Rodica rămase cu gura întredeschisă. Își mută privirea de la Mariana la Oana. Nimeni nu o susținea. Până și Mariana părea pierdută.
— Mihai, murmură mama lui, chiar alegi acum o tabără?
— Nu aleg o tabără. Aleg ce este corect. Andreea este cel mai apropiat om din viața mea. Nu ți-a făcut niciodată rău. Am venit aici în fiecare sâmbătă, ți-am adus fructe și medicamente, iar luna trecută ți-am reparat robinetul. Iar tu i-ai pus în mână o listă de obligații? Ca și cum ar fi angajata ta?
— Este tradiție! ridică vocea doamna Mariana. Mama soțului meu îmi spunea exact aceleași lucruri și eu le făceam. Și familia nu s-a destrămat!
— Dar pe ce se sprijinea familia aceea? întrebă Andreea încet. Pe frică? Pe supunere oarbă? Pe faptul că nora nu îndrăznea să deschidă gura? Asta nu este familie, doamnă Mariana. Este o cazarmă.
— Cum îndrăznești?
— Nu este vorba despre îndrăzneală. Spun doar adevărul. Andreea își ridică geanta. Eu v-am tratat cu căldură și mi-am dorit să devenim apropiate. Când ați fost bolnavă, v-am gătit. La fiecare sărbătoare am ales cadouri adevărate, nu lucruri cumpărate la întâmplare. Ați observat vreodată?
Soacra nu răspunse.
— Nu. Ați văzut doar că nu sunt destul de supusă, destul de tăcută și că nu vă aparțin.
— Andreea, termină, făcu Oana un pas înainte. Tu ai intrat în familia noastră. Tu trebuie să te adaptezi.
— Oana, Mihai se ridică, încă un cuvânt spus pe tonul acesta și plecăm. Și nu știu când vom mai veni.
— Mă ameninți? întrebă Mariana, privind în sus spre fiul ei.
— Nu. Te avertizez. Diferența este că îți vorbesc cu respect.
Andreea își închise geanta și se ridică.
— Plecăm. Când veți fi pregătită să discutăm fără liste de porunci și fără tribunal de familie, sunați-mă. Aveți numărul meu. Deocamdată nu v-am blocat. Sublinierea este intenționată: deocamdată.
Ieșiră. Ușa se închise aproape fără zgomot, fără trântit și fără lovituri.
În apartamentul doamnei Mariana se lăsă o tăcere apăsătoare.
— Ce s-a întâmplat aici? întrebă Rodica, recăpătându-și într-un târziu glasul.
— A fost o rușine, răspunse Mariana.
— Sunt de acord, spuse Rodica. Fiul tău a ales-o pe fata aceea. Totul s-a terminat.
Oana tăcea. Rămăsese lângă masă și privea cele două foi așezate una lângă cealaltă. Erau identice ca idee, dar opuse ca direcție. Undeva, adânc în ea, se strecurase un sentiment neplăcut și rușinos. Îl alungă imediat.
Trei săptămâni mai târziu, Oana îl sună pe Mihai. De data aceasta, glasul ei nu mai era sigur și tăios, ci subțire și nesigur.
— Pot să vin la voi?
— Vino, răspunse Mihai.
Oana apăru cu ochii roșii și cu eșarfa mototolită. Se așeză în bucătărie, strânse ceașca între palme și rămase mult timp fără să poată vorbi. Andreea îi puse în față o farfurie cu biscuiți și se așeză în partea cealaltă a mesei.
— Spune, o îndemnă ea.
— Radu m-a cerut în căsătorie, începu Oana. Acum o lună. Am acceptat.
— Felicitări, spuse Mihai. Totuși, după cum arăți, nu pare că s-a întâmplat ceva fericit.
— Mama lui… Mama lui mi-a întocmit o listă.
Andreea rămase nemișcată. Mihai puse încet ceașca jos.
— Ce fel de listă?
— O listă cu obligații. Ce trebuie să fac atunci când merg la ea, cum să-mi întâmpin soțul, ce mâncăruri să pregătesc și cum să vorbesc atunci când vin musafiri. Paisprezece puncte. Oana ridică ochii spre ei. Mi-a spus că în familia lor se procedează astfel. Mai întâi i s-a cerut asta bunicii, apoi mamei lui, iar acum a venit rândul meu.
— Și ce i-ai răspuns?
— Nimic. Am fost atât de șocată, încât nu am reușit să scot un cuvânt. Radu stătea lângă mine și se prefăcea că totul este absolut normal. De parcă trebuia doar să iau foaia și să execut fiecare cerință.
Andreea o privea fără urmă de satisfacție. Nu era triumf în ochii ei, doar atenție.
— Nu îți amintește de nimic? întrebă încet.
Oana înghiți cu greutate.
— Ba da.
— Ce ai simțit când femeia aceea ți-a întins foaia?
— Că nu mă vede ca pe un om. Ca și cum aș fi doar o funcție, un set de îndatoriri. Ca și cum dorințele mele, caracterul meu și felul meu de a fi nu ar conta deloc. Important este doar să mă potrivesc în tiparul pe care l-au creat ele.
— Exact așa m-am simțit eu acum trei săptămâni, la masa mamei tale. Iar tu erai acolo și îmi spuneai că trebuie să mă conformez.
Oana își plecă fruntea.
— Știu. Îmi amintesc fiecare cuvânt.
— Nu mă bucur că ți se întâmplă asta, Oana. Nu îmi doresc să îți fie frică sau să suferi. Dar răspunde-mi sincer: ai fi respectat toate punctele?
— Nu.
— Atunci de ce ai crezut că eu trebuie să le respect?
Oana tăcu aproape un minut. În cele din urmă își ridică privirea.
— Pentru că așa spunea mama și eu aveam încredere în ea. Mi se părea că știe mai bine cum trebuie trăită viața. Trecuse prin același lucru și supraviețuise, deci credeam că toți ceilalți trebuie să treacă prin aceeași suferință. Nu m-am gândit niciodată că a supraviețui și a trăi sunt lucruri complet diferite.
Mihai trase un scaun lângă sora lui și se așeză.
— Ce ai de gând să faci?
— Radu a spus că mama lui are dreptate și că trebuie să accept regulile. Am refuzat. Atunci mi-a spus că nunta nu va mai avea loc.