— Ajută-mă.
Câteva clipe mai târziu, Alina se afla lângă microfon, cu un zâmbet larg pe chip.
— Doamnelor și domnilor! a strigat veselă.
— Mireasa noastră are o mică surpriză pentru voi! Vom juca niște jocuri amuzante, iar câștigătorii vor primi premii speciale!
Un murmur de curiozitate a străbătut sala.
Toată lumea s-a întors spre ringul de dans.
Alina se purta ca și cum ideea îi venise chiar atunci.
— Prima provocare! a anunțat ea.
— Cine poartă șosete roșii?
Oaspeții au izbucnit în râs.
În secunda următoare, nepotul meu, Radu, a țâșnit înainte cu un strigăt de bucurie.
Și-a ridicat pantalonii până deasupra gleznelor și și-a arătat mândru șosetele roșii.
— Exact ce căutam! am spus râzând.
Am luat de pe o tavă argintie o căpșună învelită în ciocolată și i-am întins-o.
Radu a zâmbit de parcă tocmai câștigase cel mai mare premiu al serii.
Alina a luat din nou microfonul.
— Minunat! a spus.
— Acum urmează provocarea a doua.
A făcut o scurtă pauză.
Apoi și-a plimbat privirea peste mese.
— Cine poartă în seara aceasta un ruj roșu-închis, în nuanță de vișină sau vin? Persoana respectivă este rugată să vină în față.
Atmosfera s-a schimbat brusc.
Veselia de câteva secunde mai devreme a fost înlocuită de o tăcere apăsătoare.
Invitații au început să se privească între ei.
Șoapte joase s-au răspândit printre mese.
Priviri curioase au pornit în toate direcțiile.
Le-am urmărit și eu.
Mai multe persoane din spatele sălii se uitau spre aceeași femeie.
Spre Sorina.
Sorina își ținea ochii coborâți în pahar.
Cineva de lângă ea a atins-o ușor cu cotul.
S-a ridicat încet.
Părea că înaintează prin apă adâncă, nu pe podeaua unei săli de nuntă.
Era colega pe care o cunoșteam încă din facultate.
Una dintre cele mai apropiate prietene ale mele.
Femeia care știa prin ce trecusem în fiecare etapă a vieții mele.
Cea care îmi ascultase fricile, durerile și toate pierderile.
La petrecerea noastră de logodnă se ridicase cu paharul în mână și strigase „În sfârșit!”, înainte să mă cuprindă într-o îmbrățișare.
Acum înainta spre ring cu fața albă ca varul.
Tocurile îi răsunau în tăcerea sălii.
Am întâmpinat-o la mijlocul ringului.
Țineam microfonul în mână.
— Pentru tine nu am niciun premiu, i-am spus calm.
— Dar poate că ai o explicație pentru toți cei aflați aici.
Întreaga sală părea să-și țină respirația.
— Poate vrei să ne spui de ce ai încercat să-mi săruți soțul.
Chipul Sorinei s-a golit de orice urmă de culoare.
— Sau poate vrei să explici de ce rujul tău a rămas pe mâneca lui Andrei.
În jurul nostru s-a lăsat o liniște absolută.
Sorina și-a întredeschis buzele.
Le-a închis.
A încercat din nou să vorbească.
Dar niciun cuvânt nu a ieșit.
Vocea i s-a frânt înainte să poată forma o propoziție.
Am făcut un pas înapoi.
S-a uitat la mine.
Apoi la sutele de ochi ațintiți asupra ei.
Dintr-odată, s-a întors.
A fugit spre cea mai apropiată ieșire și a dispărut din sală.
Nimeni nu a râs.
Nimeni nu a aplaudat.
Nimeni n-a spus nimic.
Toți au rămas pe loc, privind în tăcere.
Eu m-am întors cu spatele la ring.
M-am dus la Mara.
I-am luat mânuța în a mea.
Și am plecat de la propria petrecere de nuntă.
În noaptea aceea, Andrei m-a sunat de șase ori.
Nu i-am răspuns.
Nimic din ceea ce ar fi putut spune atunci nu avea puterea să schimbe ce se întâmplase.
Nu voiam explicații.
Nu voiam să aud nicio apărare.
Mai întâi trebuia să mă liniștesc.
Aveam nevoie de timp ca să înțeleg greutatea întregii întâmplări.
Când noaptea se adâncise, telefonul a sunat din nou.
De data aceasta era Sorina.
În clipa în care am răspuns, am auzit-o plângând.
Vocea îi tremura.
Suspina atât de puternic, încât abia puteam desluși ce spunea.
Din fraze rupte și cuvinte înecate, a reușit în cele din urmă să mărturisească.
Îl iubea pe Andrei de ani de zile.
Sentimentele ei începuseră pe vremea când eu și el eram doar prieteni.
Numai că nu crezuse niciodată că Andrei avea să aleagă cu adevărat o viață alături de mine.
— Nu vreau să spun ceva crud… a început Sorina, cu vocea încă sfâșiată de plâns. Dar așa am simțit, Irina. Tu trăiseși deja marea iubire. Fuseseși căsătorită, avuseseși o familie și o aveai pe Mara. După ce l-ai pierdut pe Mihai, ai rămas văduvă și cu toții am văzut cât ai suferit. Dar, sincer, nu mi-am imaginat nicio clipă că Andrei te va alege într-o zi pe tine.
Am dat din cap cu un zâmbet amar, deși nu mă putea vedea.
— Îți dai seama cum sună asta? am întrebat-o. Sună îngrozitor.
— Știu, a șoptit. Dar trebuie să fiu sinceră.
Și-a continuat mărturisirea de parcă nici nu mă auzise.
— S-a întâmplat imediat după ceremonie. I-am spus ce simt. I-am mărturisit tot ce ținusem ascuns în mine atâția ani. Apoi m-am aplecat și am încercat să-l sărut… Dar Andrei s-a tras înapoi. De aceea i-a rămas rujul meu pe mânecă.
Am tras aer adânc în piept.
— Îți jur că nu a fost nimic mai mult, a spus repede. Andrei nu mi-a răspuns. Nu m-a sărutat. Nu mi-a dat nicio speranță. Eu doar… mi-am pierdut mințile pentru o clipă.
Mi-am închis ochii.
Nu găseam niciun răspuns potrivit.