Era înnebunit după bunicul său.
Iar tata îl adora.
— Felicitări! Acum chiar poți să te odihnești.
Tata a râs încet.
— Așa sper. Dar înainte vreau să fac ceva important pentru tine.
— Ce anume?
— Ți-am transferat zece milioane de lei.
Am încremenit.
— Tată, ce ai spus?
— Banii sunt deja în contul tău. Cumpără-ți o locuință bună. Poate un apartament mai mare sau o casă mică. Important este ca tu și Matei să aveți mereu un loc al vostru.
— Este o sumă uriașă!
— Pentru tine, da. Pentru mine este felul de a ști că fiica mea și nepotul meu sunt protejați.
Am rămas fără cuvinte.
Tata a continuat:
— Ana, promite-mi doar că nu vei lua nicio decizie sub presiunea cuiva. Banii sunt un dar pentru tine. Nu pentru Andrei. Nu pentru mama lui. Pentru tine.
— Îți promit.
În seara aceea am privit mult timp notificarea bancară.
Zece milioane.
În spatele acelor cifre se aflau zeci de ani de muncă ai tatălui meu.
Și dragostea lui pentru mine.
Am hotărât să nu mă grăbesc.
Voiam să văd mai multe locuințe, să discut cu un avocat independent și să mă gândesc atent la viitorul lui Matei.
Nu i-am spus deocamdată soțului meu despre bani.
Nu pentru că intenționam să-l mint.
Aveam nevoie doar de timp ca să-mi pun ordine în gânduri și să-mi stabilesc singură planurile.
Câteva zile mai târziu s-a întâmplat ceva ciudat.
Îmi lăsasem telefonul pe masa din bucătărie și mersesem în baie.
Când m-am întors, Andrei stătea lângă fereastră.
Părea neobișnuit de preocupat.
— Totul este în regulă? l-am întrebat.
— Da, sigur.
În acea seară însă a trimis mesaje fără încetare.
Ieșea pe balcon ca să vorbească la telefon.
Uneori zâmbea, apoi devenea brusc serios.
Am observat, dar nu l-am întrebat nimic.
A doua zi dimineață am înțeles totul.
Doina a venit împreună cu notarul.
— Ana, a anunțat ea solemn, desfăcând dosarul pe masă, am găsit casa perfectă! Nu rata ocazia!
Mi-a întins câteva fotografii.
Casa chiar era frumoasă.
Avea un living spațios, două dormitoare, o bucătărie luminoasă și o curte cu meri.
Totuși, ceva mi-a atras imediat atenția.
Pe prima pagină a proiectului de contract, singurul cumpărător trecut era Andrei.
— De ce va fi soțul meu proprietar? am întrebat.
Doina și-a ridicat sprâncenele.
— Cine altcineva?
— De exemplu, eu, dacă locuința este cumpărată cu banii pe care i-am primit.
A făcut un gest nerăbdător cu mâna.
— Iar începi? Voi, femeile moderne, împărțiți totul în „al meu” și „al tău”! De ce nu puteți privi lucrurile ca într-o familie?
Andrei a intervenit în cele din urmă:
— Ana, serios, de ce să ne certăm? Oricum vom locui împreună.
— Atunci de ce nu trecem casa pe numele meu?
Soțul meu s-a uitat spre mama lui.
Doina a răspuns imediat, tăios:
— Pentru că Andrei este capul familiei! Trebuie să se simtă stăpân în propria casă!
Am privit-o calm.
— Stăpân pe banii mei?
Chipul ei s-a înăsprit.
— Sunt bani ai familiei!
— Banii aceștia mi i-a dat tatăl meu.
— Iar soțul tău nu face parte din familie?
— Face parte. Dar un dar primit de la tatăl meu nu devine proprietatea voastră doar pentru că așa vă convine.
Notarul a tușit stânjenit.
— Poate ar fi mai bine ca toate părțile să stabilească mai întâi condițiile tranzacției…
Doina s-a întors furioasă către el.
— Am stabilit deja totul!
Am ridicat o mână.
— Nu. Ați stabilit dumneavoastră. Fără mine.
În încăpere s-a lăsat liniștea.
M-am întors spre Andrei.
— Cum ai aflat despre bani?
A ezitat.
— Păi… întâmplător.
— Cum anume?
— Am văzut notificarea pe telefonul tău.
— Și în loc să vorbești cu mine, ai sunat-o pe mama ta?
A tăcut.
— Andrei, te-am întrebat ceva.
— Da, am sunat-o! Și ce-i cu asta? Nu suntem străini!
Am încuviințat încet.
— Deci ai discutat despre banii mei cu mama ta înainte să discuți cu mine.
— Ana, nu începe acum!
În clipa aceea am înțeles totul.
Nu veniseră să mă întrebe ce îmi doresc.
Veniseră să pună mâna pe bani.
Erau atât de siguri că li se cuvine să decidă în locul meu, încât pregătiseră dinainte și actele.
— Bine, am spus.
Doina s-a luminat imediat la față.
— Așa te vreau! Semnează!
Mi-am deschis laptopul.
— Mai întâi vreau să vă arăt ceva.
Soacra a oftat exasperată.
— Iar începi cu cifrele tale?
— Da. Tocmai cu cifrele.
Am întors ecranul către ei.
Pe el se afla extrasul bancar.
— Ieri seară am vorbit cu tata și i-am povestit tot. Am hotărât împreună ca banii să fie transferați înapoi în contul lui. De acum înainte, el va rezolva situația cu ajutorul unui avocat, astfel încât suma să fie protejată și folosită în interesul meu și al lui Matei.
Andrei s-a încruntat.
— Cum adică transferați înapoi?
— Exact așa cum ai auzit.
I-am arătat rândul cu operațiunea.
— Transferul a fost deja făcut.
Doina a albit la față.
— Ai trimis înapoi zece milioane?
— Da.
— Fără acordul soțului tău?
Am privit-o direct.
— De ce aș avea nevoie de acordul lui Andrei ca să-i înapoiez tatălui meu un dar?
A deschis gura.
A închis-o.
Apoi a încercat din nou să vorbească.
— Cum îndrăznești? Noi deja am făcut înțelegerea! Eu le-am promis oamenilor! Casa era aproape a noastră!
— A voastră? am repetat.