Am citit din întâmplare un mesaj apărut pe telefonul soțului meu: „Noaptea trecută a fost incredibilă! Soția ta chiar nu a bănuit nimic?”. Nu am făcut scandal și nu i-am pus nicio întrebare. I-am zâmbit calm, deși înăuntrul meu se prăbușea totul, și am hotărât să aștept clipa în care aveam să aflu adevărul.
Aveam cincizeci și șase de ani când, pentru prima dată, m-am întrebat cu adevărat dacă mai eram atrăgătoare pentru soțul meu, după treizeci și unu de ani de căsnicie.
Radu fusese întotdeauna un bărbat tandru și atent cu mine.
În tinerețe găsea mereu motive să-mi arate ce simțea. Venea lângă mine când pregăteam cina, îmi cuprindea mâna, mă îmbrățișa pe la spate sau mă săruta înainte să adormim.
„Pentru mine vei rămâne mereu fata care mi-a cucerit inima”, îmi spunea adesea.
Totuși, în ultimii doi ani, soțul meu părea să se fi transformat într-un alt om.
La început am preferat să nu observ schimbarea.
Îmi spuneam că era firesc ca vârsta să-și lase amprenta. Nu mai eram cei doi tineri fără griji care se îndrăgostiseră cândva. Responsabilitățile, oboseala, serviciul și grijile de zi cu zi ajung, mai devreme sau mai târziu, să apese asupra oricărei familii.
Treptat însă am înțeles că problema nu era doar faptul că Radu devenise mai puțin afectuos.
Părea că se ferește în mod voit de apropierea mea.
Când mă retrăgeam mai devreme în dormitor și îl rugam:
„Vii și tu? Mi-aș dori doar să stăm puțin unul lângă celălalt”.
Îmi răspundea mereu cu aceeași scuză:
„Mai termin episodul și vin”.
Dacă mă așezam lângă el pe canapeaua din sufragerie, în câteva minute se ridica și pleca undeva.
„Mă duc să beau apă”.
„Trebuie să răspund la un e-mail de la serviciu”.
„M-a luat iar durerea de spate. Cred că dorm în seara asta pe canapea”.
Într-o zi am hotărât să încerc încă o dată să readuc romantismul în relația noastră.
Mi-am cumpărat o cămașă de noapte frumoasă, mi-am aranjat părul și am folosit parfumul preferat al lui Radu, aroma care odinioară îl făcea să mă privească altfel.
Când am intrat în dormitor, el abia dacă și-a ridicat ochii spre mine.
I-am zâmbit cu blândețe.
„Copiii noștri sunt mari și au viețile lor. Mâine nu trebuie să ne trezim devreme, e duminică”.
Radu s-a întors însă cu spatele.
„Lidia, nu în seara asta… Sunt epuizat”.
M-am prefăcut că nu m-a durut răspunsul.
Dar după ce el s-a întors spre perete, am rămas multă vreme privind întunericul, fără să reușesc să adorm.
În noaptea aceea mi-am mărturisit pentru prima dată gândul de care mă temusem până atunci.
Oare soțul meu nu mă mai considera o femeie dorită?
O săptămână mai târziu i-am propus să plecăm undeva doar noi doi și să rămânem peste noapte la un hotel.
„O singură seară. Fără treburi, fără telefoane, fără nimeni în jur. Doar tu și eu, ca pe vremuri”.
Radu a râs scurt.
„Vorbești serios? La hotel? La vârsta noastră?”
Cuvintele lui m-au lovit mai tare decât și-ar fi imaginat.
La vârsta noastră.
Din acea zi am început să petrec tot mai mult timp în fața oglinzii.
Priveam ridurile care se adânciseră.
Observam firele albe din păr.
Vedeam schimbările trupului pe care până atunci încercasem să le ignor.
Cu mintea înțelegeam că îmbătrânirea este un proces firesc.
În sufletul meu însă începuse să-mi fie rușine de felul în care arătam.
Uneori mă gândeam că ar fi mai bine să renunț cu totul la încercarea de a-i atrage atenția.
Tocmai atunci, comportamentul lui Radu a început să ridice și mai multe semne de întrebare.
Telefonul nu mai pleca aproape niciodată din mâna lui.
Îl lua cu el chiar și când mergea la baie.
Altădată îl lăsa ore întregi pe masă sau pe brațul fotoliului. Acum îl așeza întotdeauna cu ecranul în jos.
De câteva ori, când era sunat, ieșea pe balcon ca să vorbească.
Iar dacă îl întrebam cine fusese, răspundea invariabil:
„Cineva de la serviciu”.
În scurt timp a început să ajungă acasă tot mai târziu.
Într-o seară a venit aproape de ora unsprezece.
Câteva zile mai târziu a intrat pe ușă aproape de miezul nopții.
„S-a prelungit ședința”.
Îi acceptam explicațiile.
Sau poate mă străduiam din toate puterile să mă conving că erau adevărate.
Până în acea zi de marți.
Radu s-a dus să facă duș, iar eu am intrat în bucătărie să-mi pregătesc un ceai.
Telefonul lui era pe masă, nu departe de mine.
Dintr-odată, ecranul s-a luminat.
Nu intenționam câtuși de puțin să-i citesc conversațiile.
Totuși, privirea mi-a fugit fără voie spre notificarea care apăruse.
În locul numelui expeditorului era afișată o singură literă.
„M”.
Dedesubt scria:
„Noaptea trecută a fost extraordinară! Soția ta nu a bănuit nimic?”
Am încremenit.
Pentru câteva secunde am avut impresia că nu mai pot respira.
Noaptea trecută…
Cu o seară înainte, Radu se întorsese aproape la miezul nopții.
Spusese că fusese la o întâlnire de serviciu.
Atunci mi-am amintit mirosul străin pe care îl simțisem în cămașa lui.
În clipa aceea s-a auzit ușa băii.
M-am îndepărtat imediat de telefon.
Radu a apărut în bucătărie.
S-a uitat atent la mine.
„Ce ai pățit?”
Nici acum nu înțeleg cum am reușit să zâmbesc.