„Probabil se uită la televizor”, și-a spus, scoțându-și pantofii.
Când a intrat în cameră, s-a oprit brusc.
În mijlocul sufrageriei se afla o masă aranjată festiv. Pe ea erau șampanie, farfurii elegante și un tort decorat cu o lumânare în forma cifrei zece.
Elena stătea pe canapea, dar nu era singură. Lângă ea se afla un bărbat înalt, cu părul blond, pe care Andrei nu-l mai văzuse niciodată. Cei doi râdeau, iar mâna străinului se odihnea familiar pe umărul ei.
— Ce… ce se întâmplă aici? a întrebat Andrei cu glas răgușit, făcând un pas în cameră.
Elena s-a întors speriată.
— Andrei? Te-ai întors deja?
Privirea ei a fugit spre ceas.
— Te așteptam abia peste două ore.
— Ce înseamnă asta? Andrei i-a privit pe rând pe ea și pe necunoscut. Cine este el?
Bărbatul s-a ridicat și i-a întins mâna, zâmbind politicos.
— Radu. Îmi pare bine.
Andrei nici măcar nu i-a răspuns la gest.
— Elena, ce se întâmplă? Ce sărbătoriți?
— Ai uitat? a întrebat ea, aproape nevenindu-i să creadă. Astăzi împlinim zece ani de la nuntă.
Pământul părea să-i fugă de sub picioare. Era aniversarea lor. O uitase complet. Mai mult decât atât, își petrecuse întreaga săptămână cu o altă femeie, în timp ce Bianca își făcuse planuri pentru viitor și îl aștepta să înceapă procedura divorțului.
— Și ai hotărât să sărbătorești cu… el? Andrei a arătat spre Radu, care continua să zâmbească liniștit.
— Nu-ți face griji, a spus bărbatul, așezându-se din nou. Sunt aici doar pentru muncă.
— Pentru muncă? Andrei și-a strâns pumnii. În casa mea? Seara? Cu șampanie și tort?
— Radu este designer de interior, a explicat Elena calm. Am vrut să renovez apartamentul cât timp erai plecat. A fost surpriza mea pentru aniversare.
— Într-o singură cameră? Într-o săptămână?
— Nu doar sufrageria, a spus Elena. Vino, îți arăt și restul.
Andrei a urmat-o ca prin ceață. Dormitorul era de nerecunoscut: tapet nou, un pat schimbat, veioze moderne și tablouri pe pereți.
— Asta este… a început el, dar nu a găsit cuvântul potrivit.
— Îți place? l-a întrebat Elena cu o urmă de speranță. De mult voiam să schimb ceva. M-am gândit că perioada în care ești plecat la „conferință” era momentul ideal.
Andrei a tresărit la accentul pe care ea îl pusese pe ultimul cuvânt.
— Este… neașteptat, a reușit să spună.
— Și încă nu ai văzut totul.
Elena a deschis ușa camerei lui de lucru.
Andrei a rămas nemișcat în prag.
Biroul dispăruse. Pereții erau vopsiți în albastru deschis, într-un colț se afla un pătuț mic, iar pe rafturi erau jucării și cărți pentru copii.
— Ce este aici? a șoptit el.
Elena și-a cuprins trupul cu brațele. Pentru prima dată în acea seară, părea cu adevărat vulnerabilă.
— Voiam să-ți spun de aniversarea noastră. Sunt însărcinată, Andrei. Am paisprezece săptămâni.
Timpul s-a oprit.
Andrei a privit-o, apoi și-a coborât ochii spre abdomenul ei ușor rotunjit. Abia atunci a observat ceea ce, din cine știe ce motiv, nu văzuse până în acel moment. Privirea i s-a oprit asupra pătuțului și a ursulețului așezat pe raft.
— Însărcinată? Cuvântul i-a sunat străin. Dar noi…
— Îți amintești noaptea dinaintea deplasării tale la Cluj? Elena a zâmbit amar. Băuserăm puțin.
Andrei și-a amintit. Se întâmplase cu aproape trei luni în urmă. Fusese unul dintre rarele momente de apropiere dintre ei, într-o perioadă în care căsnicia lor începuse deja să se stingă.
— De ce nu mi-ai spus?
— Am vrut să fiu sigură. Așteptam momentul potrivit. Elena a ridicat ușor din umeri. Apoi ai anunțat „conferința” cu Bianca.
Fața lui Andrei a devenit albă.
— Știai?
— Bineînțeles că știam, a răspuns Elena, privindu-l fără să clipească. Nu sunt proastă, Andrei. Dar am vrut să-ți mai dau o șansă. O șansă pentru noi toți.
Și-a așezat palma pe abdomen. Gestul simplu a făcut ca totul să devină brusc real. Aveau să aibă un copil. Copilul lor.
— Elena, eu…
Nu a mai știut ce să spună.
— Nu spune nimic acum, l-a oprit ea blând. Hai în sufragerie. Radu tocmai voia să plece. Bem un pahar de șampanie și apoi discutăm.
Andrei a încuviințat și a ieșit din camera copilului. În sufragerie, Radu își strângea deja lucrurile.
— La mulți ani pentru aniversare, a spus designerul, întinzându-i mâna. Și felicitări pentru copil. Soția dumneavoastră este o femeie extraordinară.
Andrei era încă prea șocat ca să reacționeze normal.
— Da… mulțumesc.
După plecarea lui Radu, Elena s-a întors cu două pahare. Unul era plin cu șampanie, celălalt cu o băutură care semăna cu sucul.
— Pentru noi? a întrebat ea, întinzându-i paharul.
Andrei l-a luat, însă nu a reușit să-l ridice.
— Elena, trebuie să-ți spun ceva.
— Știu, a răspuns ea liniștit. Despre Bianca, despre relația voastră și despre planurile tale de a pleca.
Andrei a privit-o uluit.
— De unde…
— Telefonul tău s-a stricat chiar înainte să pleci, îți amintești? Ai luat telefonul meu vechi ca să chemi un taxi. Ai intrat în contul tău și ai uitat să te deloghezi. Toate mesajele tale au ajuns la mine. Fiecare dintre ele.
Andrei a simțit că i se golește sângele din obraji. Corespondența cu Bianca, promisiunile pe care i le făcuse, planurile pentru viitor, discuțiile despre divorț… Totul fusese citit de Elena.
— Nu știu ce să spun.
— Atunci nu spune nimic, i-a răspuns ea, apropiindu-se. Răspunde-mi doar la o întrebare: o iubești?
Andrei a deschis gura, apoi a închis-o fără să rostească vreun cuvânt. Crezuse că o iubește. În timpul acelei săptămâni fusese sigur de asta. Dar acum, în fața Elenei, privind apartamentul renovat și camera pregătită pentru copilul lor, nu mai era la fel de convins.
— Nu știu, a spus sincer. Sunt confuz.
Elena a dat din cap, de parcă exact acest răspuns îl așteptase.
— Bine.
A luat paharul lui neatins și l-a așezat lângă al ei.
— Îți dau o săptămână. Îți strângi lucrurile și pleci. Poți sta la prieteni, la părinți sau la un hotel, oriunde vrei. Ai timp să te gândești la noi, la copil și la ceea ce simți cu adevărat. Întoarce-te peste șapte zile și spune-mi ce ai ales.
— Și dacă aleg să plec? a întrebat Andrei încet.
Elena a închis ochii pentru câteva clipe. Durerea de pe chipul ei era atât de adâncă, încât nici măcar nu a mai încercat să o ascundă.
— Atunci te voi lăsa să pleci, a spus ea. Și îți voi mulțumi că ai fost sincer.
Andrei a rămas în mijlocul sufrageriei, între tortul aniversar, paharele neatinse și fotografia vieții lor de odinioară. Pentru prima dată după mult timp, nu mai avea unde să se ascundă de adevăr.