— Dar avansul pentru apartament? — întrebă Doina, surprinsă. — Marianei i-ai spus că pentru locuință vă trebuie banii.
Vocea Biancăi se auzi imediat, ușor iritată:
— Doamna Doina, ce apartament? Noi am stabilit de mult că nu vrem să rămânem în orașul ăsta toată viața. Ne căsătorim, achităm datoriile lui Andrei, luăm o mașină bună și plecăm șase luni în Zanzibar. Marianei îi spunem că am dat avansul pentru un apartament, dar dezvoltatorul a intrat în insolvență și banii sunt blocați. Ea crede orice. E prea naivă.
— Ai grijă totuși cum vorbești, — spuse Doina, fără prea multă severitate. — E fiica mea. Dar planul nu e rău. Important este s-o ducem marți la notar. I-am spus deja agentei că proprietara e mai timidă și m-a lăsat pe mine să mă ocup de negocieri.
Mariana stătea în întunericul holului cu cutia de prăjitură strânsă la piept.
Pentru o secundă simți că podeaua se mișcă sub ea.
Aerul devenise greu.
Așadar, apartamentul pentru tinerii însurăței nu exista.
Nici avansul.
Andrei pierduse aproximativ treizeci de mii din speculații cu criptomonede. Voia încă zece mii pentru mașină, bani pentru nunta extravagantă și suficiente rezerve ca să plece câteva luni într-o vacanță cu Bianca.
Iar părinții plănuiau să folosească ce rămânea pentru renovarea băii.
Totul pe banii Marianei.
Pe proprietatea pentru care muncise suplimentar, renunțase la călătorii și analizase fiecare cumpărătură vreme de ani întregi.
„Ea crede orice.”
„Mai face puțin pe supărata și semnează.”
Ceva se schimbă înăuntrul ei.
Durerea strânsă de-a lungul anilor nu se transformă în lacrimi. Nici în țipete.
Se întări.
Deveni rece, limpede și precisă.
În acea seară dispăru Mariana cea mereu disponibilă, fata cuminte care rezolva problemele tuturor și apoi își cerea scuze că nu făcuse mai mult.
În locul ei rămase Mariana Popescu, specialistă cu experiență în taxe și finanțe, o femeie matură care știa foarte bine să calculeze și, mai ales, să-și apere banii.
Se întoarse în tăcere, ieși pe palier și închise ușa atât de încet încât broasca abia se auzi.
Cutia cu prăjitura ajunse în primul tomberon întâlnit lângă bloc.
Vineri și sâmbătă se pregăti.
Tipări extrasele bancare din ultimii cinci ani. Apoi deschise un tabel și introduse, cu aceeași precizie pe care o folosea la serviciu, fiecare transfer trimis părinților și lui Andrei.
Duminică, în grupul familiei, apăru un mesaj scurt:
„Astăzi, la ora 16:00, vă aștept pe toți la mine. Discutăm despre vânzarea camerei. Să vină și Bianca.”
Au sosit la ora stabilită.
Doina avea aerul triumfător al unui om care credea că bătălia se încheiase exact cum își dorise. Era convinsă că fiica ei cedase.
Andrei se lăsă comod pe canapea și o trase pe Bianca lângă el. Tânăra își plimba privirea prin sufrageria Marianei, examinând mobila și electrocasnicele de parcă le calcula deja valoarea.
Mihai se așeză tăcut pe marginea unui fotoliu.
— În sfârșit, mamă, ai judecat și tu normal! — exclamă Doina imediat după ce intră. — Am confirmat deja programarea la notar pentru marți. Să nu uiți buletinul și extrasul de carte funciară.
Mariana rămase lângă masa din sufragerie.
În fața ei se afla un dosar albastru, gros.
— Luați loc, — spuse ea.
În vocea ei exista o răceală atât de neobișnuită, încât chiar și zâmbetul superior al lui Andrei dispăru.
Mariana deschise dosarul.
— Joi seara am venit la voi. Am intrat cu cheia mea. Și am auzit toată conversația voastră minunată din bucătărie. Despre datoriile lui Andrei din crypto. Despre Zanzibar. Despre mașină. Despre renovarea băii. Și despre cât de proastă și credulă mă considerați.
Tăcerea căzu peste încăpere.
Pe obrajii Doinei apărură pete roșiatice.
Bianca își trecu nervos mâna prin păr.
Andrei deschise gura să spună ceva.
Mariana ridică palma.
— Niciun cuvânt. De data asta ascultați voi.
Scoase prima foaie.
— În primul rând, camera mea nu se vinde. Nici marți, nici luna viitoare și nici peste zece ani. Este proprietatea mea. Din clipa asta, vă interzic inclusiv să mai discutați despre vânzarea ei în fața mea.
— Cum ai putut să tragi cu urechea?! — țipă Doina, revenindu-și din primul șoc. — E dezgustător! Fratele tău are probleme, pot veni recuperatorii peste el, iar tu stai aici și…
— În al doilea rând, — o tăie Mariana fără să ridice vocea, scoțând o altă foaie, — acesta este tabelul tuturor sumelor pe care vi le-am trimis vouă și lui Andrei în ultimii cinci ani. Totalul este de paisprezece mii două sute de euro.
Așeză foaia pe masă.
Laptop nou pentru Andrei — 1.200 de euro.
Achitarea unui credit rapid luat de el cu doi ani înainte — 3.000 de euro.
Vacanța părinților în Grecia — 2.500 de euro.
Restul: transferuri regulate pentru „medicamentele și vitaminele mamei”, „benzina lui Andrei”, „cheltuieli urgente” și alte nevoi care nu se terminau niciodată.
— În toți anii ăștia am funcționat ca o bancă de familie fără dobândă și fără termen de rambursare. De azi, banca s-a închis definitiv.
Andrei se ridică brusc.