Transferarea economiilor comune către o rudă chiar înainte de divorț putea fi interpretată ca o încercare de a ascunde sau de a scoate bunuri din masa partajabilă.
Banii strânși în timpul căsătoriei din veniturile soților erau, în principiu, bunuri comune. Nu era decisiv faptul că depozitul fusese deschis pe numele unuia dintre ei. Dacă fondurile proveneau din veniturile familiei, ambii soți aveau drepturi asupra lor.
Dacă un soț transfera bani fără acordul celuilalt și împotriva intereselor familiei, suma respectivă putea fi luată în calcul de instanță la împărțirea averii, cu condiția existenței dovezilor necesare.
Ioana sublinie că timpul era esențial.
Câtă vreme banii se aflau în cont, mișcarea lor putea fi demonstrată prin documente oficiale. Dacă Radu reușea să-i împartă între rude sau să retragă sume mari în numerar, Elena ar fi avut mult mai multe dificultăți în a dovedi traseul banilor.
Avocata o sfătui să strângă imediat toate actele referitoare la depozit, să obțină situația exactă a contului și să ceară extrase bancare oficiale.
De asemenea, trebuia pregătită cererea de chemare în judecată pentru partaj și solicitate măsuri provizorii. Astfel, operațiunile asupra banilor aflați încă în cont puteau fi limitate până la încheierea procesului.
Elena își notă fiecare recomandare.
Când ieși din birou, era un om diferit. Trădarea încă o durea, însă neputința dispăruse. În locul ei apăruse un plan clar.
Radu îi transferă mamei 70.000 de lei, fără să bănuiască ce îl așteaptă
Câteva zile mai târziu, Radu hotărî brusc să vorbească despre relația lor.
La cină tăcu mult timp și împinse absent mâncarea prin farfurie. Apoi scoase un oftat apăsat.
Începu să spună că între ei dispăruse în ultimii ani înțelegerea de altădată. Sentimentele, susținea el, se stinseseră demult, iar viața împreună devenise doar un obicei. Poate că amândoi ar fi avut nevoie să locuiască separat o vreme.
Elena știa foarte bine unde voia să ajungă.
Cu puțin timp în urmă, acele cuvinte ar fi făcut-o să plângă, să pună întrebări și să caute cu disperare o cale de a salva căsnicia. Acum însă cunoștea adevărul pe care Radu îl ascundea.
Îl privi liniștit și încuviință.
— Dacă tu crezi că trebuie să locuim separat, atunci așa vom face, spuse ea fără să-și lase emoțiile să se vadă.
Radu se așteptase la cu totul altceva.
Era pregătit pentru reproșuri, lacrimi și discuții interminabile. Calmului ei nu-i găsi nicio explicație, dar îl consideră un semn bun. I se păru că planul avea să fie chiar mai simplu decât prevăzuse.
Nu după mult timp, îi comunică o altă „noutate”.
Mama lui, explică Radu, avea nevoie urgentă de bani pentru repararea acoperișului. Începuseră să apară infiltrații, iar lucrările nu mai puteau fi amânate. Fără să o consulte, el retrăsese deja din depozitul familiei și îi transferase femeii 70.000 de lei.
Vorbea ca și cum făcuse un gest firesc și nobil, demn de un fiu grijuliu.
Elena îl ascultă până la capăt.
— Am înțeles, răspunse ea simplu.
Nu puse întrebări. Nu protestă. Nu-l acuză.
Radu nu-și putea imagina cât de greu îi era să rămână calmă. Tocmai lipsa reacției îl făcea însă să creadă că totul îi mergea conform planului.
A doua zi, Elena merse la bancă.
Solicită un extras oficial al depozitului comun și obținu confirmarea transferului recent. După operațiunea făcută de Radu, în cont mai rămăseseră aproximativ 100.000 de lei.
Femeia îi duse imediat toate documentele Ioanei Popescu.
Avocata analiză extrasul cu atenție și observă că graba lui Radu îl putea costa scump.
Transferul unei sume mari cu puțin timp înainte de divorț lăsa o urmă clară în acte. În plus, operațiunea fusese făcută fără acordul soției, iar motivul invocat urma să fie demonstrat prin documente.
Prin propriile acțiuni, Radu crease exact dovezile de care Elena avea nevoie.
Totuși, la scurt timp apăru un nou pericol.
Într-o seară, bărbatul observă pe măsuță cartea de vizită a avocatei.
— Ce-i asta? întrebă el, ridicând-o și privindu-și soția cu suspiciune.
Elena înțelese că nu avea voie să-și trădeze intențiile.
Își schimbă expresia și încercă să pară speriată.
— M-am neliniștit, Radu. Dacă divorțăm și mă lași fără un loc unde să stau? Și eu trebuie să știu ce voi face mai departe.
Bărbatul zâmbi ușurat.
Răspunsul îi confirma imaginea pe care și-o făcuse despre ea: o femeie temătoare, dependentă și ușor de controlat.
O asigură, cu o superioritate abia ascunsă, că nu intenționa s-o dea afară din apartament și că era dispus să-i lase locuința. Credea că această promisiune îl va face să pară generos și îi va adormi complet vigilența.
Elena îi mulțumi și nu mai continuă discuția.
Dar, după numai câteva zile, construcția atentă a lui Radu începu să se prăbușească.
Într-o seară se întoarse acasă cu chipul întunecat și cu pași grei.
Ținea în mână o înștiințare de la instanță. Din document rezulta că, la cererea Elenei, fusese deschis procesul de partaj al bunurilor comune, iar banii rămași în depozit fuseseră puși sub indisponibilizare temporară.