— Irina, — încercă ea să zâmbească. — Deși cred că ne-am mai întâlnit. Acum câțiva ani, la ziua fostului meu soț. Vă amintiți?
— Sigur că da! — Mihai încuviință imediat. — Dacă nu mă înșel, lucrați în publicitate.
— Așa este, — îi întinse batista.
— Păstrați-o. Dacă nu vi se pare prea personală întrebarea, ce v-a tulburat atât de tare?
Irina ezită. Totuși, dorința de a auzi măcar câteva cuvinte bune se dovedi mai puternică decât prudența.
— Fostul meu soț mi-a spus, într-un fel sau altul, că în trei ani n-am realizat nimic, — recunoscu ea. — Iar partea cea mai rea este că uneori încep și eu să cred asta.
— Permiteți-mi să nu fiu de acord, — spuse Mihai, sprijinindu-se de balustradă lângă ea. — Acum trei ani v-am remarcat ca pe o gospodină tăcută și foarte nesigură.
— Astăzi văd o femeie independentă, care știe exact cât valorează. Ce ați făcut în tot acest timp?
— Am muncit mult. La început am fost manager într-o agenție de publicitate. Apoi mi-am făcut curaj și mi-am deschis propria firmă.
— Serios? — În ochii lui apăru un interes sincer. — Și cum merg lucrurile?
— Am zece angajați, un birou în centrul orașului și câțiva clienți importanți. Săptămâna trecută am câștigat o licitație foarte mare.
— Este impresionant. Nu oricine ar avea curajul ca, la puțin peste treizeci de ani, să-și schimbe complet viața și să înceapă de la zero. Ați făcut un lucru extraordinar. Pentru asemenea decizii trebuie să fii cu adevărat curajoasă.
— Sau disperată, — zâmbi trist Irina.
— Uneori cele două stări sunt aproape imposibil de deosebit, — recunoscu el. — Apropo, agenția dumneavoastră mai acceptă clienți?
Irina trecu imediat în registrul profesional.
— Ce fel de companie conduceți?
— „Ardeal Construct”. Poate ați auzit de noi, — Mihai scoase o carte de vizită. — Sunt directorul general. Pregătim un amplu proces de rebranding. Aș vrea să ne întâlnim luni și să discutăm detaliile.
Irina înghiți nervos. Numele companiei era cunoscut în tot orașul.
— Cu mare plăcere, — primi cartea de vizită cu degetele ușor tremurânde. — Voi veni.
— Atunci este stabilit. Acum ar fi bine să ne întoarcem în sală, altfel vom rata tortul.
Intrară exact când mirii începeau să taie tortul cu mai multe etaje, împodobit cu flori albe.
Mihai trase scaunul pentru Irina, așteptă să se așeze și se instală lângă ea, continuând discuția începută pe terasă.
Se dovedi un interlocutor excelent: inteligent, cultivat și înzestrat cu un umor fin, discret.
— În ce parte a Franței ați fost anul trecut? întrebă el când Irina aminti de ultima ei vacanță.
— În Provence. Am călătorit singură, — adăugă ea. — Îmi plac drumurile pe cont propriu.
— Sunteți o femeie curajoasă. Deși, uneori, cele mai frumoase amintiri îți dorești să le împarți cu cineva apropiat.
În privirea lui se aprinse o căldură neașteptată, iar obrajii Irinei se colorară din nou.
La masa vecină, Radu îi urmărea cu atenție. Paharul din mâna lui nu era, în mod evident, primul. Avea fața roșie, iar mișcările îi deveniseră scurte și nervoase.
Bianca povestea cu însuflețire ceva unor cunoștințe noi, însă Radu nu o asculta deloc. Ochii îi rămăseseră ațintiți asupra Irinei și asupra bărbatului de lângă ea.
— Mai aduceți unul, — îi ceru el unui ospătar, fără să-și desprindă privirea de la masa lor.
Mihai se aplecă spre Irina și îi șopti ceva la ureche. Ea izbucni într-un râs ușor, limpede și sincer.
Radu strânse paharul între degete și îl goli dintr-o singură înghițitură.
— Dragule, mă auzi? — Bianca îi atinse brațul.
— Da, sigur, — răspunse el, obligându-se să privească în altă parte.
Un minut mai târziu, însă, se uită din nou spre fosta lui soție.
Irina parcă se transforma sub ochii lui. Lângă Mihai părea încrezătoare, feminină, vie și extraordinar de interesantă. Descoperirea îl irita mai mult decât ar fi vrut să recunoască.
— Îmi permiteți să vă invit la dans? — Mihai îi întinse mâna când formația începu o melodie lentă.
— Cu plăcere.
Irina se ridică, simțind un fior plăcut.
Pe ring, Mihai se dovedi un partener minunat. O conducea sigur, dar fără să fie insistent, păstrând între ei distanța respectuoasă de care ea avea nevoie.
Irina nu mai dansase de mult cu un bărbat și aproape uitase cât de bine putea fi să simți lângă tine brațe puternice, atenție și liniște.
— Dansați minunat, — îi șopti Mihai.
— Mulțumesc, — zâmbi ea, observând cu coada ochiului că Radu îi privea posomorât din partea opusă a sălii.
— Luni, la ora două, vă este convenabil? — întrebă Mihai în timp ce o rotea ușor. — Ne vedem la biroul meu.
— Da, îmi convine.
— Atunci am stabilit.
La sfârșitul melodiei, Mihai îi sărută mâna.
În timp ce se întorcea la masă, Irina se gândea că nu se mai simțise de foarte mult timp atât de atrăgătoare și de interesantă pentru un bărbat.
Îl privi pe Radu. Acesta bea abătut, ignorând complet vorbăria Biancăi.
— Scuzați-mă, trebuie să merg puțin să-mi refac machiajul, — îi spuse Irina lui Mihai și se îndreptă spre ieșire.
Toaleta femeilor se afla la capătul unui coridor lung. În fața oglinzii, Irina își aranjă rujul și își netezi părul.