Ana-Maria a așezat cana cu ceai de tei pe măsuța joasă din sticlă și s-a lăsat pe spate în fotoliu, cu umerii grei de oboseală.
După fiecare discuție cu soacra ei îi rămânea în suflet o apăsare greu de explicat, deși doamna Viorica Popa vorbea mereu blând, cu o delicatețe aproape impecabilă. Chiar și atunci, când cerea din nou ajutor financiar, își presăra rugămintea cu scuze la fiecare câteva cuvinte.
— Ana dragă, iartă-mă pe mine, femeie bătrână, se tânguia ea cu o vinovăție bine dozată. Știu că te deranjez prea des. Dar medicii mi-au spus că nu am voie să întrerup tratamentul. Iar pensia mea, știi și tu…
Ana-Maria a dat din cap cu compasiune, deși femeia de la celălalt capăt al firului nu avea cum să o vadă.
Cu trei luni în urmă, Viorica îi povestise printre lacrimi despre diagnosticul primit: artroză la început de drum și proceduri scumpe, obligatorii, dacă voia să nu ajungă imobilizată. Firește, Ana-Maria nu putuse să refuze. Cinci mii de lei pe lună nu erau o sumă care să-i pună afacerea în pericol, iar sănătatea unui om apropiat părea infinit mai importantă decât banii.
— Doamnă Viorica, vă rog să nu vă mai frământați, i-a răspuns ea cald. Mâine vă trimit suma de care aveți nevoie. Și nu vă mai cereți atâtea scuze. Suntem familie acum.
— Of, Ana mea, ce suflet de aur ai! Ce noroc pe Călin al nostru că a întâlnit o asemenea soție. Doamne, cu ce am meritat eu atâta bine?
După ce a ascultat încă un șir de mulțumiri, Ana-Maria și-a luat rămas-bun și a apăsat butonul roșu de încheiere a apelului. Nu își permitea să piardă prea mult timp în conversații lungi și goale.
Atelierul de haine pentru femei „AnaMode” îi cerea prezență și atenție în fiecare zi. A doua zi urma prezentarea noii colecții, iar peste încă o zi avea programată o întâlnire importantă cu un posibil investitor. La douăzeci și opt de ani, Ana-Maria conducea o echipă de treizeci de angajați. Micul proiect pornit odinioară de tatăl ei se transformase, prin ani întregi de muncă, într-un brand serios, cunoscut și respectat.
Întinsese deja mâna spre tabletă, hotărâtă să verifice ultimele schițe, când a auzit dintr-odată voci cunoscute. La început a crezut că televizorul merge în camera alăturată: lui Călin îi plăcea să lase pornite tot felul de emisiuni. Dar una dintre voci semăna tulburător de mult cu vocea soacrei ei.
— Căline, iar mi-a ieșit! Mâine nevastă-ta îmi unge iar palma! a râs vesel Viorica Popa.
Ana-Maria a încremenit.
Era, fără îndoială, soacra ei. Dar de unde se auzea? S-a uitat spre telefon și a văzut ecranul aprins, cu apelul încă activ. Evident, când încercase să închidă, comanda nu se înregistrase.
— Cât primești de data asta? a întrebat Călin.
Inima Anei-Maria a început să bată mult mai repede. Soțul ei ar fi trebuit să fie la birou, ocupat cu proiectul acela important de refacere a site-ului. De ce stătea, în plină zi de lucru, la mama lui?
— Cinci mii, ca de obicei. E chiar înduioșător să vezi cât de sincer se teme pentru sănătatea mea!
S-a auzit din nou râs. Iar lângă râsul Vioricăi era și râsul lui Călin.
— Mamă, ești genială! Iar artroza inventată a fost o idee absolut strălucită!
Ana-Maria a ridicat încet telefonul. Degetele îi tremurau atât de fin, încât abia se observa.
Cum adică inventată? Văzuse cu ochii ei analize, recomandări, hârtii medicale pe care Viorica i le arătase cu o expresie suferindă.
— Genială, pe naiba! a pufnit soacra. Ai doar o nevastă incredibil de naivă. O prostuță, dar una foarte generoasă, iar asta e o calitate importantă. Profită, băiatul meu. Numai să nu ratezi momentul potrivit!
— N-o să-l ratez. Vreau o mașină nouă, direct din reprezentanță. Și nu vreo ieftinătură, ci ceva european, cum trebuie. Un Mercedes, de exemplu. Să coste măcar cinci sute de mii de lei.
— Vai de mine! Ce pretenții ai!
— Și ce, să merg toată viața cu Dacia aia veche? Doar nu m-am însurat cu o femeie bogată degeaba.
M-am însurat cu o femeie bogată. Profită.
Ana-Maria a tras aer în piept, încet, de câteva ori. Mintea ei refuza să accepte ce tocmai auzea.
Vorbea Călin al ei. Același bărbat ușor, fermecător, cu umor cald, care reușise să o cucerească în doar câteva săptămâni. Călin, pe care îl întâlnise chiar în biroul ei și de care se îndrăgostise ca o adolescentă. Călin, care cu jumătate de an în urmă îi ceruse mâna cu lacrimi în ochi și îi vorbise despre iubire mare, despre viitor, despre „noi” pentru totdeauna.
— Ai grijă doar să nu bănuiască nimic, a avertizat Viorica aproape în șoaptă. Ana e încrezătoare, dar nu e chiar fără minte, dacă a reușit să ridice afacerea asta.
— Mamă, nu vorbi prostii. În clipa asta e atât de îndrăgostită, încât, dacă îi cer, îmi aduce luna de pe cer. Trebuie doar să-i ambalez frumos povestea. Îi spun că am nevoie de o mașină scumpă pentru muncă, pentru imagine, pentru întâlniri cu clienții.
— Bravo! Mi-era teamă să nu-ți alegi vreo zăpăcită fără nimic în cap. Dar tu ai știut până și de cine să te îndrăgostești!
— Să mă îndrăgostesc? a râs Călin batjocoritor. Mamă, ce imaginație ai. Ți se pare că arăt ca un romantic pierdut? Pur și simplu m-am aranjat bine și în viața personală, și la serviciu.
Ana-Maria a închis ochii și a încercat să-și liniștească respirația. Așadar, cele șase luni de căsnicie pe care ea le crezuse cea mai fericită perioadă a vieții lui fuseseră, pentru el, doar o afacere convenabilă. Iar boala inexistentă a mamei lui devenise o metodă simplă de a scoate bani în mod regulat.
— Totuși, mi-e puțin frică, a continuat Viorica. Dacă într-o zi se oferă să meargă cu mine la medic?
— Stai liniștită, mamă. În primul rând, Ana n-are timp liber nici să respire. În al doilea rând, nu se pricepe la medicină. Hârtiile false îi ajung. Dacă începe totuși să pună întrebări, îi spun că te simți jenată să mergi cu ea la consultații sau inventez altceva. Nu-ți face griji.
Ana-Maria și-a apropiat telefonul de ureche.
Deci documentele pe care soacra le fluturase cu atâta dramatism erau contrafăcute. Iar ea nici măcar nu încercase să le verifice. Cine se apucă să se îndoiască de vorbele unei rude bolnave?
— Apropo, a continuat Călin pe un ton practic, peste două sau trei luni trebuie să închidem treptat povestea cu procedurile. Încep să o pregătesc pentru mașină. Găsesc eu o legătură cu nevoile de la muncă.
— Și dacă Ana propune să cumpere mașina prin firmă, ca autoturism de serviciu?
— N-o să propună. La ea totul e separat: firma e firmă, familia e familie. Probabil așa a învățat-o tăticul ei când i-a pus compania gata făcută pe tavă.
Ana-Maria și-a strâns pumnii până când unghiile i-au intrat în palmă.
Ca și cum ea nu muncise cinci ani să crească afacerea, nu pierduse nopți întregi peste proiecte, nu căutase clienți, furnizori, angajați. Tatăl ei îi oferise, într-adevăr, capitalul de început și îi susținuse decizia. Dar tot ce venise după aceea era rodul muncii ei. În ochii soțului rămânea doar o fetiță bogată și proastă, căreia tata îi cumpărase o jucărie scumpă.
— Știi ce e cel mai amuzant? a continuat Călin. Ea chiar crede că sunt nebun după ea. S-o vezi cum luminează când intru pe ușă seara. Un pisoi credul, pe cuvânt.
— Călin, vocea mamei s-a înmuiat deodată, chiar nu simți nimic pentru ea? Până la urmă, fata e bună.
— Ce legătură au sentimentele? Nu sunt un monstru. Sigur că îmi e simpatică. Dar, înainte de toate, Ana e foarte comodă. Venit mare, perspective excelente și o soție frumoasă, bogată. Majoritatea bărbaților nici nu îndrăznesc să viseze la așa ceva.
— Asta e adevărat, a recunoscut soacra. Numai să nu strici totul. Dacă totuși începe să bănuiască?
— Nu va înțelege nimic. Are prea multă încredere în oameni. De ce crezi că m-am grăbit să o cer de soție? Mi-am dat seama că o femeie ca ea nu rămâne singură mult timp: frumoasă, realizată și bună. A doua șansă de felul ăsta poate nu mai apărea niciodată.
Ana-Maria s-a ridicat încet din fotoliu și s-a apropiat de fereastră. Dincolo de geam se vedeau acoperișurile caselor din cartierul liniștit de la marginea Bucureștiului. De curând cumpărase acolo o vilă spațioasă, cu două etaje. Călin glumea că, în sfârșit, aveau locul perfect pentru mese mari de familie. Cu numai șase luni în urmă, aceste cuvinte i se păruseră atât de romantice.
— Auzi, hai să facem în weekend o cină de familie, a propus Călin brusc. Ana chiar m-a întrebat zilele trecute când invităm rudele în casa nouă.
— La ce-ți trebuie asta?
— Îi arăt ce soț grijuliu și familist sunt. O să fie într-o dispoziție minunată și atunci pot deschide discuția despre mașină. După o seară caldă, cu familia, nu-și va refuza soțul iubit.
Cină de familie. Ana-Maria a zâmbit fără voie.
Ce ironie perfectă! Ea chiar visase să-și adune rudele în casa cea nouă. Voia să le arate cât de apropiată devenise familia lor și cât de frumos se înțelegeau toți. Mai ales se mândrea cu relația cu Viorica, pentru că nu orice noră avea norocul unei soacre atât de înțelepte și de grijulii.
— Chiar vrei să faci seara asta în familie?
— Sigur. O chemăm pe sora ta cu soțul ei, pe fratele meu și pe ceilalți. Ana va fi fericită, iar eu primesc mașina pe care mi-o doresc.
În receptor s-au auzit pași.
— Bine, mamă, trebuie să plec. Să mă întorc la birou înainte să-i spună cineva nevesti-mii că nu am fost la muncă.
— Du-te, băiatul meu. Dar ține minte: în toate trebuie măsură. Mașina e mașină, dar găina care face ouă de aur nu trebuie tăiată prea devreme.
Ana-Maria a auzit o ușă închizându-se, apoi un foșnet. Probabil Viorica ridicase în sfârșit telefonul. Legătura s-a întrerupt.
Câteva minute, Ana-Maria a rămas nemișcată în fața ferestrei, încercând să pună în ordine tot ce auzise.
Găina care face ouă de aur. O descriere uimitor de exactă.
A zâmbit amar și a deschis aplicația care îi salva automat convorbirile telefonice.
Obiceiul de a înregistra apelurile îi rămăsese din primul an în care preluase conducerea firmei. Atunci, un furnizor încercase să nege niște înțelegeri făcute verbal. De atunci, fiecare conversație se păstra într-un spațiu securizat în cloud.
Fișierul era acolo. Douăzeci și trei de minute, în care se afla atât discuția ei cu soacra, cât și tot ce urmase după apelul uitat deschis.
Ana-Maria a derulat înregistrarea și a ascultat din nou fragmentele cele mai clare.
„Nu m-am însurat cu o femeie bogată degeaba”, „o prostuță generoasă”, „găina care face ouă de aur”.
Fiecare replică o rănea, dar odată cu durerea se ridica în ea o furie rece.
Timp de jumătate de an trăise într-o lume inventată. În lumea aceea, soțul iubitor o săruta dimineața înainte de lucru, iar soacra bună se interesa de sănătatea și reușitele ei. În realitate, acești oameni o folosiseră ca pe o sursă constantă de bani.
Telefonul a vibrat. Primise un mesaj de la Călin:
„Iubita mea, azi întârzii. Proiectul e complicat, trebuie să termin macheta. Nu mă aștepta cu cina. Te iubesc.”
Ana-Maria a citit mesajul de două ori.
Proiect complicat. Firește. Discuțiile cu mama despre noi metode de scos bani cereau, într-adevăr, mult efort. La finalul mesajului strălucea o inimioară. Soțul ei juca impecabil rolul bărbatului îndrăgostit.
A început să scrie:
„Bine, dragul meu. Ai grijă să nu te epuizezi!”
A șters apoi cuvintele și s-a limitat la un răspuns scurt: „Bine.”
Avea nevoie să gândească limpede.
Putea să ceară divorțul chiar a doua zi, să-l dea pe Călin afară cu o singură valiză și să încerce să uite familia lui ca pe un coșmar. Totuși, un asemenea final i se părea prea simplu. Timp de șase luni o mințiseră, se bucuraseră de propria istețime și îi batjocoriseră încrederea. Să se termine totul cu o despărțire banală?
Cina de familie, propusă chiar de Călin, îi oferea ocazia perfectă să pună un punct frumos.
Ana-Maria a deschis lista de contacte și a sunat-o pe sora ei mai mică, Sorina.
— Ana, bună! Ce faci? N-am mai vorbit de mult.
— Bună, Sori. Vreau să-ți propun ceva. Mai ții minte casa pe care am cumpărat-o înainte de nuntă?
— Cum să nu! Am văzut pozele. E superbă!
— Sâmbătă vreau să fac o cină mare de familie și să invit toate rudele. Tu și Andrei puteți veni?
— Ce idee frumoasă! Sigur că venim. Cine mai e invitat?
— Părinții noștri, doamna Viorica, fratele lui Călin cu soția și copiii. Cred că vom fi în jur de zece persoane.
— Perfect. Să aducem ceva?
— Nu e nevoie de nimic. Pregătesc eu totul. Veniți doar cu voie bună.
După ce a închis, Ana-Maria a făcut lista completă a invitaților. Avea să se strângă o companie cu adevărat interesantă. Mai ales că tatăl ei nu avusese niciodată încredere deplină în Călin și îl considerase cam ușuratic, deși nu spusese asta direct.
Următoarele două zile au semănat cu un serial prost, dar plin de tensiune.
Pe dinafară, Ana-Maria și-a continuat viața obișnuită: a muncit, a vorbit cu soțul ei, a răspuns mesajelor grijulii trimise de mama lui. În același timp, în interiorul ei se așeza un plan atent, tot mai limpede.
Chiar a doua dimineață, Călin a deschis singur subiectul reuniunii.
— Iubita mea, a spus la micul dejun, ce-ar fi să invităm rudele în casa ta cea nouă?
— Ce idee minunată! a răspuns Ana-Maria cu entuziasm. Mă gândeam și eu de curând la asta. Când facem?
— Sâmbătă ar fi bine. Eu o sun pe mama și pe fratele meu, tu îi inviți pe ai tăi.
— Perfect, așa rămâne.
— O să fie frumos!
El a sărutat-o pe obraz și s-a dus să se pregătească pentru serviciu. Ana-Maria a rămas în bucătărie, sorbindu-și cafeaua în înghițituri mici.
Da, Călin. Va fi cu adevărat frumos.
Joi seara, soacra i-a trimis un nou mesaj:
„Ana dragă, iartă-mă că te deranjez iar. Ai putea să-mi mai trimiți o mie de lei? Medicul mi-a dat niște medicamente în plus și pe card nu mai am nimic.”
Ana-Maria a transferat banii, întrebându-se pe ce aveau să fie cheltuiți de fapt.
Pe o geantă nouă? Pe o masă la un restaurant scump? Poate pe mobilă sau pe vreun aparat pentru casă?
„Sigur, doamnă Viorica. I-am trimis deja. Abia aștept să vă văd sâmbătă!”
„Mulțumesc, draga mea! De-abia aștept să-ți văd casa minunată.”
Ana-Maria a zâmbit scurt și a pus telefonul deoparte.
Sâmbăta a venit luminoasă și caldă.
Încă de dimineață, gazda s-a ocupat de ultimele pregătiri: a verificat masa, a aranjat florile și a testat sistemul audio al casei. O atenție specială a acordat boxelor din living. Sunetul trebuia să se audă bine nu doar în interior, ci și în curte.
Călin se învârtea mereu pe lângă ea.
— Ce masă luxoasă ai făcut! Arată impecabil! spunea el admirativ, îndreptând șervețelele.
— Dragul meu, e prima dată când primim rudele în casa asta. Vreau să iasă totul perfect.
— Sigur. Până la urmă e casa noastră, a spus Călin încet, apoi a adăugat mai tare: Bineînțeles, iubito. Tu ai dreptate, ca întotdeauna.
Ana-Maria a zâmbit în sinea ei. Cumpărase imobilul din banii ei, înainte de căsătorie. Dar Călin, se pare, considera că după nuntă primise automat drepturi asupra bunurilor soției.
Primii au sosit părinții Anei-Maria. Tatăl ei, ca de obicei, a vorbit puțin, dar a cercetat casa cu atenție și a dat aprobator din cap. Mama a intrat imediat în bucătărie ca să-și ajute fiica la ultimele detalii.
— Ana, fata mea, ce bine te-ai descurcat, spunea ea în timp ce aranja platourile cu gustări. Casa e ca un vis, soțul e atent. Parcă ți s-a așezat viața frumos.
— Da, mamă, a răspuns Ana-Maria încet. Soțul meu este, într-adevăr, foarte atent.
Apoi au venit Sorina și Andrei, iar după ei Vlad cu familia. Ultima a apărut Viorica Popa. Arăta excelent: rochie nouă, elegantă, și o geantă scumpă pe braț.
Ana-Maria a observat imediat că accesoriul costa cel puțin cinci mii de lei. Oare fusese cumpărat din banii artrozei inexistente sau soacra mai avea și alte surse de venit?
— Ana dragă, fata mea! Viorica a sărutat-o pe amândoi obrajii. Ce casă extraordinară! Călin mi-a povestit multe, dar nu mi-am imaginat că e chiar atât de frumos aici!
— Vă mulțumesc. Intrați și simțiți-vă ca acasă.
Cina a început într-o atmosferă caldă, de familie. Invitații lăudau mâncarea, interiorul și gustul gazdei. Călin își juca rolul cu o galanterie ieșită din comun: turna vin, spunea întâmplări amuzante și făcea tot posibilul să pară soțul și ginerele ideal. Mama lui juca la fel de bine partea care îi revenea. Îi întreba pe părinții Anei-Maria despre sănătate, se interesa de serviciul Sorinei și se înduioșa la fiecare gest al copiilor lui Vlad.
— Știți, a spus tatăl Anei-Maria când a apărut desertul pe masă, am fost puțin îngrijorat când fiica mea a hotărât să se mărite atât de repede. Dar acum văd că nu s-a înșelat. Călin, pari un bărbat de familie.
— Vă mulțumesc, domnule Dumitrescu, a răspuns ginerele modest. Încerc să fiu demn de fiica dumneavoastră.
Sub masă, Ana-Maria a strâns șervețelul în pumn.
Demn. Sigur.
— Mă emoționează felul în care aveți grijă unii de alții, a intervenit mama. Doamna Viorica mi-a spus că Ana vă ajută cu tratamentul. E foarte frumos. Nu orice noră ar face așa ceva…
— Nici să nu mai spuneți! a exclamat soacra, ridicând mâinile. Ana a noastră e aur curat, nu femeie. Bună, săritoare, generoasă. O iubesc enorm!
— Dar ce aveți mai exact? a întrebat Sorina. Sper că nu e ceva grav.
— Probleme obișnuite de vârstă, a răspuns Viorica nepăsătoare. Început de artroză. Medicii mi-au prescris niște proceduri scumpe, dar ce să faci? Noroc că Ana a fost de acord să mă ajute.
— Artroza poate fi serioasă, a spus tatăl încruntându-se. Tratamentul trebuie dus până la capăt.
Ana-Maria s-a ridicat de la masă.
— Mă scuzați, verific aparatul de cafea. Și, în același timp, vă pun ceva interesant.
A ieșit în hol, a scos telefonul și a găsit fișierul audio. Inima îi bătea atât de tare, încât îi simțea loviturile în tâmple. S-a conectat la sistemul de sunet și a apăsat redarea.
La început, din boxe s-a auzit propria ei voce. Apoi a venit o pauză scurtă, un foșnet și glasul vesel al soacrei:
— Căline, iar mi-a ieșit! Mâine nevastă-ta îmi unge iar palma!
În curte și în living s-a lăsat pe loc o tăcere moartă. Ana-Maria s-a întors la masă și s-a așezat calm pe scaun. Toți o priveau nedumeriți. Doar Călin și mama lui deveniseră albi ca varul.
— Cât primești de data asta?
— Cinci mii, ca de obicei. E chiar amuzant cât de sincer se teme pentru sănătatea mea.
Pe chipul mamei Anei-Maria s-a așternut nedumerirea deplină. Sorina a rămas cu gura întredeschisă. Vlad s-a încruntat, încercând să înțeleagă ce se petrece.
— Mamă, ești genială! Povestea cu artroza a ieșit minunat.
— Ana, a întrebat tatăl încet, ce conversație e asta?
Dar fiica lui a ridicat un deget. Cele mai importante cuvinte încă nu se auziseră.
— Genială, pe naiba, continua vocea Vioricăi. Ai doar o nevastă incredibil de naivă. O prostuță, dar una foarte generoasă.
Vlad a pus brusc paharul pe masă. Soția lui și-a dus palma la gură. Părinții Anei-Maria au încremenit, incapabili să rostească ceva.
— Doar nu m-am însurat cu o femeie bogată degeaba! a răsunat clar din boxe vocea lui Călin.
— Călin, a spus fratele lui răgușit, ce înseamnă toate astea?
Dar bărbatul nu a putut răspunde. Se agățase cu degetele de marginea mesei și se uita la soția lui cu o groază cât se poate de reală.
— De ce crezi că m-am grăbit să o cer de soție? Mi-am dat seama că o femeie ca ea nu rămâne singură mult timp: frumoasă, realizată și bună. A doua șansă de felul ăsta poate nu mai apărea niciodată.
Ana-Maria a luat telecomanda și a oprit înregistrarea.
— Cred că ajunge. Deși mai departe există un pasaj minunat despre găina care face ouă de aur.
Câteva secunde, nimeni nu a scos niciun sunet. Apoi vocile au izbucnit toate odată.
— Călin, ți-ai pierdut mințile? a început Vlad.
— Cum ați putut face așa ceva? s-a revoltat mama Anei.
— Ana, eu nu înțeleg nimic, a spus Sorina, tulburată.
— Liniște! a cerut gazda cu glas puternic, iar toți au amuțit imediat. Vă explic eu acum. În urmă cu trei luni, draga mea soacră mi-a cerut ajutor financiar. Spunea că i se agravează artroza și că are nevoie de proceduri scumpe ca să nu ajungă invalidă. Eu, ca acea prostuță credulă, am crezut-o și i-am transferat în fiecare lună câte cinci mii de lei.
— În trei luni s-au făcut cincisprezece mii, a calculat tatăl rar.
— Exact. În plus, acum două zile mi-a mai cerut încă o mie, chipurile pentru medicamente suplimentare. Între timp, soțul meu grijuliu plănuia să mă convingă să-i cumpăr o mașină de cinci sute de mii de lei. Bineînțeles, doar pentru muncă.
Viorica Popa și-a revenit în sfârșit:
— Ana dragă, ai înțeles greșit! Noi doar…
— Ce anume am înțeles greșit? a întrebat nora cu o voce de gheață. Că dumneavoastră și fiul dumneavoastră ați jucat teatru în fața mea trei luni? Că ați folosit acte medicale false? Sau că, pe la spate, mă numeați proastă naivă?
— Ana, a început Călin, pot să explic totul.
— Nu mai am nevoie de nicio explicație!
Femeia a scos din geantă hârtiile pregătite dinainte.
— Aici sunt extrasele bancare. Aici sunt copiile adeverințelor voastre false. Iar acesta este transcriptul complet al convorbirii telefonice. Pentru voi am două vești: una proastă și una bună. Cu care începem?
Călin și mama lui nu au răspuns.
— Atunci încep cu cea proastă. Luni depun cererea de divorț. Călin, în seara asta îți strângi lucrurile și pleci din casa mea.
— Și vestea bună? a întrebat soțul aproape fără glas.
— Deocamdată nu vreau să-mi leg numele de o anchetă penală, așa că nu merg imediat la poliție. Aveți fix o săptămână să returnați banii primiți, în dublu. Treizeci și două de mii de lei. Diferența o puteți considera despăgubire pentru minciună și pentru răul făcut.
— Treizeci și două de mii?! a țipat Viorica. De unde să luăm atâția bani?
— Nu mă mai privește. Faceți credit, împrumutați-vă de la cunoscuți sau munciți. Dacă peste șapte zile banii nu intră în cont, înregistrarea și documentele ajung la poliție. Înșelăciunea și falsificarea unor acte medicale nu sunt glume. Călin, după o condamnare, poți să uiți de reputația ta în IT. Ce angajator ar avea nevoie de un web designer cu un asemenea trecut?
Vlad s-a ridicat încet de la masă.
— Călin, chiar ai rămas fără urmă de rușine? Cum ai putut?
— Vlad, stai…
— Nu vreau să aud nimic! Fratele s-a întors spre Ana-Maria. Iartă-mă. Nu mi-am imaginat că e capabil de o asemenea josnicie. Elena, copii, haideți. Mi-e rușine să mai stau sub același acoperiș cu ei.
Familia lui Vlad a plecat prima. După ei s-au ridicat părinții Anei-Maria.
— Ana, fata mea, mama a strâns-o puternic în brațe, faci bine ce faci. O asemenea trădare nu se iartă.
— Dacă ai nevoie de ajutor, mă suni imediat, a adăugat scurt tatăl. Vrei să vorbesc eu cu ei?
— Mulțumesc, tată, dar nu. Mă descurc.
Sorina și Andrei au plecat ultimii, după ce le-au spus lui Călin și Vioricăi tot ce gândeau despre trădare și despre ce ar trebui să însemne, de fapt, familia.
În casă au rămas doar trei.
— Ana, a încercat din nou Călin, hai să vorbim liniștiți, fără emoții.
— Nu mai avem ce discuta. Strânge-ți lucrurile și pleacă împreună cu mama ta.
— Dar chiar pot să explic…
— Ce anume? Că te-ai însurat pentru banii mei? Că voiai să te folosești în continuare de încrederea mea? Nici măcar acum nu înțelegi cât de jos ai coborât.
După o oră, Călin și Viorica Popa au plecat. Ana-Maria a rămas singură în casa spațioasă. Dar, în locul golului pe care se așteptase să-l simtă, a venit o ușurare stranie. Ca și cum își dăduse jos de pe umeri o povară uriașă de minciuni, prefăcătorie și rușine care nu era a ei.
Cinci zile mai târziu, în contul ei au intrat treizeci și două de mii de lei. Pentru asta, Viorica fusese nevoită să se despartă de o parte bună din economiile ei.
Călin a continuat să sune, să ceară o întâlnire și să jure că iubirea lui fusese sinceră, dar Ana-Maria nu i-a mai răspuns.
Între timp, „AnaMode” și-a prezentat noua colecție, care a devenit cea mai reușită din istoria brandului. Iar Ana-Maria a înțeles, în sfârșit, că singurătatea și libertatea nu sunt același lucru.
Iar libertatea i-a plăcut mult mai mult.