cealaltă era agentul special Dobre, din cadrul structurii pentru criminalitate financiară.
Stan a încremenit.
Radu m-a privit cu o ură lipsită de orice mască.
Cunoșteam acea privire. O văzusem în noaptea în care îmi spusese că voi pleca fără nimic. Stătuse atunci deasupra mea, în timp ce Matei dormea la etaj, și afirmase:
— Eu controlez judecătorii, băncile, avocații și povestea pe care o va auzi toată lumea.
Avea într-adevăr multă putere.
Dar nu și asupra mea.
Judecătoarea Marcu și-a mutat privirea de la agentul Dobre la mine.
— Doamnă Ionescu?
Mi-am împreunat mâinile.
— Instanța are dovezile civile, am spus. Agentul Dobre are dosarul penal.
Radu a râs scurt, dar râsul i s-a frânt la jumătatea sunetului.
— Chiar crezi că mă poți distruge?
— Nu, am răspuns.
M-am uitat spre dosar.
— Dumneavoastră ați făcut-o singur. Eu doar am păstrat dovezile.
Judecătoarea Marcu a privit sala ca pe un câmp de luptă.
— Domnule Stan, ați depus în numele clientului dumneavoastră declarații financiare în care afirmați că Delta Dunării Holdings nu are legătură cu bunurile comune?
Fața avocatului deveni cenușie.
— Pe baza informațiilor furnizate de clientul meu.
— Mă întrebam eu, am spus.
Stan m-a fulgerat cu privirea.
— Nu mă mai contactați.
Am deschis un al doilea dosar.
Ochii lui Radu s-au fixat asupra lui.
Da, Radu. Mai exista unul.
— Aici se află corespondența electronică dintre domnul Stan, Radu și Corina Pop, am continuat. Mesajele descriu cum urmau să fie transferate veniturile clinicilor prin fundația Corinei înainte de hotărârea de astăzi.
Stan a tresărit înainte să se poată controla.
— Obiecție!
— Nu și atunci când este folosită pentru facilitarea unei fraude, a spus rece judecătoarea Marcu.
A luat documentele.
Stan a tăcut.
Acea tăcere a fost mai dulce decât orice pledoarie.
Radu s-a ridicat din nou, tremurând de furie.
— Instanța nu poate accepta documente furate!
— Nu au fost furate, am răspuns. Mi-au fost trimise.
— De cine?
Am privit dincolo de el.
Mara a făcut un pas înainte.
Chipul lui Radu s-a schimonosit.
— Mică proastă…
— Destul! a tunat judecătoarea Marcu.
Executorul judecătoresc s-a apropiat.
Vocea Marei tremura, dar ea a continuat:
— Mi-a spus că doamna Ionescu este prea săracă pentru a lupta. A spus că, după decizia instanței, va scoate totul din țară. Domnul Stan mi-a indicat ce fișiere trebuia să șterg.
Stan a închis ochii.
Corina a început să plângă — nu din remușcare, ci pentru că își calcula pierderile.
— Radu m-a făcut să fac asta, a șoptit ea.
— Ai semnat fiecare tranzacție! i-a răspuns el tăios.
— Și mi-ai promis bogăție!
Așa erau ei.
Nu îndrăgostiți. Nu parteneri. Doar doi hoți care se certau în timp ce casa lor de cărți ardea.
Judecătoarea Marcu și-a scos ochelarii.
— Respinge soluția propusă. Îngheț toate bunurile declarate și toate activele identificate suplimentar până la finalizarea unei anchete complete. Custodia provizorie rămâne la doamna Ionescu. Domnul Ionescu va avea numai întâlniri supravegheate cu minorul, supuse evaluării.