Seara a început cu pregătirea mesei: salate, carne la grătar, cartofi copți. Ioana, de obicei cea mai gălăgioasă dintre toate, era tăcută în acea seară și își verifica telefonul din câteva în câteva minute.
— S-a întâmplat ceva? a întrebat-o Alina în șoaptă, când celelalte ieșiseră pe terasă.
— Nu, sunt doar obosită, a răspuns Ioana. La muncă e nebunie, iar copilul e tot mai mofturos.
— Dacă ai nevoie să vorbești, sunt aici, i-a spus Alina și i-a strâns mâna. Ioana i-a oferit doar un zâmbet palid.
La cină, atmosfera s-a dezmorțit. Au început poveștile vechi din studenție.
— Vă mai amintiți cum ne-am cunoscut? a întrebat Raluca, pomenind căminul, pe Alina cu chitara și pe Oana cu un urs uriaș de pluș.
— Iar eu cu trei valize pline de haine! a râs Ioana. Toate credeați că sunt fiță.
— Și până la urmă era doar dependentă de cumpărături, a completat Alina.
— Datorită Ioanei, noi apăream mereu în alte ținute, a adăugat Oana. Sistemul nostru de schimb!
Seara a mers mai departe cu muzică, cărți și jocul „adevăr sau provocare”.
— Hai să jucăm „niciodată n-am”, a propus Raluca.
La început, jocul a fost amuzant: „Niciodată n-am sărutat o fată”, „Niciodată n-am furat din magazin”, „Niciodată n-am visat la propria nuntă”. Până și Alina, de obicei mai sceptică, a băut de câteva ori.
Întrebările au devenit tot mai îndrăznețe, iar la una dintre ele Ioana a început să plângă.
— Ioana, ce ai? a întrebat Raluca speriată.
— Iartă-mă, a suspinat ea. Nu mai pot…
— Poate ar trebui să ne oprim din băut, a sugerat Cristina.
— Nu! a izbucnit Ioana. Trebuie să spun. Nu mai pot să țin asta în mine!
Liniștea a căzut peste cameră ca o pătură grea.
— Raluca, a spus Ioana, ridicându-și fața udă de lacrimi. Eu… eu sunt însărcinată cu Andrei. Cu viitorul tău soț.
Toate au încremenit.
— Ce prostie e asta? a reușit Raluca să spună. Ești beată sau ai înnebunit?
— E adevărat, a spus Ioana, ștergându-și lacrimile. S-a întâmplat acum o lună și jumătate, când tu ai plecat la mătușa ta, la Iași. Eu am venit să-i aduc niște acte pentru viză, iar Andrei era singur…
— Taci! a strigat Raluca, lovind paharul cu mâna. Vinul roșu s-a vărsat pe covor ca o pată de sânge. Să nu îndrăznești să continui minciuna asta!
— Nu mint, a spus Ioana și și-a scos telefonul, arătând testul de sarcină și mesajele.
Raluca s-a tras înapoi, fără să îndrăznească la început să atingă telefonul.
— Aici nu e nimic, a spus ea după ce s-a uitat. Mesaje obișnuite. „Bună, ce faci?”, „Când treci pe aici?”
— Mă suna, a zis Ioana încet. Nu voia să scrie în mesaje.
— Foarte convenabil, a remarcat Oana.
Raluca a mai derulat puțin și s-a oprit brusc. Pe ecran apărea o fotografie cu Ioana, pe jumătate dezbrăcată, într-un pat pe care Raluca l-a recunoscut imediat ca fiind dormitorul ei și al lui Andrei.
— Când a fost făcută? a întrebat Alina.
— În ziua în care ai plecat la Iași, a răspuns Ioana. Pe cincisprezece aprilie.
— Eu n-am fost la Iași, a spus Raluca, privind-o fix. Am anulat drumul, pentru că mătușa ajunsese la spital. Eu și Andrei am rămas acasă.
Ioana a încercat să insiste și a întins din nou telefonul, arătând fotografia.
Raluca s-a uitat atent, apoi a izbucnit într-un râs nervos:
— Doamne, nu e dormitorul nostru! E apartamentul tău! Pe perete e tabloul cu lebede, cel pe care l-ai adus de la ai tăi.
— Și data fotografiei e 15.02, nu 15.04, a adăugat ea.
O tăcere apăsătoare s-a lăsat în încăpere.
— Deci ce înseamnă asta? a întrebat Alina. Ne minți pe toate?
— Eu… Ioana și-a acoperit fața cu palmele. Nu mint în privința sarcinii. Testul e pozitiv.
— Dar tatăl nu e Andrei, nu-i așa? a întrebat Raluca încet.
Ioana a tăcut câteva clipe, apoi a recunoscut abia auzit:
— Nu știu cine e tatăl. După divorț m-am întâlnit cu mai mulți bărbați, iar când am aflat că sunt însărcinată m-am speriat. Niciunul nu voia ceva serios. L-am văzut pe Andrei cât e de grijuliu, cât de mult te iubește, și m-am gândit că ar fi un tată bun…
— Te-ai hotărât că el trebuie să fie tatăl și ai mințit, a încheiat Cristina. Ca să le distrugi relația.
— Ești o trădătoare, a șoptit Raluca, iar în vocea ei se simțea durerea. Eu te consideram una dintre cele mai bune prietene ale mele.
— Eram disperată, a spus Ioana, plecând capul. După divorț am rămas singură cu copilul, iar acum sunt din nou însărcinată… Nu știam ce să fac.
Alina a oftat greu:
— Puteai pur și simplu să ne ceri ajutorul. Te-am fi ajutat.
Raluca a început să-și strângă lucrurile în tăcere.
— Unde pleci? a întrebat Alina. E târziu. Mai bine rămâi până dimineață.
— Nu pot să mai stau aici, a spus Raluca, iar lacrimile îi curgeau pe obraji. Chem un taxi și merg acasă.
— Vin cu tine, a spus Alina hotărât. Nu te las singură.
Ioana rămăsese pe canapea, cu ochii în jos.
— Raluca, iartă-mă. Ți-am invidiat fericirea… Iartă-mă.
Raluca s-a oprit în prag și s-a întors:
— N-ai distrus doar prietenia noastră. Mi-ai zdruncinat și încrederea în oameni. Nu știu dacă o să pot vreodată să te iert.
În taxiul care gonea pe șoseaua întunecată, Raluca tăcea și privea luminile care treceau pe lângă geam.