În clipa în care mi-am văzut soțul ținând o altă femeie în brațe, chiar în mijlocul terminalului, am simțit că întreaga mea viață se prăbușește. Nu mi-aș fi imaginat însă că întâlnirea întâmplătoare cu un pilot fermecător și atent avea să mă poarte spre București și spre o iubire năvalnică. Numai că inima mea rănită nu știa dacă o asemenea poveste putea rezista dincolo de magia călătoriei.
Eu și Cătălin ajunseserăm într-un punct critic al căsniciei, deși în acea perioadă refuzam încă să recunosc adevărul. Mai păstram speranța că lucrurile dintre noi puteau fi reparate. De aceea strângeam biletul spre București între degete și înaintam prin aglomerația Aeroportului Internațional Avram Iancu, încercând să-mi stăpânesc emoția.
Cătălin pleca într-o delegație în capitală, iar eu hotărâsem să-i fac o surpriză. Îmi imaginasem câteva zile petrecute împreună, departe de rutina care ne îndepărtase, plimbări pe Calea Victoriei și seri în care am fi putut reaprinde măcar o parte din ceea ce simțiserăm cândva.
Toate acele speranțe s-au risipit în secunda în care i-am recunoscut silueta printre pasageri.
Nu era singur.
O femeie tânără se afla în brațele lui. Se țineau strâns unul de celălalt, cu o familiaritate care nu lăsa loc niciunei explicații nevinovate. Cătălin îi șoptea ceva la ureche, iar ea zâmbea cu obrazul lipit de umărul lui.
Am simțit că mi se oprește respirația.
— Cătălin! am strigat, înainte să-mi dau seama că vocea mea răsunase prin terminal.
S-a întors brusc. Pentru o clipă, surprinderea i-a traversat chipul, dar nu am văzut nici urmă de vinovăție sau teamă. Doar iritare. I-a dat drumul femeii și a venit spre mine cu sprâncenele încruntate.
— Irina, ce cauți aici?
Tonul lui m-a durut aproape la fel de tare ca imaginea pe care tocmai o văzusem.
— Voiam să-ți fac o surpriză, am spus, cu vocea tremurândă. Voiam să merg cu tine la București. M-am gândit că am putea petrece câteva zile împreună.
Fantezia mea romantică se destrăma în fața mea, iar el părea deranjat doar de faptul că îi încurcasem planurile.
M-a prins de braț și m-a condus câțiva pași mai departe de ceilalți pasageri. Buzele îi erau strânse într-o expresie rece.
— Nu este momentul potrivit, Irina. Plec în interes de serviciu.
Înainte să pot răspunde, mi-a smuls biletul din mână. L-a privit o secundă, apoi l-a rupt în două.
— Și înainte să începi să inventezi tot felul de lucruri, femeia aceea este doar o colegă. Întoarce-te acasă.
Am privit bucățile de hârtie căzând pe podea. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar pieptul mă durea atât de tare, încât abia puteam vorbi.
— Credeam că încercăm să ne salvăm căsnicia.
Cătălin m-a privit fără nicio urmă de blândețe.
— Asta a fost o greșeală. Pleacă de aici.
S-a întors, a luat-o pe femeie de mână și s-a îndepărtat cu ea, lăsându-mă singură în mijlocul terminalului.
Picioarele nu m-au mai ținut. M-am lăsat pe podea lângă valiză și am început să plâng, fără să-mi mai pese cine mă vedea. În acel moment m-a găsit Radu.
— Sunteți bine? m-a întrebat el.
În vocea lui exista o grijă sinceră, atât de diferită de răceala cu care tocmai fusesem tratată. Am ridicat privirea și am întâlnit cei mai calzi ochi pe care îi văzusem vreodată. Abia după aceea am observat uniforma de pilot, care îi dădea o eleganță calmă și sigură.
Nu știu de ce, dar i-am povestit totul.
Poate pentru că nu mă cunoștea. Poate pentru că nu mă judeca. Sau poate pentru că aveam nevoie ca măcar o persoană să-mi confirme că ceea ce mi se întâmplase era nedrept.
După ce m-a ascultat, Radu s-a uitat la bucățile biletului rupte de Cătălin.
— Avem un loc liber la clasa business, mi-a spus. Vă pot duce la București.
L-am privit neîncrezătoare.
— Fără nicio obligație?
— Fără nicio obligație.
— De ce m-ați ajuta?
Eram mișcată, dar și tulburată. În acea zi învățasem cât de ușor poate fi înșelată încrederea unui om.
Radu mi-a zâmbit cu o căldură liniștitoare.
— Pentru că fiecare om merită șansa de a deschide o pagină nouă în viața lui.
Am reușit să-i răspund cu un zâmbet slab. Am acceptat, sperând că plecarea, chiar și în aceleași condiții în care o plănuisem, mă va ajuta să-mi adun inima frântă.
Când m-am așezat în fotoliul confortabil de la clasa business, am simțit pentru prima dată în acea zi că puteam respira. Liniștea, spațiul și atenția echipajului reprezentau un refugiu neașteptat după umilința suferită.
Pacea nu a durat mult.
Cătălin a apărut deodată lângă scaunul meu. Chipul îi era încordat de furie.
— Ce cauți aici? a întrebat disprețuitor.
I-am spus că Radu mă invitase să ocup locul liber. Soțul meu a scos un râs scurt și batjocoritor.
— Bineînțeles. Ai avut nevoie de câteva minute ca să găsești pe altcineva care să te salveze.
Pe măsură ce vorbea, fața lui devenea tot mai roșie, iar vocea i se ridica. Înainte ca situația să scape de sub control, Radu a apărut în spatele lui.
Nu a țipat. Nici nu a fost nevoie.
— Doamna se află aici la invitația mea, i-a spus pe un ton ferm. Dumneavoastră trebuie să vă întoarceți la locul rezervat.