Fișierul era acolo. Douăzeci și trei de minute, în care se afla atât discuția ei cu soacra, cât și tot ce urmase după apelul uitat deschis.
Ana-Maria a derulat înregistrarea și a ascultat din nou fragmentele cele mai clare.
„Nu m-am însurat cu o femeie bogată degeaba”, „o prostuță generoasă”, „găina care face ouă de aur”.
Fiecare replică o rănea, dar odată cu durerea se ridica în ea o furie rece.
Timp de jumătate de an trăise într-o lume inventată. În lumea aceea, soțul iubitor o săruta dimineața înainte de lucru, iar soacra bună se interesa de sănătatea și reușitele ei. În realitate, acești oameni o folosiseră ca pe o sursă constantă de bani.
Telefonul a vibrat. Primise un mesaj de la Călin:
„Iubita mea, azi întârzii. Proiectul e complicat, trebuie să termin macheta. Nu mă aștepta cu cina. Te iubesc.”
Ana-Maria a citit mesajul de două ori.
Proiect complicat. Firește. Discuțiile cu mama despre noi metode de scos bani cereau, într-adevăr, mult efort. La finalul mesajului strălucea o inimioară. Soțul ei juca impecabil rolul bărbatului îndrăgostit.
A început să scrie:
„Bine, dragul meu. Ai grijă să nu te epuizezi!”
A șters apoi cuvintele și s-a limitat la un răspuns scurt: „Bine.”
Avea nevoie să gândească limpede.
Putea să ceară divorțul chiar a doua zi, să-l dea pe Călin afară cu o singură valiză și să încerce să uite familia lui ca pe un coșmar. Totuși, un asemenea final i se părea prea simplu. Timp de șase luni o mințiseră, se bucuraseră de propria istețime și îi batjocoriseră încrederea. Să se termine totul cu o despărțire banală?
Cina de familie, propusă chiar de Călin, îi oferea ocazia perfectă să pună un punct frumos.
Ana-Maria a deschis lista de contacte și a sunat-o pe sora ei mai mică, Sorina.
— Ana, bună! Ce faci? N-am mai vorbit de mult.
— Bună, Sori. Vreau să-ți propun ceva. Mai ții minte casa pe care am cumpărat-o înainte de nuntă?
— Cum să nu! Am văzut pozele. E superbă!
— Sâmbătă vreau să fac o cină mare de familie și să invit toate rudele. Tu și Andrei puteți veni?
— Ce idee frumoasă! Sigur că venim. Cine mai e invitat?
— Părinții noștri, doamna Viorica, fratele lui Călin cu soția și copiii. Cred că vom fi în jur de zece persoane.
— Perfect. Să aducem ceva?
— Nu e nevoie de nimic. Pregătesc eu totul. Veniți doar cu voie bună.
După ce a închis, Ana-Maria a făcut lista completă a invitaților. Avea să se strângă o companie cu adevărat interesantă. Mai ales că tatăl ei nu avusese niciodată încredere deplină în Călin și îl considerase cam ușuratic, deși nu spusese asta direct.
Următoarele două zile au semănat cu un serial prost, dar plin de tensiune.
Pe dinafară, Ana-Maria și-a continuat viața obișnuită: a muncit, a vorbit cu soțul ei, a răspuns mesajelor grijulii trimise de mama lui. În același timp, în interiorul ei se așeza un plan atent, tot mai limpede.
Chiar a doua dimineață, Călin a deschis singur subiectul reuniunii.
— Iubita mea, a spus la micul dejun, ce-ar fi să invităm rudele în casa ta cea nouă?
— Ce idee minunată! a răspuns Ana-Maria cu entuziasm. Mă gândeam și eu de curând la asta. Când facem?
— Sâmbătă ar fi bine. Eu o sun pe mama și pe fratele meu, tu îi inviți pe ai tăi.
— Perfect, așa rămâne.
— O să fie frumos!
El a sărutat-o pe obraz și s-a dus să se pregătească pentru serviciu. Ana-Maria a rămas în bucătărie, sorbindu-și cafeaua în înghițituri mici.
Da, Călin. Va fi cu adevărat frumos.
Joi seara, soacra i-a trimis un nou mesaj:
„Ana dragă, iartă-mă că te deranjez iar. Ai putea să-mi mai trimiți o mie de lei? Medicul mi-a dat niște medicamente în plus și pe card nu mai am nimic.”
Ana-Maria a transferat banii, întrebându-se pe ce aveau să fie cheltuiți de fapt.
Pe o geantă nouă? Pe o masă la un restaurant scump? Poate pe mobilă sau pe vreun aparat pentru casă?
„Sigur, doamnă Viorica. I-am trimis deja. Abia aștept să vă văd sâmbătă!”
„Mulțumesc, draga mea! De-abia aștept să-ți văd casa minunată.”
Ana-Maria a zâmbit scurt și a pus telefonul deoparte.
Sâmbăta a venit luminoasă și caldă.
Încă de dimineață, gazda s-a ocupat de ultimele pregătiri: a verificat masa, a aranjat florile și a testat sistemul audio al casei. O atenție specială a acordat boxelor din living. Sunetul trebuia să se audă bine nu doar în interior, ci și în curte.
Călin se învârtea mereu pe lângă ea.
— Ce masă luxoasă ai făcut! Arată impecabil! spunea el admirativ, îndreptând șervețelele.
— Dragul meu, e prima dată când primim rudele în casa asta. Vreau să iasă totul perfect.
— Sigur. Până la urmă e casa noastră, a spus Călin încet, apoi a adăugat mai tare: Bineînțeles, iubito. Tu ai dreptate, ca întotdeauna.
Ana-Maria a zâmbit în sinea ei. Cumpărase imobilul din banii ei, înainte de căsătorie. Dar Călin, se pare, considera că după nuntă primise automat drepturi asupra bunurilor soției.
Primii au sosit părinții Anei-Maria. Tatăl ei, ca de obicei, a vorbit puțin, dar a cercetat casa cu atenție și a dat aprobator din cap. Mama a intrat imediat în bucătărie ca să-și ajute fiica la ultimele detalii.