— Bine că ați venit, spuse doamna Mariana. Luați loc. Avem de purtat o discuție serioasă.
Mihai se așeză și luă ceașca. Andreea se puse lângă el, dar nu atinse nimic de pe masă. Observase deja o foaie împăturită în patru, ascunsă pe jumătate sub un șervețel. Era albă, îngrijită și plină de rânduri perfect aliniate.
— Andreea, începu soacra, luând foaia și desfăcând-o, am discutat totul cu Rodica. Ești tânără și nu înțelegi încă prea bine cum funcționează o familie. Așa că m-am gândit să te ajut.
— Să mă ajutați, repetă Andreea. Nu suna deloc a întrebare.
— Exact. Aici am trecut tot ce trebuie să faci atunci când vii la mine. Și, de asemenea, cum trebuie să te porți în familia fiului meu.
Îi întinse hârtia. Andreea o luă între două degete și o netezi.
Lista era tipărită la calculator. Avea douăsprezece puncte numerotate cu grijă. Literele erau mici, dar ușor de citit. Andreea parcurse rândurile fără să spună nimic, iar cu fiecare punct fața ei devenea mai liniștită. Nu mai blândă, ci liniștită. Ca apa care pare nemișcată chiar înainte să înghețe.
La primul punct scria că, la fiecare vizită, trebuia să facă ordine în bucătărie, baie și hol. Al doilea îi cerea să gătească pentru trei zile, folosind alimente cumpărate din banii ei. Al treilea se referea la spălatul și călcatul lenjeriei. Al patrulea îi interzicea să contrazică persoanele mai în vârstă. Al cincilea îi cerea să nu discute problemele familiei cu nimeni, nici măcar cu sora ei.
Urma un set de indicații despre telefoanele către doamna Mariana: trebuia să sune de cel puțin trei ori pe săptămână și să dea raportul asupra treburilor din casă. Ultima frază era limpede: „Nora este obligată să respecte regulile stabilite de generația mai în vârstă.”
Rodica o privea triumfătoare. Oana își răsucea telefonul în palmă, dar arunca priviri scurte spre Andreea, așteptând reacția. Soacra își împreunase mâinile pe masă și își îndreptase spatele.
— Ei? Ce ai de spus? întrebă doamna Mariana.
Andreea citi până la capăt, apoi ridică ochii și izbucni în râs. Nu era un râs nervos sau isteric, ci unul ușor și limpede, ca și cum tocmai ar fi auzit o glumă foarte bună.
— Așteptați un minut, spuse ea.
Scoase din geantă un carnețel și un pix. Rodica schimbă o privire cu Mariana. Oana își opri mâna.
Andreea începu să scrie rapid, fără să ridice capul. După trei minute smulse o pagină, o așeză lângă lista soacrei și împinse ambele foi spre centrul mesei.
— Aceasta este lista mea, doamnă Mariana. Și este destinată exclusiv dumneavoastră.
Soacra luă pagina și începu să citească. Cu fiecare rând, expresia ei se schimba.
Primul punct: la fiecare vizită în casa tinerilor, soacra trebuia să curețe bucătăria, baia și holul. Al doilea: să aducă pe cheltuiala ei mâncare pentru trei zile. Al treilea: să spele lenjeria lor. Al patrulea: să nu se certe niciodată cu nora. Al cincilea: să nu discute cu nimeni treburile familiei fiului, nici măcar cu propria soră.
Ultima propoziție suna astfel: „Soacra este obligată să respecte regulile stabilite de familia tânără.”
— Ce înseamnă asta? șopti Mariana.
— Lista dumneavoastră, răspunse Andreea fără să-și piardă calmul. Doar că am întors-o în cealaltă direcție. Dacă vi se pare firesc să-mi cereți toate acestea, atunci trebuie să fiți pregătită să le faceți și dumneavoastră. Sau regulile funcționează doar într-un singur sens?
— Ai înnebunit? şuieră Rodica. Cine ți-a dat dreptul să vorbești așa cu niște oameni mai în vârstă?
— Vârsta nu îi dă nimănui dreptul să-i umilească pe ceilalți, răspunse Andreea. Pot respecta un om pentru ceea ce face, nu doar pentru anii pe care i-a trăit. Bătrânețea este un fapt biologic, nu o realizare personală.
Oana se ridică brusc.
— Înțelegi măcar cu cine vorbești? Este mama noastră!
— Înțeleg foarte bine, spuse Andreea, privind-o drept în ochi. Dar tu înțelegi ce conține această listă? Nu este despre grijă. Este despre control. Despre dorința de a transforma o femeie adultă și sănătoasă într-o servitoare, doar pentru că așa a decis cineva.
— În familia noastră a fost mereu așa! Oana se întoarse spre fratele ei. Mihai, spune-i ceva!
Mihai nu răspunse imediat. Luă cele două foi, le așeză una lângă alta și le citi cu atenție. Apoi își privi mama.
— Vorbești serios? întrebă el.
— Despre ce? Mariana ridică bărbia. Am scris niște reguli normale. Așa s-a procedat întotdeauna în familia noastră. Bunica ta îmi cerea aceleași lucruri. Și uite că am supraviețuit.
— Ai supraviețuit, repetă Mihai. Așa numești tu o viață de familie normală? Supraviețuire?
— Nu-mi răstălmăci cuvintele.
— Nu le răstălmăcesc. În fața mea sunt douăsprezece puncte și nicăieri nu apare cuvântul „te rog”. Nu scrie nici „dacă îți este la îndemână”. Este un ordin. Ai redactat un ordin pentru soția mea.
Rodica lovi cu palma în masă.
— Băiete, ai idee ce îți permiți? Mama ta te-a crescut, te-a hrănit și a stat nopți întregi lângă tine!
— Mătușă Rodica, spuse Mihai întorcându-se spre ea, cu tot respectul, discuția aceasta nu te privește. Aici vorbim eu, soția mea și mama mea. Ești musafiră. Așa că te rog să taci.