— Încercarea ulterioară a pârâtului de a greva imobilul printr-o refinanțare neautorizată reprezintă, în cadrul acestui dosar, o conduită frauduloasă.
Tonul ei nu s-a schimbat.
— Dreptul integral asupra apartamentului este atribuit doamnei Irina Dobre.
— Obligațiile rezultate din a doua ipotecă vor rămâne exclusiv în sarcina domnului Radu Dobre.
Capul lui Radu a coborât încet.
Parcă un fir invizibil care îl ținuse drept se rupsese.
Judecătoarea a continuat.
— Instanța constată și consumarea nejustificată a bunurilor proprii și comune prin jocuri de noroc și prin cheltuieli destinate unei relații extraconjugale.
A întors o pagină.
— În raport cu prejudiciile dovedite, domnul Dobre este obligat să-i achite doamnei Dobre despăgubiri în valoare de trei sute optzeci de mii de lei.
— Măsura va fi pusă în executare în limitele prevăzute de lege.
Pixul lui Stoica s-a oprit.
Judecătoarea a trecut mai departe.
— Autoturismul BMW înregistrat pe numele pârâtului va rămâne în proprietatea acestuia.
— Toate ratele și obligațiile financiare aferente vehiculului îi vor reveni, de asemenea, în exclusivitate.
Fraza era tehnică.
În mine s-a desprins însă ceva ce stătuse încordat multă vreme.
Radu iubise întotdeauna simbolurile mai mult decât substanța.
Putea păstra simbolul.
Judecătoarea l-a privit direct.
— În final, având în vedere aprobarea falsificată, societățile nedeclarate și neconcordanțele evidente din documentele financiare, părțile relevante ale dosarului vor fi transmise instituțiilor competente pentru verificări.
S-a oprit.
— Aceste aspecte nu vor fi soluționate astăzi de instanța de familie.
— Domnul Dobre trebuie însă să înțeleagă că toleranța acestei instanțe față de conduita necinstită s-a încheiat.
Tăcerea care a urmat nu era tăcerea ușurării.
Era tăcerea impactului.
Radu privea masa fără să-și ridice capul.
Pe chipul lui Stoica apăruse o altă expresie.
Calcula probabil cât de repede se putea distanța profesional de un client capabil să-i afecteze reputația.
Bianca devenise albă la față.
Machiajul nu mai ascundea nimic.
Ședința s-a încheiat.
Dosarele au fost strânse.
Grefierul a anunțat închiderea ședinței.
Oamenii s-au ridicat.
Sala a eliberat aerul pe care părea să-l fi ținut prea mult timp.
Eu nu am zâmbit.
Nu aveam nevoie.
Uneori nu demonstrezi că ai avut dreptate printr-un strigăt.
Dovada constă în câteva fraze calme, citite de un judecător în robă, fără interes pentru emoțiile tale.
Chiar și dreptatea poate arăta ca o simplă operațiune administrativă.
În coridor, Bianca stătea lângă fereastră.
Își strânsese brațele atât de tare la piept, încât degetele îi deveniseră albe.
Brățara nu mai părea un trofeu.
Semăna cu ultimul obiect de care se agăța cineva după prăbușirea unei iluzii.
Când l-a văzut pe Radu, a înțeles.
I-a fost suficient să-i privească fața.
— Am câștigat? a întrebat.
Cuvântul „am” suna, pentru prima dată, jalnic de slab.
Radu și-a coborât privirea.
— S-a terminat, a murmurat. Am pierdut totul.
Bianca l-a privit mult timp.
Aproape că vedeam calculatorul din mintea ei pornind din nou.
Nu mai exista apartamentul.
Nu mai exista viitorul financiar sigur.
Nu mai exista despărțirea luxoasă de pe urma unui bărbat prosper.
În fața ei se afla doar un viitor care se îngusta.
— Mi-ai spus că ai bani, a izbucnit.
Pentru prima dată i-am auzit în voce o emoție sinceră.
— Ai spus că totul este sub control.
Radu nu a răspuns.
Bianca s-a uitat apoi la mine.
De data aceasta nu era o privire superficială.
Era reală.
Nu am putut spune ce gândea.
Poate înțelegea în sfârșit că femeia tăcută, în pantofi comozi, distrusese în câteva ore scena pe care ea o confundase cu propria victorie.
Fără să spună nimic, Bianca s-a întors.
A plecat.
Tocurile ei răsunau aspru pe coridor.
Nu s-a uitat înapoi.
Câteva secunde mai târziu, telefonul lui Radu a vibrat.
L-a scos din buzunar din reflex, ca și cum vechile lui gesturi îl mai puteau salva.
Când a privit ecranul, ultima urmă de culoare i-a dispărut din chip.
— Cine este? a întrebat Stoica.
Radu a înghițit cu greu.
— Resurse Umane.
Vornicu îmi spusese că unele documente introduse în dosar obligă, mai devreme sau mai târziu, nu doar avocații, ci și companiile să reacționeze.
Radu ascultase probabil avertismentul ca pe o posibilitate abstractă.
Oamenii ca el cred că regulile sunt doar teorie până în ziua în care cineva le dezactivează legitimația de acces.
Stătea în același coridor în care venise convins că va sărbători.
Acum părea că-și pierduse până și umbra.
Slujba îi era în pericol.
Amanta plecase.
Apartamentul nu-i mai aparținea.
Datora despăgubiri de sute de mii de lei.
Îl așteptau verificări fiscale.
Iar ratele mașinii scumpe îi atârnau de gât asemenea unei ancore fabricate cu precizie germană.
Când am trecut pe lângă el, a încercat să mă oprească.
— Irina…
Poate voia să-și ceară iertare.
Poate avea nevoie de ceva.
Poate încă își imagina că exista o ușă care putea fi deschisă dacă găsea propoziția potrivită.
Nu m-am oprit ca să aflu.
Când am ieșit din tribunal, cerul se limpezise.