— Ai hotărât ce gătim? Vine mama, mătușa Mariana cu soțul și familia Ionescu. O să fim cam zece persoane.
— Eu? am întrebat sincer. Radu, nu ai uitat ceva? Noi mâncăm separat. Este mama ta și sunt invitații tăi. Ce legătură am eu cu masa?
Fața lui s-a schimbat pe loc.
— Vorbești serios? Mama are aniversare! Se așteaptă la o masă cum se cuvine!
— Atunci organizează-i o masă cum se cuvine. Din banii tăi. Doar ai început să economisești atât de bine, din moment ce nu mă mai întreții.
— Dar eu… n-o să am timp! Muncesc!
— Și eu muncesc, Radu. În fiecare zi, de la opt la cinci. Așa că va trebui să te descurci cum poți.
A plecat la serviciu furios. Știam foarte bine că nu era în stare să pregătească singur o masă festivă. În afară de ouă prăjite, pe care nici măcar nu le făcea mereu cum trebuie, nu se pricepea la nimic în bucătărie.
Sâmbăta a venit înainte să fie pregătit.
Dimineața m-am dus la coafor, apoi m-am oprit la cafeneaua mea preferată și am băut în liniște o cafea cu un croissant cald. M-am întors acasă cu aproximativ o jumătate de oră înainte să sosească invitații.
În apartament mirosea a ceapă arsă și a panică. Radu se mișca agitat între aragaz și masă. Pe blat erau înșirate caserole de plastic cumpărate de la supermarketul din cartier: câteva salate lipite între ele, mezeluri ieftine cu marginile uscate și un pui rotisat care părea să-și fi încheiat existența cu mult înainte de a ajunge în bucătăria noastră.
— Chiar ai de gând să servești oamenii cu toate astea? am întrebat, privind masa.
— Oana, ajută-mă! a gemut aproape. Nu mai avea nimic din siguranța afișată în urmă cu câteva zile. — Măcar mută mâncarea în niște farfurii normale!
— Bolurile sunt în dulapul de sus. Pe partea ta.
Atunci s-a auzit soneria.
Doamna Elena a intrat în casă cu măreția unei adevărate sărbătorite. Avea părul coafat înalt, parfum scump și o rochie nouă, strălucitoare. În urma ei au apărut, pe rând, rudele: mătușa Mariana cu soțul, apoi gălăgioasa familie Ionescu.
— Iată sărbătorita noastră! a spus Radu, încercând să zâmbească. Expresia lui semăna mai degrabă cu o grimasă dureroasă. — Poftiți, dragilor, intrați!
Rudele au pășit în sufragerie și aproape toate s-au oprit în același timp.
Pe masă se afla o față de masă curată — singurul lucru pe care îl făcusem pentru petrecere. Deasupra ei troneau, fără nicio rușine, caserolele de plastic și puiul amărât pe care Radu nici măcar nu-l tăiase, ci îl așezase întreg pe un platou. Nu exista nici piftie făcută în casă, nici plăcinte, nici salata mea cu limbă, pe care doamna Elena o lăuda de fiecare dată.
— Ce este asta? a întrebat ea, oprindu-se lângă scaunul ei. Sprâncenele i s-au ridicat aproape până la coafură.
— Mamă, serviți-vă, a murmurat Radu. Sunt salate… pui…
— Salate în cutii de plastic? a pufnit mătușa Mariana, care nu fusese niciodată renumită pentru delicatețe. Oana, ești bolnavă? Sau nu ne-ați așteptat deloc?
Toți ochii s-au întors spre mine. Stăteam liniștită pe marginea canapelei, cu părul aranjat, îmbrăcată într-o rochie frumoasă și răsfoind o revistă.
— Sunt perfect sănătoasă, doamnă Mariana. Doar că în familia noastră există acum un sistem nou. I-aș spune chiar un model european modern.
— Ce fel de model? a întrebat soacra mea cu răceală.
— Buget separat. — M-am ridicat de pe canapea. — Radu a făcut niște calcule și a hotărât că îl cost prea mult faptul că exist. A spus că trăiesc aproape în întregime pe banii lui și mi-a cerut să mă hrănesc singură. Așa că exact asta fac. Iar invitații lui sunt responsabilitatea lui, la fel ca masa pe care trebuia să o pregătească din banii pe care susține că îi economisește datorită mie.
În încăpere s-a lăsat o tăcere apăsătoare.
— Răducule? Elena s-a întors încet spre fiul ei. Este adevărat ce spune?
— Mamă, eu… a început el. Se înroșise atât de tare, încât și urechile îi deveniseră aproape vișinii. Am vrut doar să eficientizez cheltuielile familiei. Avem rata…
— Să eficientizezi? a repetat ea încet.
Tonul ei i-a făcut pe toți să se simtă stânjeniți.
— Deci în toți anii aceștia, când eu mă lăudam cu mesele voastre, când tatăl tău și cu mine spuneam cât de bine ți-ai aranjat viața… toate astea le făcea Oana?
— Am contribuit și eu…
— Nu mai minți! l-am întrerupt.
M-am apropiat de comodă, am deschis sertarul și am scos dosarul pregătit dinainte.
— Sunt contabilă, Radu. Iar dacă există un lucru pe care știu să-l fac foarte bine, acela este să urmăresc banii.
Am pus în fața lui mai multe tabele tipărite.
— Aici sunt cheltuielile din ultimul an. Mâncare, produse pentru casă, cadouri, bani pentru mama ta, tratamentul stomatologic pe care l-ai făcut tu, hainele tale și multe altele. În total, aproape o sută de mii de lei. Rata casei pe care ai plătit-o tu a fost de treizeci și șase de mii.
M-am uitat la rudele care amuțiseră.