— Fă cunoștință, ea este Lavinia. Va locui o perioadă în camera de oaspeți… până își rezolvă problemele cu locuința. Daria, nu te mai uita așa, de parcă ai înghițit o lămâie întreagă. Casa e mare, avem loc suficient. Nu-ți face rău cu nimic.
Vlad a rostit totul atât de calm și de firesc, de parcă mi-ar fi spus că a cumpărat un nou corp de iluminat pentru hol, nu că adusese sub acoperișul nostru femeia cu care, chipurile „din întâmplare”, mă întâlnisem cu o lună în urmă la un forum de afaceri.
Lavinia era înaltă, foarte slabă și purta o ținută cu un decolteu atât de adânc, încât modestia nu-și mai găsea nicăieri locul. Își strânse buzele într-un zâmbet batjocoritor și își așeză valiza chiar pe covorul meu deschis la culoare.
Cu roțile ude.
Murdare.
În mijlocul sufrageriei.
Ce obraznică.
— Sper că ne vom înțelege, Dăruța, spuse ea cu o voce dulceagă, evident prefăcută.
Dinspre ea venea un miros sufocant de parfum dulce și greu. Aproape imediat am simțit o presiune neplăcută în tâmple.
Vlad nu scăpa nicio clipă din ochi reacția mea.
Aștepta.
Voia să izbucnesc. Să țip. Să arunc o cană în perete sau să-i azvârl cămășile pe fereastră.
Își dorea un scandal.
Astfel ar fi putut să mă prezinte drept o isterică dezechilibrată, apoi să scape de mine cu un aer nevinovat, „pe cale legală”.
Și știa foarte bine că nu aveam unde să mă duc.
Toți banii pe care îi strânsesem aproape zece ani fuseseră investiți în rețeaua noastră de brutării. Numai că, în documentele oficiale, eu figuram drept un simplu „consultant”.
Iar casa, cu multă grijă, fusese trecută de Vlad pe numele mamei lui, Ana Popescu.
Am tras încet aer în piept și l-am eliberat la fel de controlat.
Inima îmi bătea atât de tare, încât părea că îmi urcă în gât. Totuși, m-am apropiat de soțul meu și i-am îndreptat cu grijă gulerul sacoului.
— Bineînțeles, Vlăduț. Dacă tu ai hotărât, așa va fi… Intră, Lavinia. Simte-te ca acasă.
Pleapa lui Vlad tresări aproape imperceptibil.
La asta, cu siguranță, nu se așteptase.
Era convins că umilința mă va sufoca și că voi exploda chiar în fața lui.
Nu știa însă că supunerea mea neașteptată avea să-l coste enorm.
Practic, urma să piardă tot ce avea.
Următoarele trei zile s-au transformat într-un adevărat calvar.
Lavinia nu se purta deloc ca o femeie căreia i se îngăduise, temporar, să stea într-o casă străină.
Se comporta ca și cum ar fi fost de mult noua stăpână a locului.
Fără să mă întrebe, mi-a scos din baie serurile scumpe — pentru care pusesem bani deoparte aproape o lună — și, în locul lor, și-a înșirat cremele ieftine și borcănașele colorate.
La cină se așeza ostentativ pe locul meu obișnuit și își strâmba nasul, alintându-se:
— Vai, Vlad, de ce a pus iar Daria atâta sare? Nu-ți face bine. O să-ți crească tensiunea. Și noi voiam să ieșim la plimbare în seara asta…
Vlad zâmbea batjocoritor și o mângâia pe mână chiar sub ochii mei.
— Nu-ți face griji, Lavi. Daria e obișnuită cu orice. E o femeie comodă. Aproape ca o măsuță din hol: stă acolo liniștită și nu deranjează pe nimeni. Dacă îi spui să facă ceva, face. Nu-i da atenție.
În aceeași seară a venit și soacra mea.
Ana Popescu locuia la câteva case distanță și, după cum a ținut să precizeze, venise „doar pentru cinci minute”.
S-a așezat în bucătărie, și-a împreunat mâinile peste abdomen și mi-a vorbit în șoaptă, ca între femei care împărtășesc un secret:
— Daria, să nu cumva să te apuci acum să-ți arăți caracterul. Mă auzi? Vlad trebuie doar să treacă prin perioada asta. Bărbații sunt ca niște copii: văd ceva nou și strălucitor și imediat întind mâna. Se joacă puțin, apoi se liniștesc. Tu rabdă. Doar înțelegi că locuința este pe numele meu. Unde o să te duci? La mama ta, la țară? În casa aceea veche, care stă să se prăbușească și unde nici măcar nu există o toaletă cum trebuie? Stai cuminte, nu-l contrazice, iar mai târziu poate vei primi și tu ceva…
— V-am înțeles perfect, doamnă Popescu. Eu sunt, de altfel, o persoană foarte răbdătoare. Foarte, am răspuns liniștit, fără să-mi desprind privirea de ecranul laptopului.
Tocmai atunci se finaliza transferul unei creanțe.
Vlad era convins că aptitudinile mele se rezumau la cafea, cină și un dat ascultător din cap.
De ani întregi nu schimbase parolele contului său de e-mail.
Mă considera o femeie tăcută, complet inofensivă, incapabilă să facă vreun pas fără permisiunea lui.
Cât de mult se înșela.
Uitase, nu știu din ce motiv, că de ani buni contabilitatea, achizițiile, contractele cu furnizorii și aproape întreaga logistică a brutăriilor noastre fuseseră ținute în picioare de mine.
În a patra zi, am lăsat intenționat tableta pe masa din bucătărie.
Eram sigură că Lavinia nu va putea trece pe lângă ocazia de a-și băga nasul în treburile altora.
Și exact așa s-a întâmplat.
Nu trecuseră nici zece minute când, dinspre hol, am auzit șoapta ei agitată.
— Vlad, liniștita ta face ceva pe la spatele tău! şuieră ea nervos. Am văzut o notificare de la bancă. E vorba despre un transfer uriaș… Sigur vrea să te jefuiască!