— Mamă, te-ai instalat? Andrei și-a băgat capul pe ușa bucătăriei. Ah, ceai, perfect. Mâine intru devreme la service, așa că mă bag la somn.
— Sigur, băiatul meu, a spus Maria, bătându-l ușor pe braț. Du-te și odihnește-te. Eu și Elena mai stăm puțin de vorbă.
Exact asta îmi lipsea, și-a spus Elena în gând.
— E totul în regulă între voi doi? a întrebat Maria direct, de îndată ce Andrei a ieșit. El zice că da, dar eu simt când ceva nu merge.
— E totul bine, a răspuns Elena, păstrându-și vocea calmă. Lucruri normale într-o căsnicie.
— Căsnicia ar trebui să aducă bucurie, a insistat Maria. Andrei a slăbit. Îi gătești cum trebuie?
— Încerc, a spus Elena, sorbind din ceai ca să-și ascundă iritarea. Amândoi ajungem târziu acasă. Nu reușim mereu să facem mâncare gătită.
— Tinerii din ziua de azi, a oftat Maria, dezaprobator. Pe vremea mea, o femeie muncea și tot ținea casa. Acum numai mâncare comandată și semipreparate. Nu-i de mirare că toți se plâng de sănătate.
Elena și-a încleștat maxilarul. Maria era în vârstă, trecea printr-o situație dificilă. Avea să aibă răbdare. Pentru Andrei.
— O să gătesc mai des, a spus ea. Mai ales acum, dacă tot ești aici. Ce mâncăruri îi plăceau lui Andrei când era mic?
Întrebarea a luminat-o imediat pe Maria. Următoarea jumătate de oră a fost un monolog despre ciorbă de perișoare, ardei umpluți, friptură de duminică și plăcinte cu brânză pe care Andrei, chipurile, le adora. Elena nu-l auzise niciodată pomenind de ele în patru ani de căsnicie.
În cele din urmă, a spus că e obosită și s-a retras în baie. A încuiat ușa, s-a așezat pe marginea căzii și a expirat lung. Cum aveau să trăiască așa? Unde mai era spațiul ei? Unde se mai putea ascunde de o privire, de o întrebare, de o observație?
Când a ieșit, Andrei dormea deja pe patul pliant, iar Maria stătea pe canapea și răsfoia o revistă. Elena s-a strecurat lângă soțul ei. Se spune că pentru doi se găsește loc, dar al treilea schimbă tot aerul din cameră. În garsoniera aceea, al treilea nu ocupa doar spațiu. Îl înghițea.
Dimineața a fost un dezastru. Baia, care abia ajungea pentru o singură persoană, trebuia acum împărțită la trei. Elena, obișnuită cu dușuri liniștite și cafea băută în tăcere, a intrat direct în ritmul matinal al Mariei, care se trezea devreme și umplea casa cu pași, întrebări și oftaturi.
— Elena, ți-am spălat bluza, a anunțat Maria la micul dejun. Cea albă, de pe scaun. Avea o pată.
— Ce? Elena aproape s-a înecat cu cafeaua. O pusesem la înmuiat într-o soluție specială! Era pătată cu vin roșu, nu se spală așa, pur și simplu!
— Prostii, a zis Maria, fluturând din mână. Eu folosesc detergent de șaizeci de ani. N-a dat greș niciodată.
Elena s-a dus aproape alergând la baie. Bluza ei preferată, cumpărată cu reducere dintr-un magazin elegant din centru, avea acum o urmă gălbuie exact în locul în care fusese pata.
— Totul bine? a apărut Andrei în prag. Mama a zis că te-ai supărat din cauza bluzei. Îți cumpăr alta.
— Nu e vorba despre bluză, a șoptit Elena. E vorba despre mama ta care îmi atinge lucrurile fără să mă întrebe. Și, Andrei, de ce nu m-ai anunțat? Puteam să ne pregătim, să discutăm.
— Îmi pare rău, a spus el, lăsând privirea în jos. Știam că ai fi spus nu, așa că n-am întrebat. Dar e temporar, jur.
Două săptămâni mai târziu, temporarul începuse să arate ca o nouă ordine a casei.
— Nu prea mai stai pe acasă, a observat Andrei într-o seară. Mama mi-a spus că aseară ai ajuns la nouă.
— Am avut ședință cu părinții, a răspuns Elena, epuizată. De când îmi ține mama ta evidența?
— Își face griji, a zis el, încercând să o îmbrățișeze. Crede că ne eviți.
— Și nu are dreptate? Elena l-a privit direct. Andrei, eu nu mai pot. Fiecare gest al meu e analizat, fiecare lucru e comentat. Mă simt ca o musafiră în propria casă.
— Exagerezi, s-a încruntat el. Mama încearcă doar să ajute.
— Pe tine, poate. Nu pe mine. Elena s-a desprins din brațele lui. Am nevoie de spațiu, Andrei. Să respir. Să fiu eu, fără să mi se spună mereu cum ar trebui să trăiesc.
— Și unde vrei să se ducă? Vocea lui s-a ascuțit. Apartamentul ei nu poate fi locuit. Ai da-o afară pe mama mea?
— Bineînțeles că nu, a spus Elena, clătinând din cap. Dar puteam căuta alte variante. Sora ei din Iași. O cameră închiriată. Orice.
— Cu ce bani? Andrei a ridicat mâinile, nervos. Abia ne ajung banii nouă.
Elena a tăcut. Banii îi loveau mereu în același loc. Andrei era bun, blând, dar lipsit de ambiție. Era mulțumit să rămână mecanic, să nu riște, să nu caute ceva mai mult, de teamă să nu-și complice viața.
— Bine, a spus ea în cele din urmă. O să rezist. Dar vorbește cu mama ta. Spune-i că nu am nevoie să fiu crescută din nou.
El a promis. Ca de atâtea ori, promisiunea lui a rămas doar o propoziție spusă ca să stingă conflictul.
În realitate, nimic nu s-a schimbat. Mesele se luau după programul Mariei. Rufele se spălau în zilele alese de ea. Televizorul pornea întâi pe știri, apoi pe emisiunile ei. Până și masa mică din bucătărie, la care Elena obișnuia să-și corecteze caietele, era mereu ocupată de borcane, sacoșe, medicamente și reviste.