— Să trecem acum la afirmația potrivit căreia anumite cheltuieli au reprezentat costuri profesionale legitime.
A arătat dosarul.
— În secțiunea C se află cererile de decontare depuse de domnul Dobre la angajator.
A indicat un rând.
— Una dintre ele este o achiziție de douăzeci și patru de mii de lei de la o casă de bijuterii de lux.
— Explicația depusă: „cadou pentru client”.
A ridicat apoi o fotografie color.
— Aceasta este o imagine publicată în aceeași seară pe profilul public al doamnei Bianca Neagu.
Fotografia a ajuns la judecătoare.
— Brățara apare clar la încheietura ei.
Vornicu a făcut o pauză.
— Dacă doamna Neagu nu era clienta companiei domnului Dobre, această achiziție nu reprezintă un cost profesional.
A rostit concluzia fără să ridice vocea.
— Reprezintă folosirea bunurilor familiei pentru susținerea unei relații extraconjugale.
Sala a devenit complet tăcută.
Femeia care, cu doar câteva minute înainte, părea obișnuită să atragă priviri admirative, a tresărit pentru prima dată.
Mâna dreaptă i-a fugit spre încheietură.
Purta brățara.
Aroganța trăiește adesea mai mult decât prudența.
Diamantele au prins lumina în timp ce încerca să le acopere cu palma.
Culoarea a dispărut din chipul lui Radu.
Nu mai era directorul sigur pe el.
Era un om care observase alarma de incendiu abia după ce fumul îi intrase în plămâni.
Vornicu nu ajunsese încă la partea cea mai grea.
— În timpul verificării moștenirii și a ipotecii, doamna Dobre a identificat și alte diferențe între declarațiile financiare depuse în instanță și veniturile reale ale pârâtului.
A mai întors o pagină.
— În special, anumite fonduri au circulat prin societăți comerciale care nu au fost declarate în cadrul procesului și au fost ulterior folosite pentru cheltuieli personale.
A continuat:
— Există și indicii că aceleași venituri au fost omise din declarațiile fiscale aflate în dosar.
Stoica s-a ridicat atât de repede, încât scaunul a alunecat cu zgomot.
— Obiectez! Acest subiect depășește cadrul divorțului.
Vocea lui Vornicu a rămas neschimbată.
— Dimpotrivă. Afectează direct caracterul complet al declarațiilor patrimoniale și credibilitatea afirmațiilor făcute sub jurământ.
Judecătoarea a întins mâna.
— Aduceți-mi dosarul.
Cei doi avocați s-au apropiat de pupitru.
Au discutat câteva minute în șoaptă.
Radu stătea nemișcat.
Mă privea din celălalt capăt al sălii.
Atunci am observat ceva mai puternic decât hotărârea ce urma să fie pronunțată.
Înțelesese.
Încrederea dispăruse.
Aroganța dispăruse.
În locul lor rămăsese o teamă aproape copilărească.
Nu mă mai vedea ca pe soția liniștită despre care putea glumi.
Mă vedea ca pe omul care, în timp ce el mă considera invizibilă, desenase în tăcere întreaga hartă a prăbușirii sale.
Nu mi-am ferit privirea.
Nici măcar nu am clipit.
Când discuția s-a încheiat, expresia judecătoarei se schimbase.
Iritarea inițială fusese înlocuită de ceva mai rece.
Dispreț.
A așezat documentele pe masă.
S-a întors spre Radu.
— Domnule Dobre, ați intrat în această sală solicitând o împărțire echitabilă a bunurilor.
A făcut o pauză.
— Dovezile prezentate până acum indică faptul că ați ascuns informații financiare importante, ați consumat nejustificat active, ați folosit o semnătură falsă și ați făcut afirmații neadevărate sub jurământ.
Tăcerea a devenit și mai grea.
Judecătoarea a adăugat:
— Este impresionant cât de multe decizii greșite au putut fi adunate într-un singur dosar.
Nimeni nu s-a mișcat.
— Instanța dispune o scurtă pauză. După reluarea ședinței, voi prezenta concluziile provizorii și măsurile corespunzătoare.
I-a privit pe cei doi avocați.
— Vă recomand să folosiți timpul discutând cu clienții dumneavoastră despre realitate.
Grefierul ne-a cerut să ne ridicăm.
Judecătoarea a ieșit.
Înainte ca oamenii să înceapă să se miște, Radu s-a întors spre mine.
Buzele îi erau uscate.
Pe buza de sus îi apăruseră picături fine de transpirație.
— Ce ai făcut? a șoptit.
În glasul lui, frica și uimirea erau egale.
— Irina, ce ai făcut?
Mi-am închis încet mapa.
L-am privit.
— Am ținut evidența, Radu.
Am lăsat cuvintele să rămână între noi.
— Nici mai mult, nici mai puțin.
Pauza a durat unsprezece minute.
Suficiente pentru ca Bianca să se apropie de Radu și să nu primească niciun cuvânt care s-o liniștească.
Suficiente pentru ca Stoica să-i vorbească în fraze scurte, tăioase și furioase.
Înțelesese, în sfârșit, că își confundase clientul cu legenda pe care acesta și-o construise despre sine.
Vornicu nu a spus nimic.
A pus doar un pahar cu apă în fața mea.
Mă cunoștea deja suficient.
Știa că, pentru mine, ajutorul practic și tăcut valorează mai mult decât orice încurajare sentimentală.
Când judecătoarea s-a întors, concluziile ei au fost rostite fără niciun artificiu retoric.
— Instanța constată că avansul apartamentului a fost achitat integral din moștenirea doamnei Dobre.
A continuat după o scurtă pauză.
— Prin urmare, contribuția respectivă își păstrează caracterul de bun propriu.
A consultat documentele.