— Sunt însărcinată cu copilul viitorului tău soț.
— Ți-ai pierdut mințile? Rochia asta costă cât o Dacie veche, dar încă în stare bună! Ioana se uita la prietena ei cu ochii măriți, incapabilă să creadă suma de pe etichetă.
— Nu, tu ți-ai pierdut mințile dacă îți imaginezi că mă mărit într-o rochie care nu-l va face pe Radu să uite să respire! Mădălina se răsucea în fața oglinzii, ținând cu grijă trena grea și strălucitoare. Nunta e o singură dată în viață!
— Să sperăm, a mormăit Ioana, aruncând încă o privire spre preț. Dar, Mădălina, serios acum, chiar trebuie atâta risipă? Radu te iubește pe tine, nu perdeaua asta cu paiete.
Mădălina s-a oprit brusc. Zâmbetul i-a dispărut, iar ochii i s-au întunecat.
— Când îți pierzi părinții, înțelegi cât de prețioase sunt clipele. Vreau ca ziua asta să fie fără cusur. Vreau ca mama și tata, de acolo de sus, să se poată mândri cu mine.
Ioana s-a înmuiat pe loc și și-a regretat vorbele tăioase. Părinții Mădălinei muriseră într-un accident de mașină cu trei ani în urmă, iar de atunci prietena ei își ascundea durerea sub râsete, glume și o ușurință care părea mereu puțin forțată.
— Iartă-mă, a spus Ioana, apropiindu-se ca s-o îmbrățișeze, atentă să nu șifoneze materialul scump. Dacă rochia asta te face să simți că e ziua ta, atunci merită.
— Culmea e, a zâmbit Mădălina, dând la o parte o șuviță rebelă, că Radu a fost cel care a zis să luăm banii din fondul nostru de vacanță. A spus că Brașovul nu fuge nicăieri, dar mireasa în rochia perfectă se vede o singură dată.
Ioana a zâmbit, gândindu-se la Radu: înalt, cumpătat, cu ochi blânzi și un zâmbet ușor timid. El și Mădălina păreau făcuți din două energii opuse ale aceluiași întreg: ea era aprinsă, spontană, plină de izbucniri; el calm, așezat, rațional.
— Ioana, sunt atât de fericită, a șoptit Mădălina când vânzătoarea a plecat după voal. Uneori nici nu-mi vine să cred că Radu e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.
— După mine, bineînțeles, a tachinat-o Ioana.
Mădălina a izbucnit în râs.
— Evident! Apropo, vorbim și despre petrecerea burlăcițelor? Mai sunt două săptămâni.
— Totul e pregătit, a asigurat-o Ioana, care se ocupase de organizare. O căsuță la marginea orașului, lângă lac, ciubăr încălzit, saună, karaoke și cele mai bune șapte prietene ale tale. Fără dansatori, exact cum ai cerut.
— Mare păcat, a clipit Mădălina jucăuș. Elena ar fi suferit cel mai mult. După divorț, încă mai caută scânteia aia care să-i aprindă viața.
— Pentru Elena am eu o surpriză separată, a spus Ioana zâmbind.
Vânzătoarea s-a întors cu un voal din dantelă fină, iar discuția s-a mutat imediat la lungime, prindere și felul în care trebuia să cadă peste umeri.
Ioana s-a întors acasă obosită, dar mulțumită. Mădălina își alesese definitiv rochia și accesoriile; mai rămâneau doar ultimele detalii ale nunții. După ce și-a permis o baie fierbinte, Ioana a rămas cu gândul la petrecerea burlăcițelor, programată pentru weekendul următor.
Abia ieșise din baie când telefonul a vibrat. Oana, una dintre prietene, îi scria că nu mai poate veni: băiețelul ei făcuse febră.
— Păcat, a murmurat Ioana, trimițându-i un mesaj cu urări de însănătoșire. În sinea ei simțea că nu avea să fie singura retragere.
A doua zi dimineață a sunat Simona, cerându-și scuze că nu reușise să-și ia liber de la serviciu.
— Nu-ți face griji, a liniștit-o Ioana. Important e să fim toate la nuntă.
Până vineri seară, când Ioana a pornit cu mașina încărcată cu sacoșe, băuturi și caserole, din cele șapte prietene invitate rămăseseră doar patru: ea, Elena, Cristina și Raluca. Mădălina însă nu părea deloc supărată.
— Mai puțină lume, mai mult aer, a declarat ea, așezându-se pe scaunul din față, lângă Ioana. Și mai mult șampanie pentru fiecare!
Elena, prietena divorțată, deschisese deja o sticlă de spumant și turna în pahare de plastic.
— Pentru mireasă! a strigat ea. Pentru cea mai frumoasă, cea mai norocoasă și cea mai fericită dintre noi!
— Și pentru logodnicul ei minunat, a adăugat Cristina, care lucra cu Radu la o firmă de construcții. Orice femeie ar fi binecuvântată să aibă un asemenea bărbat lângă ea.
— Eu n-am fost binecuvântată, a oftat Elena. Fostul meu s-a dovedit un nemernic.
— Nu toți bărbații sunt la fel, a spus Ioana cu blândețe. Radu nu e genul acela.
— Exact, a aprobat Mădălina. Uneori am impresia că nici nu-l merit. Ieri am ajuns acasă și el pregătise deja cina, aprinsese lumânări și deschisese o sticlă de vin. Mi-a spus: „Ai muncit atât pentru nunta noastră. Odihnește-te.”
— Ăsta da bărbat, a zis Raluca, cu o invidie pe jumătate glumită. Al meu nici ouă ochiuri nu știe să facă.
Discuția a alunecat firesc spre defectele și calitățile bărbaților, iar când mașina a ajuns la căsuța cu două etaje de lângă lac, sticla de spumant era aproape goală, iar buna dispoziție crescuse.
Casa închiriată de Ioana s-a dovedit mai frumoasă decât în fotografii. La parter era o bucătărie mare, deschisă spre living, cu terasă și ciubăr încălzit; la etaj, trei dormitoare și o saună mică, îmbrăcată în lemn.