Andreea nu se certase.
Luase plicul în tăcere, îl pusese într-un dosar cu planuri și plecase.
Lui Radu nu-i spusese nimic despre acea conversație.
La ce bun?
Cu siguranță ar fi început din nou să-i explice că mama lui era obosită, că vorbise la nervi și că trebuia înțeleasă.
— Hei! Vii sau nu?
Vocea soțului o readuse în prezent.
Radu se afla deja pe palier și apăsa nerăbdător butonul liftului.
— Vin.
Andreea încuiă apartamentul și îl urmă.
Pe aproape tot drumul până la restaurant, Radu îi ținu o adevărată prelegere.
Conducea cu o singură mână, iar cu cealaltă gesticula continuu.
— Andreea, te rog mult: să nu faci astăzi expresia aceea a ta. Zâmbește mai mult. Vine și mătușa Elena din provincie, vine și unchiul Nicolae. Știi cât de mult ține mama la mesele de familie. Încearcă să fii mai blândă cu ea.
Andreea privea pe geam vitrinele care se succedau.
— Sunt deja cât se poate de blândă.
Restaurantul „La Tihnă” se afla într-un cartier obișnuit, printre blocuri și magazine de proximitate.
Sala fusese împodobită cu baloane aurii și negre, pe care era scris numărul șaizeci. Cei mai mulți invitați se așezaseră deja la mesele unite.
Mariana Popescu ocupa locul de onoare și primea felicitările cu un aer mulțumit.
Purtase o rochie strălucitoare, cu fire aurii, iar coafura îi era perfect aranjată, fără un singur fir ieșit din loc.
Unchiul Nicolae îi observă primul pe cei doi.
Ridică paharul cu apă minerală și strigă:
— În sfârșit au sosit și tinerii! Radu, pentru întârziere plătiți o amendă!
Radu începu imediat să se justifice:
— Am plecat la timp, unchiule Nicu. Am prins aglomerație.
Se strecură printre scaune până la locurile libere și o trase pe Andreea după el.
Mariana îi făcu fiului un semn aprobator.
Pe noră o privi însă ca pe cineva care venise să ceară viză de flotant fără toate actele.
— Andreea. Coafura ta este… practică.
Privirea îi coborî spre cocul simplu prins la ceafa nurorii.
— Tot alergi? Tot umbli pe la șantiere?
Andreea își întinse liniștit șervețelul pe genunchi.
— Asta presupune munca mea, doamnă Popescu. Sunt lucruri care trebuie verificate personal.
Soacra își clătină capul cu superioritate.
— Ei, bine. O femeie ar trebui să înfrumusețeze lumea, nu să se târască prin praful de beton.
În rest, petrecerea se desfășură după un scenariu bine cunoscut.
Rudele se ridicau pe rând, ridicau paharele și rosteau câte un toast. Cineva povesti cum Mariana obținuse, aproape eroic, bani pentru repararea acoperișului de la blocul de pe strada Lalelelor.
Sărbătorita primea laudele ca și cum ar fi știut dintotdeauna cât valorează și le-ar fi permis celorlalți doar să confirme acest lucru.
După aproape o oră veni momentul cadourilor.
Călin, fratele lui Radu, intră în sală împreună cu soția lui, Alina, purtând o cutie uriașă.
Călin anunță solemn:
— Mamă, este un televizor smart! Cel mai nou model, cu ecran mare și toate funcțiile. De-acum o să-ți vezi serialele ca la cinema!
Din sală se auzi un murmur admirativ.
Mariana parcă înflori.
— Mulțumesc, băiatul meu. Asta da surpriză! Acum să vedem ce a pregătit fiul cel mare.
Își îndreptă privirea spre Radu.
El se îndreptă imediat de spate, își potrivi umerii, tuși discret și o atinse pe Andreea cu cotul.
— Mamă, eu și Andreea vrem, înainte de toate, să-ți dorim multă sănătate. Ai fost mereu sprijinul întregii familii. Iar ca să-ți poți cumpăra singură orice îți dorești, ne-am gândit să-ți oferim bani într-un plic. Vei alege exact ce-ți place.
Andreea se ridică de pe scaun.
Își deschise geanta.
Scoase plicul vișiniu și porni încet în jurul mesei.
Unul câte unul, invitații amuțiră, urmărind scena.
Andreea așeză plicul chiar în fața soacrei, lângă farfuria ei.
Mariana coborî privirea.
Sprâncenele perfect conturate îi tresăriră aproape imperceptibil.
Recunoscuse imediat cartonul gros.
Aceeași culoare vișinie.
Și, mai ales, pata veche de grăsime din colțul stâng jos, imposibil de confundat.
Soacra ridică ochii spre noră.
— Ce înseamnă asta?
Andreea răspunse cu calm, în același ton profesional în care le comunica de obicei clienților costul final al unei renovări:
— Cadoul nostru.
Împinse ușor plicul spre Mariana.
— Deschideți-l în fața tuturor. Să se bucure și ceilalți. Doar vă place ca lucrurile să fie făcute deschis, în văzul lumii.
— Andreea, stai jos imediat!
Radu rostise cuvintele printre dinți. Înțelesese deja că lucrurile nu urmau deloc planul lui.
Mariana își strânse buzele.
Apucă plicul cu vârful degetelor, de parcă s-ar fi temut să nu se murdărească, apoi rupse cu grijă marginea.
Înăuntru nu era nimic.
Exact asta așteptase Andreea.
Pe obrajii sărbătoritei apărură pete roșii, neregulate.
— Este gol, spuse Mariana rece și aruncă plicul pe fața de masă.
Andreea încuviință.
— Așa este. Înăuntru se află exact cât ați pus dumneavoastră în plicul oferit la nunta noastră, acum un an și jumătate. Și, apropo, plicul este același.
Unchiul Nicolae încetă să mai mestece.
Alina își întinse gâtul, încercând să vadă mai bine.
La masă se lăsă o tăcere grea și stânjenitoare.