Irina își petrecuse ani întregi încercând să se convingă că mariajul lor mai putea fi salvat.
În fiecare dimineață deschidea ochii lângă bărbatul pe care, odinioară, îl iubise mai mult decât orice pe lume. Andrei nu fusese dintotdeauna crud. La începutul relației, îi păruse atent, blând și de încredere. Îi aducea uneori flori fără un motiv anume, reușea să o facă să râdă după zile obositoare la serviciu și îi spunea că ea era cel mai frumos dar pe care i-l oferise viața.
Apoi, încetul cu încetul, totul s-a schimbat.
Mai întâi au apărut observațiile tăioase.
— Iar ai stricat totul, îi reproșa el, nemulțumit.
După aceea au venit jignirile repetate.
— Cine crezi că s-ar mai uita la tine, în afară de mine?
Iar într-o zi, pentru prima dată, Andrei a lovit-o.
Ziua aceea a rămas întipărită în memoria Irinei. Stătea lângă fereastră și privea ploaia curgând pe geam, incapabilă să înțeleagă cum bărbatul care îi promisese că o va apăra de orice rău ajunsese să fie chiar omul care îi provoca durere.
În seara aceea, Andrei i-a cerut iertare vreme îndelungată.
— Mi-am pierdut controlul… Știi cât de apăsătoare este munca mea. Nici eu nu am știut ce fac. Îți jur că nu se va mai întâmpla.
Iar Irina l-a crezut.
Femeile care trec prin asemenea situații nu rămân întotdeauna din slăbiciune. De multe ori speră să-și păstreze familia, se agață de clipele fericite și își imaginează că omul iubit va redeveni cel de odinioară.
Numai că zilele bune nu s-au mai întors.
La fiecare ceartă, primejdia devenea tot mai mare.
În noaptea care avea să schimbe totul, conflictul a pornit de la un lucru aparent banal.
Irina i-a cerut soțului să contribuie la plata facturilor. I-a explicat calm că banii din casă nu mai ajungeau și că trebuiau să găsească împreună o soluție.
Chipul lui Andrei s-a răcit imediat.
— Iar începi? a întrebat el pe un ton glacial.
— Andrei, încerc doar să vorbesc cu tine.
— Nu e adevărat. Vrei iar să mă faci vinovat pentru toate.
— Nu te acuz…
N-a mai apucat să termine.
O bubuitură puternică a sfâșiat încăperea. O farfurie de ceramică a trecut la câțiva centimetri de fața ei și s-a izbit de perete, împrăștiindu-se în cioburi.
Irina a încremenit.
Atunci a înțeles cu adevărat că în fața ei nu mai era bărbatul de care se îndrăgostise cândva.
— Andrei… te rog, oprește-te…
El nu i-a răspuns.
După prima lovitură, lumea din jur părea să fi amuțit. În bucătărie se auzea doar respirația ei neregulată, tăiată de panică.
Irina ajunsese pe podea și își proteja capul cu brațele.
În mintea ei se repeta o singură propoziție:
„Dacă mai rămân aici, într-o zi mă va omorî.”
Gândul acela a fost mai înspăimântător decât durerea din trup.
Când furia i s-a stins, Andrei a plecat liniștit în sufragerie. La scurt timp, televizorul a început să se audă. El urmărea un program de divertisment, râdea și derula ceva pe telefon, ca și cum nimic important nu s-ar fi petrecut.
Irina a rămas întinsă pe gresia rece din bucătărie. Pentru prima dată, ochii ei nu au mai vărsat nicio lacrimă.
Privea tavanul și simțea în locul fricii obișnuite ceva diferit.
Un gol absolut.
Dimineața următoare, s-a oprit în fața oglinzii și s-a privit cu atenție.
Fața umflată. Vânătăi întunecate. Alte urme ale coșmarului prin care trecuse.
A luat telefonul și a deschis un dosar ascuns cu fotografii, pe care îl completa în secret de câteva luni.
Fiecare vânătaie.
Fiecare rană.
Fiecare dovadă a cruzimii lui.
Până atunci păstrase acele imagini din teamă.
În acea dimineață însă, ele au căpătat un alt rost.
Irina hotărâse să-și pregătească salvarea.
A scos un caiet vechi și uzat, în care nota datele tuturor incidentelor.
Ultima însemnare avea doar câteva cuvinte:
„Astăzi am înțeles că nu mă va mai lovi niciodată.”
Pe atunci nu știa că, peste câteva ore, Andrei avea să intre în bucătărie și să vadă ceva care urma să le schimbe definitiv destinele.
Ceva care, pentru prima dată, avea să-i trezească lui frica adevărată.
Capitolul 2. Ce îl aștepta dincolo de ușa bucătăriei
Pentru Andrei, dimineața aceea nu se deosebea de celelalte.
S-a trezit târziu, s-a întins alene și a privit ceasul cu iritare. Noaptea trecută nu-l apăsa deloc. Nu se gândea la farfuria spartă, la strigătele soției sau la groaza care îi paralizase trupul.
În mintea lui, episodul neplăcut se încheiase deja.
Era obișnuit ca, după fiecare ceartă, Irina să pună lucrurile la loc, să pregătească masa și să se poarte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
— Irina! a strigat din dormitor. Unde este cafeaua mea?
Nu i-a răspuns nimeni.
Andrei și-a încruntat sprâncenele.
— Irina! Ai surzit?
Tăcerea a rămas aceeași.
Lipsa reacției ei a început să-l enerveze. S-a ridicat din pat, și-a aranjat halatul din mers și a ieșit pe hol.
— A hotărât să mă pedepsească prin tăcere, a mormăit el.
După câțiva pași s-a oprit în fața bucătăriei.
Ușa era întredeschisă.
Dinăuntru nu se auzea nimic.
La ora aceea, Irina pregătea de obicei micul dejun. Mirosul cafelei umplea apartamentul, iar ea evita cu grijă să-l privească, mai ales după o noapte în care el își pierduse cumpătul.