— Normal: vârstă, grijă, dietă, pastile, odihnă. Dar unde să găsești odihnă, dacă tot timpul face ceva? Spală podeaua, rufe. Eu: „Mamă, vin eu, fac totul”, iar ea: „Nu e nevoie, mă descurc singură”.
Oana asculta și simțea greutatea responsabilității. Sacha tocmai începuse grădinița, Masha trebuia hrănită noaptea, serviciul era copleșitor.
A doua zi, Oana rugă pe vecina Galina să stea câteva ore cu Masha.
— Sigur, dragă, — spuse femeia în vârstă. — Du-te, am grijă eu de ea.
Sacha rămase la grădiniță, iar Oana plecă spre centru. La florărie cumpără un buchet mare de trandafiri albi, preferații mamei. Apoi intră în cofetărie și luă tortul „Napoleon”, tot preferatul ei.
Acasă, Oana pregăti repede geanta: haine de schimb, lapte, medicamente. Dacă pleci, atunci cu toții. Sacha era destul de mare să suporte drumul, iar Masha se simțea mai bine.
Seara sună Serghei, aflat în delegație.
— Serghei, mâine merg la Kaluga cu copii. La ziua mamei.
— Dar Masha? Spuneai că e bolnavă.
— Mai bine, e mai bine acum. Și la Kaluga sunt medici. Katia e asistentă, va ajuta.
— Nu cumva e prea mult? — îngrijorat, el.
— Trebuie. Înțelegi? Trebuie.
— Înțeleg. Mergi cu grijă. Sună-mă când ajungeți.
— Sigur.
Dimineața, pregătindu-se, Oana era emoționată. Sacha mofturoș, nu voia să se îmbrace. Masha a dormit prost. Dar nu mai era cale de întoarcere. Taxi până la gară, copii și bagaje urcate. În tren, Sacha la început fascinat de peisaje, apoi plictisit, plângea. Masha dormea în brațe, Oana se temea să nu miște prea mult.
La Kaluga ajunseră la prânz. La gară o așteptau Katia și mama. Văzându-le de departe, Oana înțelese că a făcut alegerea corectă. Mama radia de bucurie! Katia părea surprinsă, puțin confuză.
— Oana! — strigă mama. — Draga mea, credeam că nu vei veni. Katia a spus că ai treburi importante.
— Mamă, nu există lucruri mai importante decât tine, — spuse Oana, strângând-o și simțind fragilitatea ei. — Scuză-mă că nu am venit mai devreme.
— Nu-i nimic, soarele meu! — mama se uită la nepoți. — Uite, cât de mare e Sacha! Și Masha, ce frumoasă! Katia, ajută-ți sora cu bagajele.
Katia luă tăcută o geantă. Privirile surorilor se întâlniră și Oana simți recunoștința în ochii Katiei.
— Mulțumesc că ai venit, — șopti Katia.
— Mulțumesc că ai fost alături de mama tot acest timp, — răspunse Oana.
Acasă, mama se mișca cu agitație, întindea masa, scotea bunătăți. Sacha alerga vesel, Masha stătea pe genunchii Katiei, privind serioasă către mătușa ei.
— Semeni cu tine la această vârstă, — zise Katia. — Tot la fel de serioasă.
— Iar tu, Sacha, semeni cu ea, — zâmbi Oana.
La masă, mama nu contenia să întrebe despre viața din Moscova, despre Serghei, serviciu. Se bucura de fiecare detaliu: cum Sacha învață să numere până la zece, cum Masha spune primele cuvinte.
— Îți amintești, Oana, cum întrebai mereu „de ce”? — râse mama. — „De ce e soarele galben? De ce plouă?” Katia răspundea obosită, iar tu tot întrebași.
— Îmi amintesc, — spuse Katia încet. — Și cum plângeai când ai plecat la Moscova. „Cum o să trăiesc fără ea?”
— Acum totul e bine, — aprobă mama. — Și tu, și Oana, aveți familii frumoase. Nepoții cresc.
Seara, când copiii dormeau, surorile stăteau la bucătărie, beau ceai. Mama se culcă devreme, obosită de emoții și bucurie.
— Cum a fost drumul? — întrebă Katia. — Greu cu copii?
— A fost bine. Sacha mofturos, dar s-a descurcat, — spuse Oana. — Nu știam cât de mult s-a schimbat mama, cât de greu îi e.
— E vârsta, — ridică din umeri Katia. — Mai rezistă, dar nu mai e ca înainte. Totul era mai ușor când era energică, hrănea pe toți, avea grijă de toți.
— Acum trebuie să avem grijă de ea, — spuse Oana încet.
— Da. Și știi, uneori e greu singură. Nu fizic, ci moral. E responsabilitatea asta. Dacă se întâmplă ceva…
— Faci totul corect, — spuse Oana. — Am văzut cum mama te privește. Are încredere în tine, e liniștită lângă tine.
— Dar aș vrea să fii și tu, măcar uneori. Nu tot timpul, înțeleg, ai viața ta. Dar să fim împreună în asta.
Oana încuviință. Înțelegea vina ei, oboseala surorii și că mama avea nevoie de amândouă.
— Voi veni mai des, — spuse ea. — Promit. Nu doar de sărbători, ci pur și simplu, măcar în weekenduri.
— Dar serviciul? Copiii?
— Găsesc o cale. Copiii cresc, va fi mai ușor. Și uneori iau concediu.
Katia zâmbi sincer pentru prima dată în zi.
— Știi, Oana, azi a fost atât de bine. Ca în copilărie, când eram toți împreună. Ții minte cum mama cocea plăcinte și noi o ajutam?
— Da. Tu frământai aluatul, eu făceam umplutura.
— Și apoi stăteam cu toții la masă, râdeam, vorbeam, — Katia tăcu. — Vreau să fie și amintirile copiilor noștri la fel.
— Vor fi, — spuse Oana hotărâtă. — Mă voi strădui să fie așa.
A doua zi, toți au mers în parc. Mama mergea încet, sprijinindu-se de brațul Katiei. Sacha aduna frunze, Oana împingea căruciorul cu Masha. O plimbare obișnuită de familie, care ar fi putut fi mult mai lungă dacă Oana venea mai des.
— Haideți să facem poze, — propuse Katia. — Pentru amintire.