Când mi-am așezat palma pe birou, mi-a revenit în minte imaginea sertarului trântit cu atâta teamă. Am alungat repede amintirea. Se apropia aniversarea noastră. Orice ar fi ascuns acolo nu putea cântări mai mult decât cei aproape cinci ani de căsnicie pe care îi construiserăm împreună.
Pentru ziua aceea îmi luasem liber.
Am tras de sertarul de jos, convinsă că voi găsi albumul alb, îmbrăcat în piele, pe care îl știam atât de bine.
Dar înăuntru mă aștepta altceva.
La început, sertarul nici nu s-a mișcat, de parcă nimeni nu-l mai deschisese de luni întregi. A trebuit să trag mai tare. În cele din urmă a cedat cu un scârțâit slab.
Albumul nu era acolo.
M-am încruntat și am început să răscolesc teancul de acte de deasupra. Declarații fiscale vechi, certificate de garanție, un dosar plin cu bonuri. Nimic care să semene cu fotografiile noastre.
Nu mă așteptasem deloc la asta.
Pentru o clipă, am vrut să renunț. Apoi vârfurile degetelor mele au atins ceva mic și tare, ascuns chiar în spatele sertarului.
Am scos obiectul cu grijă.
În palma mea se afla un stick USB argintiu. Pe partea din față, scrise cu marker negru în scrisul ordonat al lui Andrei, erau patru cuvinte:
„PRIVEȘTE-L CÂND EȘTI SINGURĂ.”
Am rămas nemișcată, întorcând încet stickul între degete.
Era cât pe ce să-l pun la loc.
Mi se părea ciudat că îl ascunsese tocmai acolo, sub hârtii vechi și uitate. Poate îl pusese cu ani în urmă și nici nu-și mai amintea de el. M-am gândit că putea conține un proiect neterminat sau niște înregistrări fără importanță.
Apoi mi-a trecut prin minte altceva.
Mai erau doar câteva zile până la aniversare. Dacă acesta era cadoul lui pentru mine? Poate pregătise ceva frumos, ceva ce voia să-mi arate personal, dar pentru care nu găsise încă momentul potrivit.
— Andrei, romanticule ascuns, am șoptit, zâmbind.
Poate chiar era ceva minunat.
Am dus stickul în sufragerie, unde laptopul rămăsese deschis pe masă. Inima îmi bătea cu nerăbdare când am aprins ecranul, am introdus dispozitivul în portul USB și am așteptat.
Un folder s-a deschis imediat.
În el erau doar patru fișiere video.
Niciun titlu. Nicio explicație. Doar numere.
Am ezitat o fracțiune de secundă, apoi curiozitatea a învins. Am dat dublu clic pe primul fișier, așteptându-mă la un montaj emoționant sau la un mesaj romantic.
Degetele îmi tremurau ușor.
Pe ecran a apărut o cameră pe care nu o mai văzusem niciodată.
Pereți deschiși la culoare. O veioză banală. O fereastră cu jaluzelele trase pe jumătate.
Andrei stătea pe marginea unui pat.
Arăta îngrozitor.
Avea ochii roșii, chipul istovit, iar mâinile îi tremurau vizibil. Secunde lungi a privit direct în cameră, fără să spună nimic, ca și cum ar fi încercat să adune curajul necesar pentru primul cuvânt.
— Nu știu cum să-i vorbesc despre tine, a spus în cele din urmă, aproape fără glas.
Zâmbetul mi-a dispărut de pe buze.
Nu-l văzusem niciodată astfel.
Andrei și-a trecut palmele peste față și și-a întors privirea.
— Ioana… am încercat de o sută de ori. Mă așez cu ea la masă, deschid gura și, dintr-odată, nu mai pot scoate niciun cuvânt. Soția mea nu merită asta. Merită adevărul.
Ioana?
Nu auzisem niciodată numele acela.
În toți cei patru ani de căsnicie, Andrei nu-l rostise nici măcar o singură dată.
Și-a șters ochii cu dosul palmei.
— Voi găsi o cale să-i spun. Trebuie. Înainte să fie prea târziu.
Videoclipul s-a încheiat.
Ioana.
Am rămas pe scaun fără să mă pot mișca.
Simțeam că pieptul mi se strânge și, în același timp, se golește, de parcă cineva îmi smulsese o bucată din inimă.
Ioana.
În câteva secunde, mintea mea a construit zeci de scenarii cumplite.
O altă femeie.
O aventură.
O viață dublă.
Dintr-odată, totul părea să se lege. Orele suplimentare despre care spunea că le petrece la serviciu. Sertarul ascuns. Fotografia pe care o băgase în buzunar atât de repede în iarna trecută, când mă apropiasem de el.
Stăteam încremenită.
Mâinile îmi tremurau atât de tare, încât abia am reușit să împing cursorul spre fișierul VIDEO 2.
Nu-mi venea să cred ce văzusem.
Săgeata s-a oprit deasupra celui de-al doilea videoclip.
Dar n-am putut să apăs.
Pur și simplu nu puteam.
Nu știam dacă eram pregătită să aflu ce se ascundea acolo.
Am rămas poate minute întregi privind pictograma mică de pe ecran, fără să clipesc.
Apoi am auzit.
Clinchetul discret al ușii de la intrare.
Cheile căzând în bolul de pe hol.
Pașii lui cunoscuți.
Andrei se întorsese acasă mult mai devreme.
N-am mai apucat să pornesc următorul videoclip.
Am întins repede mâna spre capacul laptopului, însă degetele nu mă ascultau. Înainte să-l pot închide, Andrei a apărut în pragul sufrageriei.
Privirea lui a coborât imediat spre mâna mea.
Spre stickul pe care încă îl strângeam cu putere.
Fața i s-a albit într-o singură clipă.
Părea gata să se prăbușească.
Servieta i-a alunecat dintre degete și a căzut pe podea cu o lovitură surdă.
Un fior înghețat mi-a străbătut trupul.
Instinctiv, am atins din nou laptopul.
— Andrei…, am rostit, dar vocea mi s-a frânt.
— Cine este Ioana?