„Nimic, dragule. Sunt bine”.
El și-a luat telefonul.
A văzut notificarea.
Am observat cum, pentru o clipă, i se schimbă expresia.
A tastat repede ceva.
Apoi a șters conversația.
Atunci am luat hotărârea definitivă:
nu aveam să-l întreb nimic.
Aveam să descopăr singură ce se întâmpla.
Două zile mai târziu, Radu și-a scos din dulap cămașa cea mai elegantă.
S-a dat cu o apă de colonie pe care nu o mai folosise de mult.
A stat câteva minute în fața oglinzii, potrivindu-și cu grijă părul.
Îl priveam în tăcere din prag.
„Unde pleci atât de aranjat?”
Fără să se întoarcă, mi-a răspuns:
„M-am întâlnit cu un client”.
„Ajungi târziu?”
„Probabil”.
Înainte să plece, m-a sărutat pe frunte.
Am așteptat aproximativ un sfert de oră.
Apoi am luat cheile mașinii.
Când automobilul lui Radu s-a oprit în fața unui hotel din centrul orașului, am început să tremur atât de tare, încât abia mai puteam ține volanul.
Soțul meu a coborât.
S-a uitat în jur.
Și-a verificat telefonul.
După câteva clipe, din hotel a ieșit o femeie pe care nu o mai văzusem niciodată.
Avea părul lung și întunecat și purta un palton roșu aprins.
S-a îndreptat cu pași siguri spre Radu.
Dar ceea ce a făcut soțul meu m-a făcut să încremenesc pe scaunul șoferului.
Am rămas nemișcată, strângând volanul atât de tare, încât degetele au început să mă doară.
În mintea mea mă pregătisem deja pentru ce era mai rău.
Îmi imaginam că Radu o va lua în brațe, că amândoi vor zâmbi și că el o va privi cu acea lumină specială pe care nu o mai văzusem de ani întregi în ochii lui.
Credeam că urma să fiu martora celei mai cumplite trădări din viața mea.
Numai că lucrurile au luat o turnură cu totul neașteptată.
Femeia în roșu s-a oprit în fața lui Radu.
El a privit-o atent câteva secunde.
Apoi s-a retras brusc un pas.
Nu zâmbea.
Nu a încercat să o îmbrățișeze.
Pe chipul lui nu se vedea nici urmă din bucuria cu care întâmpini omul iubit.
Dimpotrivă.
După expresia lui mi-am dat seama că era neliniștit.
Radu a spus ceva, dar geamurile închise ale mașinii nu m-au lăsat să aud.
Femeia i-a răspuns, iar gesturile ei repezite arătau clar că era iritată.
El și-a trecut obosit palma peste față, ca și cum conversația îl apăsa cumplit.
Am simțit o ușoară ușurare.
Dar imediat după aceea a apărut o altă teamă.
Indiferent cine era femeia, devenise limpede că omul cu care îmi împărțisem mai bine de trei decenii ascundea de mine o parte întreagă din viața lui.
Am rămas în mașină câteva minute.
La un moment dat, femeia și-a deschis geanta, a scos un plic și i l-a întins lui Radu.
El nu s-a grăbit să-l ia.
A privit îndelung mâna întinsă spre el.
În cele din urmă a primit plicul.
Femeia i-a mai spus câteva cuvinte și s-a îndreptat înapoi spre hotel.
Radu a rămas singur.
A privit-o fără să se miște până când ea a dispărut înăuntru.
Apoi s-a întâmplat ceva ce nu mi-aș fi imaginat niciodată.
Soțul meu a început să plângă.
Radu al meu.
Bărbatul pe care îl cunoșteam de peste treizeci de ani.
Omul care încercase mereu să pară calm, puternic și sigur pe el.
Acum stătea lângă mașină și își ștergea pe ascuns lacrimile.
În mine se amestecau sentimente contradictorii.
Rănire.
Furie.
Nedumerire.
Voiam să cobor imediat și să-i cer socoteală.
Voiam să știu cine era acea femeie și de ce se întâlnea cu ea pe ascuns.
Totuși, ceva din mine m-a oprit.
Trebuia să aflu totul până la capăt.
După aproximativ o oră, Radu s-a întors acasă.
Eu stăteam deja în sufragerie.
Lăsasem televizorul deschis și mă prefăceam că aveam parte de o seară obișnuită.
Soțul meu a intrat în liniște.
Și-a scos haina.
A pus cheile pe măsuță.
Apoi a rămas nemișcat lângă ușă câteva secunde.
„Nu te-ai culcat încă?”, m-a întrebat.
Mi-am întors capul spre el.
„Nu. Am vrut să te aștept”.
A devenit atent.
Probabil tonul meu l-a făcut să se neliniștească.
„S-a întâmplat ceva?”
Am zâmbit.
Numai că, de data aceasta, zâmbetul ascundea cu totul altceva.
„Mai bine spune-mi tu, Radu. A mers bine întâlnirea cu clientul?”
Și-a ferit imediat privirea.
Am văzut cum i se schimbă chipul.
Înțelesese că știam unde fusese.
„Lidia…”
L-am oprit cu un gest.
„Te rog, nu începe să inventezi explicații. Vreau doar adevărul”.
Sufrageria s-a umplut de o tăcere grea.
Până și bătăile inimii mi se păreau asurzitoare.
Radu s-a așezat în fotoliul din fața mea.
Pentru prima dată după multă vreme, nu mai vedeam în ochii lui nepăsare, ci teamă adevărată.
„Ai văzut-o?”, a întrebat aproape în șoaptă.
Am încuviințat.
„Da. Am văzut-o”.
Radu și-a coborât privirea.
„Voiam să-ți explic totul”.
Am scos un râs amar.
„Când? Peste câteva săptămâni? Peste un an? Sau după ce aș fi găsit singură toate mesajele voastre?”
A oftat adânc.
„Ai înțeles greșit”.
Nu-mi luam ochii de la el.
De câte ori auzisem astfel de cuvinte în poveștile despre infidelitate ale altora?
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că aveam să le aud de la propriul meu soț.
„Atunci spune-mi cum au stat lucrurile”.
Radu a tăcut multă vreme, căutându-și cuvintele.
În cele din urmă a scos plicul din buzunar și l-a așezat cu grijă în fața mea.