Andrei nu fusese niciodată un mincinos prea priceput. În timp ce își îndesa hainele în valiză, în dormitor, evita cu încăpățânare privirea Elenei, femeia alături de care își împărțise viața aproape un deceniu.
— O conferință de o săptămână, a spus Elena, sprijinindu-se de tocul ușii. Și, bineînțeles, tocmai la Constanța, unde toată lumea merge în concediu.
— Compania achită toate cheltuielile, a mormăit Andrei, ascunzându-și costumul de baie sub un teanc de cămăși. Ar fi ciudat să refuz.
— Vine și colega ta, Bianca?
În vocea Elenei nu se auzea curiozitate. Era doar oboseală. O oboseală adunată în luni întregi de tăceri, explicații contradictorii și promisiuni care nu mai însemnau nimic.
Andrei s-a oprit o clipă, apoi a continuat să împacheteze, prefăcându-se că nu observase nimic.
— Da. Ea se ocupă de prezentare. E o deplasare de serviciu, Elena.
— Sigur, a răspuns soția lui, încrucișându-și brațele. Exact ca la petrecerea firmei de anul trecut, când ați „muncit” până la patru dimineața.
— Iar începem? Andrei a trântit capacul valizei, dar nu l-a închis. Ți-am explicat atunci. Era un proiect important.
— Un proiect atât de important încât a trebuit să ștergi toate mesajele din telefon?
Andrei a lăsat geanta pe pat și, în cele din urmă, a privit-o direct.
— Nu vreau să discutăm acum despre asta. Avionul pleacă peste trei ore.
— Transmite-i salutări „colegei” tale, a spus Elena, făcându-se într-o parte ca să-i lase loc să treacă. Și distrează-te.
Andrei a mormăit ceva neinteligibil și a ieșit grăbit din cameră.
Elena a rămas singură în mijlocul dormitorului. O vreme, a privit fotografia de familie de pe noptieră: zâmbeau amândoi, tineri și apropiați, înainte ca între ei să apară zidul pe care niciunul nu mai știa cum să-l dărâme.
Apoi, cu o hotărâre neașteptată, a luat telefonul și a căutat numărul persoanei care o putea ajuta.
La jumătatea lunii iunie, litoralul românesc era plin de turiști. Apa mării avea temperatura potrivită, valurile erau domoale, iar soarele ardea fără milă. Andrei stătea întins sub umbrelă și o urmărea pe Bianca înotând în larg. Trupul ei bronzat strălucea în lumină și atrăgea privirile celor de pe plajă.
— Vino în apă! l-a strigat ea, fluturându-i mâna. E minunat!
Andrei s-a ridicat alene și a intrat în mare. Când Bianca s-a apropiat, și-a încolăcit brațele în jurul gâtului lui.
— La ce te gândești? l-a întrebat, lipindu-și obrazul de al lui. Și să nu-mi spui că la serviciu.
— Nu… Doar că am uitat să trimit un mesaj înainte să plec.
— Minți, a zâmbit Bianca, atingându-i obrazul cu buzele. Te gândești la soția ta, nu-i așa?
Andrei s-a încruntat.
— Am stabilit că nu vorbim despre ea cât timp suntem aici.
— Bine, bine, a spus Bianca împăciuitoare. Atunci ce-ar fi să înotăm până la geamandură?
Seara, au luat cina într-un restaurant de pe faleză, cu ferestre largi spre mare. Bianca purta rochia nouă cumpărată în după-amiaza precedentă de la un magazin din apropiere. Lumina apusului îi poleia pielea, iar Andrei o privea cu admirație. Cu toate acestea, ceva îl apăsa. Nu reușea să se bucure pe deplin de nimic.
— Mâine mergem în excursie la munte? a întrebat Bianca, sorbind din paharul cu vin. Vreau să fac niște fotografii frumoase pentru rețelele sociale.
— Sigur, a încuviințat Andrei. Putem cumpăra și câteva suveniruri.
— Elenei îi plac suvenirurile? întrebarea ei a sunat aproape copilărește.
Andrei a zâmbit fără veselie.
— Te-am rugat să nu deschizi subiectul.
— Iartă-mă, a spus Bianca, așezându-și mâna peste a lui. Dar, mai devreme sau mai târziu, va trebui să lămurești lucrurile. Nu putem să ne ascundem la nesfârșit.
— Știu, a răspuns el întunecat. După vacanță voi vorbi cu ea.
Ochii Biancăi s-au luminat imediat.
— Serios? Promiți?
— Promit.
Săptămâna a trecut repede. Au înotat, s-au bronzat, au făcut excursii, au mâncat pește și fructe de mare în restaurante elegante, iar nopțile și le-au petrecut în camera de hotel, cu pasiunea oamenilor convinși că încep o viață nouă. Andrei se gândea tot mai rar la casa lui și la discuția care îl aștepta acolo.
Aproape niciodată.
În ziua plecării, Bianca l-a îmbrățișat la aeroport.
— Să nu uiți ce mi-ai promis, i-a șoptit, atingându-i buzele cu ale ei. Aștept să mă suni.
— Știu, a murmurat Andrei, desprinzându-se cu greu de ea. Te sun imediat după ce discut cu Elena.
Pentru mai multă siguranță, își cumpăraseră bilete la zboruri diferite. Nu voiau să atragă atenția nimănui.
În avion, Andrei a comandat un whisky și a încercat să-și pregătească discursul. După zece ani de căsnicie, relația lui cu Elena ajunsese să semene cu legătura dintre doi străini care încă locuiesc în aceeași casă.
Târziu în noapte, taxiul a oprit în fața blocului. După ce a plătit, șoferul a plecat, iar Andrei a rămas câteva secunde pe trotuar, privind în sus. În sufragerie era lumină. Elena nu dormea.
A inspirat adânc și s-a apropiat de intrare.
Ușa s-a deschis fără zgomot. A lăsat valiza pe hol și a ascultat. Din sufragerie veneau acorduri liniștite de muzică și voci.