Numai că, în familia aceasta, ajutorul mamei nu mai era de mult privit ca o dovadă de dragoste. Devenise o datorie.
Când Dorin și Adelina avuseseră nevoie de bani pentru avansul mașinii, Rodica fusese cea care declarase cel mai răspicat că părinții trebuie să-și ajute copiii să pornească în viață. Ea însă nu le dăduse niciun leu. Valentina își golise aproape toate economiile și îi înmânase banii fiului.
Când fusese nevoie ca nepotul să stea trei săptămâni la casa de la țară, cât timp ceilalți bunici plecau la mare, tot Valentina îi salvase. Avusese grijă de copil, lucrase în grădină, gătea în fiecare zi și făcea compot proaspăt.
Mulțumiri, însă, auzea foarte rar.
După acea perioadă, Rodica observase că nepotul era prea palid. Dulceața de căpșuni făcută de Valentina i se păruse prea lichidă. Iar în apartament, spusese ea într-o zi, mirosea mereu a cărți vechi.
Cu toate acestea, Valentina încercă din nou să ducă discuția spre un subiect mai liniștit.
— Vă pun niște pește, Rodica? întrebă ea, întinzând mâna după spatula lată de servire. E șalău proaspăt. L-am lăsat mult timp la cuptor cu morcov și ceapă. A ieșit foarte fraged.
Rodica își ridică ambele mâini.
— Șalău?
Râse zgomotos, de parcă auzise cea mai bună glumă, apoi se întoarse spre fiica ei.
— Adelina, ascultă și tu! La aniversare ne servește șalău! Doamne, peștele ăsta e bun doar pentru pisicile de pe lângă bloc. Am mâncat atât de mult în tinerețe, încât numai când îmi amintesc mi se face rău. Închipuie-ți, să inviți oameni la o sărbătoare și să pui pe masă pește congelat!
Viorel, care până atunci tăcuse, întinse mâna către o plăcintă.
— E un pește bun, Rodica. Nu mai exagera.
Rodica se întoarse brusc spre el.
— Taci și tu. Mare cunoscător te-ai găsit. Pentru tine e important doar să umpli stomacul, nu contează ce mănânci.
Apoi își îndreptă din nou atenția către Valentina.
— Să nu te superi, Valentina. Eu sunt un om direct. Nu obișnuiesc să mint și nici să lingușesc. Dar masa asta nu este una de sărbătoare. E o batjocură pentru musafiri.
În cameră se lăsă o tăcere grea.
De afară se auzi foșnetul unei mașini care trecea pe stradă. Ceasul cu cuc de pe perete număra secundele, egal și apăsător.
Dorin își ridică în cele din urmă privirea de pe ecran și se foi pe canapea. Totuși, nu încercă în niciun fel să-și apere mama.
— Mamă, dacă e să fim sinceri, puteai pur și simplu să comanzi mâncare gata pregătită. Peste tot există meniuri festive. De ce te-ai omorât două zile la aragaz, dacă acum trebuie să asculți și reproșurile? Noi voiam ceva mai modern.
Valentina își întoarse încet capul spre el și îl privi drept în ochi.
— Livrarea costă bani, Dorin, răspunse ea aproape fără intonație. Marți ai stat chiar aici și mi-ai spus că după rata mașinii abia îți mai rămân bani pentru benzină. Tot ce vedeți pe masă am cumpărat din salariul meu de la laborator și din pensie. Până la ultimul ban.
Rodica oftă zgomotos, își dădu ochii peste cap și împinse furculița deoparte.
— Gata, începe. Până la sfârșitul serii o să aflăm cât a costat fiecare castravete și câți bani s-au cheltuit pe salată. Noi am venit la o rudă, iar tu ne faci aici raport contabil pentru mâncare. Dacă știam dinainte ce masă sărăcăcioasă ne așteaptă, plecam direct la restaurant cu Viorel. Măcar mâncam cum trebuie. Acum trebuie să înghițim toate astea doar din politețe!
Valentina își așeză palmele pe genunchi.
Și, în mod neașteptat, înăuntrul ei se făcu liniște.
Durerea din cap dispăru. Nu mai simți nodul obișnuit din gât și nici supărarea care, cu câteva clipe înainte, îi umezea ochii.
În locul lor apăru o răceală limpede, calmă, aproape eliberatoare.
Valentina se ridică de pe scaun.
Fără grabă și fără gesturi nervoase, intră în bucătărie, își puse mănușile groase cu floarea-soarelui și deschise cuptorul.
Un abur dens și fierbinte îi mângâie fața.
Prin apartament se răspândi aroma de usturoi, mere coapte, foi de dafin, mirodenii și carne rumenită.
În cuptor se afla o tavă grea din fontă.
În ea, Valentina pregătise o bucată întreagă de ceafă de porc de aproape trei kilograme. Deasupra, carnea era acoperită cu o crustă lucioasă de miere și muștar. Pe margini se rumeniseră cartofi noi și ciuperci de pădure culese în toamna trecută.
Cu grijă, femeia ridică vasul încins și îl duse în living. Îl așeză pe suportul gros de lemn, chiar în mijlocul mesei.
Crusta cărnii trosni ușor.
Mirosul îmbietor umplu încăperea. Rodica înghiți involuntar și, aproape în aceeași clipă, întinse mâna spre furculiță. Viorel se însufleți și el, privind tava cu o curiozitate sinceră.
Atitudinea Rodicăi se schimbă într-o secundă.
— Ei, uite că ai și altceva, iar eu credeam că ne-ai pregătit numai pește, spuse ea mult mai blând, alegând din priviri bucata cea mai rumenă. Când vrei, poți. Taie mai repede, cât e cald. Și pune-mi și mie cartofii aceia de lângă margine.
Valentina nu luă cuțitul.
Câteva secunde îi privi pe toți cei de la masă, deja pregătiți să primească felul principal.
Apoi apucă din nou mânerele fierbinți ale tăvii, o ridică și o duse înapoi în bucătărie.