— Ești însărcinată cu copilul soțului meu?
— Sunt însărcinată cu copilul viitorului tău soț! a izbucnit cea mai bună prietenă chiar în mijlocul petrecerii burlăcițelor.
— Ți-ai pierdut mințile? Rochia asta costă cât o Dacie la mâna a doua! Alina se uita la prietena ei și nu putea să creadă suma de pe etichetă.
— Nu, tu ți-ai pierdut mințile dacă îți imaginezi că o să mă mărit într-o rochie care nu-l va face pe Andrei să uite să respire! Raluca se rotea în fața oglinzii, ținând cu grijă trena bogată. Nunta se întâmplă o singură dată în viață!
— Să sperăm, a murmurat Alina, privind din nou prețul. Dar, Raluca, serios acum, chiar merită o asemenea cheltuială? Andrei te iubește pe tine, nu rochia ta.
Raluca s-a oprit brusc. Zâmbetul i-a pierit, iar vocea i s-a îngreunat:
— Știi, după ce îți pierzi părinții, începi să înțelegi cât de prețioase sunt clipele. Vreau ca ziua asta să fie perfectă. Vreau ca mama și tata, de acolo de sus, să poată fi mândri de mine.
Alina s-a înmuiat pe loc și i-a părut rău pentru vorbele ei. Cu trei ani în urmă, părinții Ralucăi muriseră într-un accident de mașină, iar de atunci prietena ei își ascundea durerea sub râsete și glume.
— Iartă-mă, a spus Alina, apropiindu-se și îmbrățișând-o cu grijă, ca să nu șifoneze rochia scumpă. Dacă rochia asta e ceea ce ai nevoie, atunci merită fiecare leu.
— Partea amuzantă e că Andrei a propus să luăm banii din contul nostru pentru vacanță, a zâmbit Raluca, dându-și o șuviță de pe față. A zis că excursia la Mamaia nu fuge nicăieri, dar mireasa în rochia perfectă va exista o singură dată.
Alina a zâmbit, amintindu-și de Andrei: înalt, cumpătat, cu ochi buni și un zâmbet ușor stângaci. El și Raluca păreau făcuți din materiale diferite: ea era vie, impulsivă, strălucitoare; el era liniștit, atent și așezat.
— Ali, sunt atât de fericită, a șoptit Raluca atunci când vânzătoarea a plecat după voal. Uneori nici nu-mi vine să cred că Andrei e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.
— După mine, bineînțeles, a tachinat-o Alina, iar Raluca a izbucnit în râs.
— Bineînțeles! Apropo, vorbim despre petrecerea burlăcițelor? Mai sunt două săptămâni.
— Totul e pregătit, a asigurat-o Alina, care se ocupase de organizare. O căsuță mică în afara orașului, piscină, saună, karaoke și cele mai bune șapte prietene ale tale. Fără stripperi, exact cum ai cerut.
— Asta chiar e păcat, a clipit Raluca ștrengărește. Măcar pentru Ioana trebuia, săraca, de la divorț încoace parcă n-a mai văzut lumina zilei.
— Pentru Ioana am eu o surpriză separată, a zâmbit Alina.
Vânzătoarea s-a întors cu mai multe voaluri din dantelă, iar discuția s-a mutat imediat la lungime, stil și felul în care trebuia prins voalul în păr.
Alina s-a întors acasă obosită, dar mulțumită. Raluca alesese în sfârșit rochia și accesoriile, iar pentru nuntă mai rămăseseră doar câteva detalii de pus la punct. După ce și-a permis o baie fierbinte, Alina a început să se gândească la petrecerea burlăcițelor, planificată pentru weekend.
Când a ieșit din apă, a văzut un mesaj de la Elena: nu mai putea veni, băiatul ei făcuse febră.
— Păcat, a oftat Alina, trimițându-i urări de însănătoșire. Apoi a aflat că nici Mirela nu reușea să scape de la serviciu.
— Nu-ți face griji, a liniștit-o Alina. Important e să fim toate la nuntă.
Vineri seara, SUV-ul ei, încărcat cu mâncare și sticle, a pornit spre ieșirea din oraș. Din cele șapte prietene invitate rămăseseră doar patru: Alina, Ioana, Oana și Cristina. Raluca, totuși, nu părea deloc supărată.
— Mai puțină lume, mai mult aer, a declarat ea, așezându-se lângă Alina. Și mai mult prosecco pentru fiecare!
Ioana, prietena divorțată, desfăcuse deja o sticlă de spumant și turna în pahare de plastic.
— Pentru mireasă! a strigat ea. Pentru cea mai frumoasă, cea mai norocoasă și cea mai fericită dintre noi!
— Și pentru viitorul ei soț minunat! a adăugat Oana, care lucra cu Andrei într-o firmă de construcții. Orice femeie ar avea noroc cu un asemenea bărbat.
— Eu n-am avut noroc, a oftat Ioana. Fostul meu s-a dovedit un ticălos.
— Nu toți bărbații sunt la fel, a spus Alina cu blândețe. Andrei nu e așa.
— Exact, a întărit Raluca. Uneori mi se pare că nici nu-l merit. Ieri am ajuns acasă, iar el făcuse cina, aprinsese lumânări, deschisese vinul și mi-a zis: „Muncești atât de mult pentru nuntă, în seara asta doar te odihnești.”
— Ăsta da bărbat, a spus Cristina cu o urmă de invidie. Al meu, în trei ani, n-a fost în stare să prăjească nici măcar două ouă.
Discuția a alunecat spre defectele bărbaților, iar când mașina a ajuns la căsuța cu două etaje de lângă lac, sticla de spumant era goală, dar dispoziția tuturor era excelentă.
Casa închiriată de Alina s-a dovedit încăpătoare: la parter era o bucătărie-living cu ieșire spre terasă și spre ciubărul încălzit, iar la etaj se aflau trei dormitoare și sauna.
— Nu pot să cred! s-a minunat Raluca, uitându-se prin camere. Te-ai întrecut pe tine însăți, fată!
Alina a zâmbit. Aproape o lună căutase locul potrivit pentru petrecere: pădure frumoasă, lac, loc pentru grătar și izolare completă.