Autoritatea din glasul lui nu permitea nicio negociere. Cătălin a ezitat, apoi s-a întors spre clasa economică, aruncându-mi o ultimă privire plină de ură.
— Mulțumesc, am șoptit.
Era prima dată după foarte mult timp când cineva mă apăra.
— Cu plăcere, mi-a răspuns Radu. Bucurați-vă de zbor. Și nu uitați că meritați să fiți tratată cu respect pretutindeni, nu doar aici.
Mi-a zâmbit, apoi s-a întors în cabina de pilotaj.
Tocmai mă așezasem mai comod și mă pregăteam să dorm cât mai mult din timpul călătoriei, când Cătălin a apărut din nou în fața mea.
Respirația îi mirosea a vodcă ieftină. Cuvintele lui au fost însă mult mai tulburătoare decât mirosul alcoolului.
— Crezi că ai câștigat, nu-i așa? Crezi că faci aici un mic tur de onoare? Atunci ascultă-mă cu atenție. Imediat ce aterizăm la Otopeni, o să anulez toate cardurile pe care le folosești. Să vedem cât de departe ajungi fără niciun ban.
M-am uitat la el și, pentru o clipă, nu l-am mai recunoscut.
Acesta era cu adevărat bărbatul cu care îmi împărțisem viața?
Înainte ca amenințarea lui să se transforme în panică, o însoțitoare de bord s-a apropiat și i-a cerut să se întoarcă imediat la locul său.
Câteva minute mai târziu, Radu a venit din nou lângă mine. De data aceasta mi-a făcut o propunere pe care nu puteam să o refuz.
— Voi aranja lucrurile astfel încât să nu rămâneți singură în București. Puteți sta în camera mea de hotel. Toate cheltuielile vor fi acoperite.
L-am privit uimită.
— De ce faceți toate acestea pentru mine?
Îi eram profund recunoscătoare, dar nu eram naivă. Lumea nu era întotdeauna un loc bun, iar acest străin se purtase cu mine, într-o singură oră, mai frumos decât se purtase soțul meu în ultimii ani.
— E firesc să vă întrebați, a răspuns Radu. Dar simt că această călătorie poate deveni pentru dumneavoastră începutul unei perioade pline de speranță și vindecare. Lăsați-mă să vă însoțesc măcar ca un prieten care vrea să vă ofere sprijin.
I-am acceptat generozitatea. Pentru prima dată după multă vreme, undeva în sufletul meu se aprinsese o lumină.
Străzile aglomerate ale Bucureștiului au devenit locul în care am început să mă vindec. Radu și-a asumat fără să-i cer rolul unui protector discret. M-a însoțit prin oraș, iar cu fiecare zi simțeam că o parte din durerea mea se desprindea de mine.
Ne-am plimbat pe malul Dâmboviței, am străbătut forfota Centrului Vechi și am urcat încet pe Calea Victoriei, printre clădiri vechi și vitrine luminate. I-am mărturisit lucruri pe care nu avusesem curajul să le spun nimănui, iar între noi s-a format o apropiere pe care niciunul nu o plănuise.
Într-o seară, sub luminile din apropierea Arcului de Triumf, mi-am dat seama că sentimentele mele pentru Radu nu mai erau doar recunoștință.
Se transformaseră în ceva mult mai adânc.
Descoperirea mă încânta și mă speria în același timp. Îl cunoșteam de atât de puțin timp. Poate orașul, libertatea neașteptată și emoțiile puternice mă făceau să confund lucrurile. Poate totul era doar o iluzie frumoasă.
Și totuși, ceea ce trăiam alături de el părea cât se poate de adevărat.
Surprizele călătoriei nu se încheiaseră. Într-o dimineață luminoasă am primit un e-mail care avea să-mi schimbe din nou direcția.
Cu puțin timp înainte să mă hotărăsc să-l urmez pe Cătălin în delegația lui, trimisesem un CV pentru un post anunțat pe eJobs de o casă de modă cunoscută din București. Aplicasem mai mult dintr-un impuls, fără să cred că voi primi vreodată un răspuns.
Acum eram invitată să ocup postul.
O asemenea oportunitate îmi promitea stabilitate, independență și posibilitatea de a-mi construi o viață într-un oraș nou. În același timp, mă speria. Acceptarea slujbei însemna să rămân în București și să mă leg de un loc care, în ciuda zilelor petrecute acolo, încă îmi era străin.
Mai exista și întrebarea care nu-mi dădea pace: ce avea să se întâmple cu relația abia începută dintre mine și Radu?
Într-o după-amiază ploioasă, în timp ce ne plimbam pe trotuarele ude, i-am vorbit despre ofertă.
M-a ascultat fără să mă întrerupă.
— Sunt mândru de tine, a spus după ce am terminat. Este o oportunitate extraordinară. Ai trecut prin atât de multe și meriți fiecare succes și fiecare bucurie care vor veni spre tine.
— Dar noi? am întrebat.
Radu s-a oprit. Și-a întins mâinile și mi le-a cuprins pe amândouă.
— Ceea ce există între noi este foarte special. Nu voi pretinde că această situație nu complică lucrurile. Dar știu și că iubirea nu înseamnă să ne ținem unul pe celălalt pe loc. Înseamnă să ne susținem visurile, chiar și atunci când asta este greu.
Ochii mi s-au umplut de lacrimi, pentru că știam că avea dreptate.
În fața mea se afla un om care își dorea cu adevărat ceea ce era mai bun pentru mine. Un om care înțelegea cât de important era să-mi descopăr propriul drum.
— Ai șansa să începi din nou și să construiești o viață care să-ți aparțină în întregime, a continuat el, strângându-mi mâinile. Orice ai decide, eu voi fi alături de tine. Restul îl vom hotărî împreună.