Se gândea la mama ei.
La vocea ei.
La felul în care o avertizase de nenumărate ori, cât timp încă trăia:
„Nu-i da lui tot ce ești, Ana. Este băiatul mamei. O să îmbătrânească lipit de ea.”
Ana nu o ascultase.
Crezuse că dragostea poate repara orice.
Că Sorin se va schimba într-o zi.
Acum mama ei era în cimitir, iar Ana stătea într-o cameră străină și se prăbușea încet sub greutatea vinovăției.
În a treia zi o sună Alina.
Fusese colega ei de facultate.
Acum era avocată specializată în dreptul familiei.
Dură.
Cinică.
Divorțată de două ori.
Avea o limbă ascuțită și o minte și mai ascuțită.
— Ascultă-mă bine, prietenă, începu ea fără salut. Nu o vom scutura doar pe soacra ta, ci și pe soțul tău. Dacă s-a crezut moștenitorul unei prințese, atunci să plătească acum facturile prințesei. Tu între timp gândește-te cum îți recuperezi banii fără să te îneci în mizeria lor. Mă ocup eu de dosar gratis. Îmi dai doar cafea și ocazia să-ți spun de câteva ori: „Ți-am zis eu”.
Pentru prima dată după multe zile, Ana zâmbi puțin.
După aproximativ o săptămână, Alina îi trimise o înregistrare de pe mesageria vocală.
Vocea lui Sorin era neclară.
Probabil băuse.
— Ana… la naiba… am pierdut tot. Mama mi-a spus că, dacă ai plecat, nici ea nu mai are nevoie de mine. Mi-a blocat toate cardurile. Acum stăm aproape fără bani. Ascultă… poate ajunge? Vin la tine? Se poate?
Sub înregistrare, Alina scrisese:
„În curând va veni târându-se. Pregătește-te. Va fi ultima lui încercare de a te devora.”
Ana citi mesajul de câteva ori.
Apoi își sună prietena.
— Ce fac acum?
— Te pregătești, răspunse Alina. Va veni să-și ceară iertare. Îți va povesti cât de rău îi este. Va încerca să-ți trezească mila. Poate chiar va plânge. Să nu cedezi.
Ana zâmbi amar.
Să cedeze?
Era înghețată până în măduvă.
Sorin apăru într-adevăr două zile mai târziu.
Spre seară.
Ana stătea pe pervaz și privea ploaia alunecând pe geam.
Se auzi o bătaie în ușă.
Deschise.
Sorin era pe palier.
Neras.
Cu geaca șifonată.
Cu o expresie nenorocită.
Mirosea vag a alcool, ca și cum băuse foarte puțin doar pentru a-și face curaj.
— Ana, șopti el. Pot să intru?
Ea se dădu în tăcere la o parte.
Sorin intră.
Privi încăperea sărăcăcioasă.
Pentru o clipă, pe chipul lui apăru o urmă de dezgust prost ascunsă.
Se controlă însă repede.
— Ana, sunt un idiot. Am distrus totul. Iartă-mă.
Apoi îngenunche.
Chiar în mijlocul camerei.
Ca un erou dintr-o melodramă ieftină.
Ana îl privi de sus, fără să spună nimic.
— Am înțeles că nu pot trăi fără tine, continuă Sorin, prinzându-i mâna. Mama… a înnebunit de tot. A vândut casa de la țară aproape pe nimic ca să-și achite datoriile. Jumătate din bani i-a băut. Acum țipă la mine că nu am reușit să țin „vaca de muls”. Ana, nu pot trăi fără tine.
Ana își retrase mâna.
— Și ce-mi propui?
— Să o luăm de la capăt. Plec de lângă mama. Definitiv. Rup orice legătură cu ea. Repar totul. Doar întoarce-te la mine.
Ana îl privi în tăcere.
Apoi observă un detaliu.
Pantofii.
Erau curați.
Scumpi.
Aproape noi.
Unghiile îi erau îngrijite.
Deși fața îi era nerasă, pielea era bine îngrijită.
Și mirosul.
Nu exista niciun iz de băutură.
Sorin mirosea a parfum bărbătesc scump.
Exact parfumul pe care Doina i-l cumpăra în fiecare an de sărbători.
Ana nu spuse nimic.
Se apropie de geaca pe care Sorin o lăsase pe scaun.
Își strecură mâna în buzunar.
Găsi telefonul.
Îl scoase.
— Hei! strigă Sorin, ridicându-se imediat. Dă-mi-l!
Ana îi deblocase deja ecranul.
Parola nu o schimbase.
Deschise aplicația de mesagerie.
Ultima conversație era cu Doina.
„Mamă, fac tot ce mi-ai spus. Mai spune-mi o dată exact ce trebuie să-i zic. Are deja ochii umezi. Cred că imediat va ceda.”
Răspunsul era:
„Apasă pe milă, idiotule. Spune-i că o ierți pentru vorbele urâte. Important este să o faci să semneze acordul pentru refinanțarea datoriei. Pune totul pe ea, doar este soția ta.”
Ana citi până la capăt.
Apoi ridică privirea spre Sorin.
El stătea în fața ei, cu fața albă și gura întredeschisă.
— Tu… șopti el.
— Da. Eu.
Ana puse telefonul în sertarul mesei.
— Știi, Sorin, multă vreme am crezut că ești doar un om pierdut. Am crezut că ești victima mamei tale. Chiar mi-a fost milă de tine. Acum înțeleg că nu ești nicio victimă. Ești complicele ei. Ai ales de bunăvoie să mă lași pradă ei doar ca să poți rămâne sub aripa mamei.
Ana se așeză pe scaun și își împreună mâinile în poală.
— Bine. Sunt de acord să ne întâlnim și să discutăm totul. Vino mâine împreună cu mama ta. Aici. Vom semna o înțelegere.
Fața lui Sorin se lumină.
— Serios?
— Serios.
Ana zâmbi.
— Acum pleacă.
El ieși aproape fericit.
Ana așteptă până când pașii lui se pierdură pe scări.
Apoi o sună pe Alina.
— Vor veni amândoi. Pregătește un notar și un polițist. Îi prindem dintr-o singură mișcare.
La celălalt capăt se lăsă o scurtă tăcere.
— Ești sigură? întrebă Alina serios.
— Absolut. Am extrasele bancare, chitanțele, declarația Vioricăi și mesajele schimbate cu agentul imobiliar. Iar astăzi am primit un răspuns din Spania. Doina a falsificat semnătura de pe actele de tutelă. Este deja o faptă penală.