— Iar pentru dumneavoastră, doamnă Doina, adăugă Elena, am făcut separat piept de pui la abur. Dietetic.
— Mulțumesc, sigur, spuse soacra, prefăcându-se mișcată. Numai că puiul la abur e fad. Pentru oaspeți se putea ceva mai interesant.
— Doina, rosti încet Adrian, Elena s-a străduit mult. Hai să ne bucurăm de seara asta.
Doina îl fulgeră cu o privire tăioasă, dar nu mai spuse nimic. Ca să rupă tensiunea, Nicu ridică paharul.
— Să bem pentru tinerii însurăței! Pentru tine, mamă, și pentru domnul Adrian!
Toți ciocniră cu un oftat de ușurare. Discuția începu să curgă mai firesc. Adrian se dovedi un povestitor plăcut; străbătuse jumătate de țară și vorbea cu farmec despre locurile văzute. Până și soacra păru, pentru o vreme, mai îngăduitoare.
Când aduse felul principal, Elena privi cu mândrie rața rumenă de pe platou, așezată pe verdețuri. Pusese suflet în mâncarea aceea, chiar dacă știa că soacra ei nu avea s-o aprecieze.
În sufragerie se vorbea despre apartamentul nou al Doinei și al lui Adrian.
— E spațios, cu vedere spre parc, se lăuda soacra. Adrian a insistat să renovăm și a ieșit foarte frumos. Mult mai primitor decât aici.
— Și renovarea noastră arată bine, spuse Andrei, apărându-și casa. Elena a ales singură tapetul.
— Pentru niște tineri merge, încuviință Doina cu superioritate. Dar ar fi timpul să vă gândiți la ceva mai… respectabil.
Elena își strânse pumnii, dar tăcu. Când puse platoul pe masă, invitații exclamară încântați.
— Arată splendid! spuse Adrian sincer.
— Și miroase minunat, adăugă Gabriela.
Până și soacra murmură:
— La vedere e acceptabil. Să vedem gustul.
Elena împărți rața în farfurii și puse sosul separat. Pentru soacră aduse puiul pregătit special, decorat cu aceeași grijă.
— Divin! Nicu gustă primul. Eleno, te-ai întrecut pe tine!
— Chiar este foarte bună, aprobă Adrian. Doina, ar trebui să-i ceri rețeta.
— Eu sunt alergică la rață, tăie soacra vorba, împungând puiul cu furculița. Iar asta e ca talpa. N-are nici sare.
— Mamă, spuse Andrei răbdător, medicul ți-a interzis sarea.
— Dar nu și gustul! izbucni ea. Există ierburi, lămâie… Ce e asta? Vată!
Elena simți cum îi urcă sângele în obraji. Atâtea ore pierdute, atâta grijă, și tot degeaba. Ca întotdeauna.
— Doamnă Doina, spuse ea printre dinți, am gătit exact după recomandările medicului. Dacă nu vă place, vă pot aduce altceva.
— Nu te obosi, făcu femeia cu mâna. Mai bine nu mănânc deloc. Sănătatea e mai importantă.
Peste masă căzu o tăcere apăsătoare. Mihai, simțind tensiunea, întrebă încet:
— Bunico, chiar o să te muți? Și eu ce fac?
— O să ne vedem, puiule, spuse soacra pe un ton dulceag. O să vii la noi, la mine și la domnul Adrian. Vei avea camera ta.
— De ce? se încruntă băiatul. Eu am camera mea acasă.
— Ca să rămâi peste noapte la noi, îi explică bunica. Poate chiar mai mult. Domnul Adrian te va învăța șah, îți va arăta pietrele lui…
— Eu nu vreau să stau mult, spuse Mihai încăpățânat. Eu vreau să fiu cu mama și cu tata.
— Sigur, dragul meu, interveni Elena. Tu vei fi cu noi. La bunica mergi în vizită când vrei tu.
— Elena, Doina îi aruncă o privire rece ca gheața, te rog să nu te bagi. Vorbesc cu nepotul meu.
— Iertați-mă, spuse Elena, abia stăpânindu-și tremurul vocii, dar este fiul meu. Am dreptul să iau parte la discuție.
— Fiul tău? Soacra ridică brusc bărbia. Îți amintesc că îl cheamă Popescu. Poartă numele nostru. Iar eu, ca femeia cea mai în vârstă din familie, hotărăsc ce educație primește.
— Mamă, rosti Andrei cu avertisment în glas, ajunge.
— Nu, nu ajunge! Doina se ridică, vorbind tot mai tare. De cinci ani tac și privesc cum îmi strici nepotul cu metodele tale moderne! Fără ordine, fără disciplină! La șapte ani abia citește!
— Mihai citește foarte bine! se aprinse Elena. Și are numai note mari!
— Datorită cui? ripostă soacra. Cine stă cu el la teme? Cine îl duce la școala de muzică?
— Eu, spuse Elena încet. În fiecare zi.
— Pentru că te împing eu de la spate! Doina lovi masa cu palma. Fără mine, ai sta numai cu telefonul în mână! Le știm noi pe mamele ca tine!
— Doamnă Doina! Elena sări în picioare, simțind că i se înmoaie genunchii. Asta întrece orice limită!
— Doina, liniștește-te, încercă Adrian să intervină. Ești nedreaptă.
— Taci, Adrian! se răsti soacra. Tu nu știi ce se întâmplă aici! Dar de azi se schimbă totul. Avem apartament cu trei camere, e loc destul. Mihai va locui cu noi.
— Ce?! Elena încremeni. Vreți să-mi luați copilul?
— Vreau să-i dau o creștere adevărată! Soacra se ridică și mai dreaptă. Iar tu… tu nu mai ești stăpână aici! De astăzi se face cum spun eu!
Tăcerea explodă ca o grenadă. Chiar și Andrei, care își scuzase mama toată viața, rămase mut de uimire.
— Mamă, spuse el într-un târziu, nu poți pur și simplu să-l iei pe Mihai. Este fiul nostru.
— Băiatul meu, șopti soacra, prefăcându-se blândă, eu vreau doar binele vostru. Dar nevasta ta… nu face față. Recunoaște!
— Nu fac față?! Elena înghiți nodul din gât. Muncesc, țin casa, cresc copilul, gătesc și pentru dumneavoastră… Ce ar mai trebui să fac?!