Radu nu mai putea dispune liber de acea sumă.
Procesul și banii ascunși la mamă, care au trebuit incluși în partaj
După ce citi înștiințarea, Radu înțelese că nu mai avea rost să joace teatru.
Îi spuse direct Elenei că voia divorțul. Totuși, încercă din nou să se prezinte drept un om corect. Pretindea că îi lasă apartamentul din mărinimie și că nu urmărește să pună mâna pe întreaga avere.
De această dată, Elena nu-i mai susținu minciuna.
Îi spuse calm că știa de Mirela.
Radu își pierdu culoarea din obraji.
Atunci Elena îi povesti despre telefonul de pe balcon. Îi explică faptul că auzise nu doar declarațiile făcute amantei, ci și discuția despre transferarea economiilor comune în contul mamei sale.
De aceea nu făcuse scandal. Nu încercase să-l oprească și nu-i pusese întrebări care l-ar fi făcut să-și schimbe planul.
Elena îi transmise limpede că nu se opunea divorțului, însă urma să primească în întregime partea care i se cuvenea legal din economiile familiei.
Radu rămase fără cuvinte.
Până în ultima clipă crezuse că soția lui nu bănuia nimic și că va reacționa exact așa cum îi convenea. Abia acum descoperea că ea se pregătise în tăcere, pas cu pas, să-și apere drepturile.
Totul se lămuri în sala de judecată.
Reprezentantul lui Radu susținu că trebuiau împărțiți doar cei 90.000 de lei aflați în contul blocat la data procesului.
În privința celor 70.000 de lei transferați mamei, apărarea pretinse că fuseseră oferiți voluntar, drept ajutor și cadou pentru o rudă apropiată.
Din punctul lor de vedere, suma nu putea fi inclusă în masa bunurilor comune.
Ioana Popescu era însă pregătită pentru o asemenea argumentație.
Ea depuse documentele bancare, indică data exactă a operațiunii și atrase atenția judecătorului asupra faptului că nu exista nicio dovadă privind cheltuielile invocate.
— Dacă pârâtul afirmă că a trimis mamei sale o sumă atât de mare pentru reparația acoperișului sau sub forma unui cadou, unde sunt actele? Există un contract de donație? Au fost depuse devize, contracte cu meșteri, facturi pentru materiale? Nu există nicio dovadă că reparația a fost făcută. Există însă un transfer bancar realizat cu numai paisprezece zile înainte de depunerea cererii de divorț. Banii erau comuni, iar soția nu și-a dat acordul pentru această operațiune.
Avocata sublinie că nu era vorba despre un mic ajutor oferit unei rude, ci despre o parte considerabilă din economiile pe care soții le strânseseră de-a lungul multor ani.
Mai mult, transferul avusese loc exact în perioada în care Radu pregătea despărțirea.
Elena confirmă în fața instanței că nu știa despre intențiile soțului, nu acceptase ca banii să fie trimiși soacrei sale și nu existase nicio înțelegere comună cu privire la acea sumă.
Partea lui Radu continuă să insiste că el doar își ajutase mama să rezolve o problemă urgentă a locuinței.
Nu aduse însă dovezi convingătoare că cei 70.000 de lei fuseseră folosiți pentru repararea acoperișului.
După ce analiză toate împrejurările, instanța hotărî ca suma transferată să fie inclusă în calculul bunurilor comune.
Valoarea totală a economiilor care urmau să fie împărțite fu stabilită la 160.000 de lei.
Fiecărui soț îi reveneau, așadar, câte 80.000 de lei.
Încercarea lui Radu de a micșora averea familiei trimițând bani unei rude nu-i adusese niciun avantaj.
Planul pe care îl considerase ingenios se întorsese împotriva lui.
După încheierea ședinței, cei doi foști soți ieșiră pe coridor.
Radu părea zdrobit. Siguranța lui de altădată dispăruse, la fel și zâmbetul condescendent cu care obișnuia să-și privească soția.
Se opri lângă Elena și rosti cu o furie greu de ascuns:
— Nu am să te iert niciodată pentru asta.
Femeia îl privi fără teamă și fără dorință de răzbunare.
În lunile care trecuseră, înțelesese prea multe ca să mai fie rănită de asemenea cuvinte.
— Mai bine întreabă-te, răspunse ea liniștit, dacă Mirelei îi va plăcea că, după toate șmecheriile tale, ai rămas cu doar 80.000 de lei.
Radu nu găsi nimic de spus.
Se întoarse brusc, coborî scările, urcă în mașină și plecă fără să mai încerce să prelungească discuția.
Elena rămase în fața clădirii instanței.
Nu simțea triumf pentru faptul că fostul ei soț ajunsese într-o situație dificilă. O durea pierderea anilor, încrederea distrusă și destrămarea unei familii pe care o crezuse cândva solidă.
Dar, peste această durere, se așezase și o ușurare neașteptată.
Pentru prima dată după multă vreme, Elena înțelese că nu mai era obligată să se justifice, să suporte minciuna sau să aștepte ca altcineva să hotărască în locul ei.
Merse la bancă și transferă în contul personal banii care îi reveneau prin hotărârea instanței.
Înaintea ei se aflau încă multe probleme, acte și zile grele. Totuși, privea viitorul cu alți ochi.
Cei douăzeci și șase de ani de căsnicie nu se încheiaseră așa cum visase odinioară. Dar încercarea lui Radu de a o lăsa fără nimic eșuase.
El fusese sigur că putea păcăli o soție încrezătoare și își putea începe noua viață cu bani care nu-i aparțineau în întregime. Uitase însă că liniștea unei femei nu înseamnă întotdeauna slăbiciune, iar tăcerea ei nu dovedește că nu înțelege ce se întâmplă. Uneori, omul pe care ceilalți îl subestimează este cel care a făcut deja câțiva pași înaintea tuturor.