Mariana se ridică brusc de pe pat.
— Ce înseamnă asta, că pleci separat?
Din vocea ei dulce nu mai rămăsese nimic.
— E vorba de bani? Pentru câțiva lei nu vrei să stai în aceeași cameră cu mama soțului tău? Mă dai afară?
— Nu dau pe nimeni afară, răspunse Elena calm. Voi mergeți în vacanță. Eu am schimbat doar un bilet. Pe al meu.
— Privește-o, Andrei! Auzi ce face soția ta? A aranjat totul numai ca să-mi facă mie în ciudă! Au trăit douăzeci de ani împreună, iar acum își abandonează soțul în gară, împreună cu mama lui!
— Nu abandonez pe nimeni. Voi fi aproape. Doar că voi locui separat.
Elena închise fermoarul unei genți mai mici și o așeză lângă ușă.
— Mariana, v-ați dorit foarte mult să vă odihniți. Atunci odihniți-vă și bucurați-vă de vacanță.
Soacra se prăbuși înapoi pe pat.
Chiar peste una dintre pălăriile ei.
Târziu, după ce vocile din dormitor se stinseseră în sfârșit, Andrei veni în bucătărie.
Elena stătea la masă, cu o cană de ceai în față.
Nu aprinsese lumina.
— Elena, de ce ai făcut asta? începu el încet. Eu chiar am vrut să fie bine. Mamei îi prinde bine apa caldă. Medicul i-a spus că izvoarele termale sunt bune pentru articulații.
— Medicul?
— Da.
— Și când aveai de gând să-mi spui că mama ta vine cu noi? În gară? Sau trebuia să aflu abia în tren că suntem trei?
Andrei tăcu.
Când nu știa ce să răspundă, găsea întotdeauna ceva foarte important de privit pe podea.
— M-a sunat și a început să plângă, spuse el până la urmă. A zis că este complet singură și că toată lumea a uitat-o. Pur și simplu n-am putut să-i spun nu.
— Mie, în schimb, ți-a fost foarte ușor să-mi spui nu, observă Elena. Ne-am pregătit opt luni pentru călătoria asta. Un singur telefon de la mama ta și, dintr-odată, suntem trei.
Își termină ceaiul rece.
Clăti cana.
Apoi scoase de pe frigider calendarul pe care Andrei tăiase zilele până la concediu.
Nu-l aruncă.
Îl puse cu grijă în dosarul de carton pe care scria „Băile Herculane”.
Lângă fotografia camerei cu balcon.
Până la urmă, plecară cu același tren.
Andrei și mama lui se urcară în vagonul al treilea.
Elena se așeză în vagonul al nouălea.
Acolo găsise un loc liber, pe bancheta laterală.
În gara din Băile Herculane, drumurile lor se despărțiră în direcții diferite.
Mariana mergea hotărâtă înainte, împingând valiza vișinie și dând indicații cu voce tare întregii gări.
Andrei venea în urmă, cărând două genți.
Elena chemă liniștită un taxi și plecă spre pensiunea ei.
Camera era mică.
Dar atât de liniștită, încât aproape că părea ireal.
De pe balcon se vedea o grădină, iar pe o sfoară se usca o cămașă proaspăt spălată.
Elena își așeză lucrurile, se schimbă și coborî la bazin.
Apoi intră pur și simplu în apa caldă.
La sfârșitul lui septembrie, vremea din Băile Herculane avea ceva aparte.
Ziua, aerul se putea încălzi până la douăzeci și două de grade, iar noaptea temperatura cobora spre douăsprezece.
Dimineața devreme, deasupra apei termale se ridica un abur alb și dens.
Uneori era atât de gros, încât abia se mai vedea marginea opusă a bazinului.
Elena înota singură prin ceața aceea.
Pe o stradă din apropiere, un bărbat pornea un motocultor.
În aer se amestecau mirosul strugurilor umezi cu fumul îndepărtat.
Nimeni nu o întreba de ce stătea atât de mult în apă.
Nimeni nu o grăbea la micul dejun.
Nimeni nu-i alcătuia programul.
În prima zi, Andrei se supără demonstrativ de la distanță.
Îi trimise un singur mesaj:
„Ei, îți place singură?”
Elena îi răspunse cu un singur cuvânt:
„Liniște.”
După aceea, el nu mai scrise.
A doua zi, avea să afle mai târziu, mama lui îi pregătise un program turistic extrem de aglomerat.
Mai întâi vizitară un castel, sub un soare arzător.
Mariana se târguise mult timp cu ghidul pentru fiecare leu.
Apoi merseră la piață.
Seara luaseră masa împreună, iar ea îi explicase fără pauză că mănâncă prea puțin, cheltuiește prea mult și își răsfață soția peste măsură.
Elena nu știa nimic din toate acestea.
În primele două zile înotă dimineața.
Citi o carte.
Mâncă atunci când îi era foame.
Și dormi atât cât avea nevoie.
Fără obișnuitul:
„Andrei, ridică-te, nu ne așteaptă autobuzul!”
În a treia zi, o umbră se opri lângă șezlongul ei.
Elena ridică privirea.
În fața ei stătea Andrei.
Purta pantaloni scurți și avea un prosop aruncat peste umăr.
Fața îi era roșie.
Poate îl arsese soarele, poate doar se simțea stânjenit.
— Bună.
— Bună.
Câteva secunde se foi de pe un picior pe altul.
— E liber aici?
Elena se uită la șezlongul de lângă al ei.
— Este liber, răspunse ea. Un singur loc. Nu trei.
Andrei se așeză cu grijă.
Își aranjă prosopul, își potrivi poziția și rămase mult timp privind suprafața liniștită a apei.
— Mama este în picioare de la șapte dimineața, spuse în cele din urmă. Pentru mâine a programat deja excursia la Lacul Sfânta Ana. Cinci ore cu autobuzul numai dus! Elena, în două zile am obosit mai tare decât într-o lună întreagă de muncă în garaj.
— Se mai întâmplă, răspunse ea calm.
— I-am spus că astăzi o să mă odihnesc separat.
— Și cum a primit vestea?