A tușit, și-a ferit privirea, apoi a răspuns cu o seriozitate completă:
— Înțelegi, un bărbat trebuie să apară în fața unei femei într-o stare demnă.
Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea. Din bucătărie s-a auzit doar un clic slab al fierbătorului care se răcea.
Am clipit.
— Te-ai aranjat douăzeci de minute cu uscătorul meu?
— Nu numai cu uscătorul, a precizat el, de parcă era important. Pe raft aveai și o cremă foarte bună.
Mi-am acoperit încet fața cu palma.
În mine se luptau două impulsuri: să râd cu voce tare și să-i cer imediat să plece. Deocamdată câștiga primul, fiindcă fiecare explicație a lui făcea situația și mai absurdă.
— Mihai… chiar te-ai dat cu crema mea?
— Și ce e rău în asta? Trebuie să avem grijă de piele.
— Este crema mea de noapte, cu efect de lifting. A costat cinci sute de lei.
— Dar rezultatul este bun.
A zâmbit, convins că tocmai devenise mai atrăgător. L-am privit mult timp cu acea expresie a femeii care începe să înțeleagă, încet, de ce căsnicia unui bărbat s-a încheiat prin divorț.
Am mers în bucătărie. Mihai s-a așezat foarte relaxat, ca și cum s-ar fi aflat la el acasă, s-a lăsat pe spătar și a început să amestece zahărul în ceașcă, făcând un zgomot asurzitor cu lingurița.
— Ai o casă primitoare, a spus el. Se simte imediat că aici locuiește o femeie.
— Și când locuiește un bărbat, ce ar trebui să se simtă? Ulei de motor?
— Ha! Ești amuzantă.
Am sorbit din ceai și am încercat să nu mă enervez. Până la urmă, eram doi adulți. Poate seara devenise doar puțin ciudată. Poate totul putea fi pus pe seama emoțiilor și a stângăciei.
Mihai, însă, părea hotărât să distrugă și ultima urmă de atmosferă romantică.
— De fapt, a început el pe un ton de profesor universitar, femeile din ziua de azi au devenit prea pretențioase. Se uită la filme și seriale, apoi așteaptă cine știe ce.
— De exemplu?
— Bărbați frumoși, înalți, bogați, perfecți… Nimeni nu mai apreciază un om simplu și normal.
— Tu, bineînțeles, te consideri normal?
— Ce nu e în regulă cu mine? Am serviciu, beau foarte puțin și mă pricep la lucruri practice.
La cuvintele „beau foarte puțin” era să mă înec.
— O listă impresionantă de calități.
Ironia mea a trecut pe lângă el fără să lase urme.
— Apropo, femeile de peste patruzeci de ani ar trebui să privească viața mai realist.
Atunci, în mine, ceva s-a rupt definitiv.
Auzisem fraza aceea de zeci de ori, spusă de bărbați diferiți. De parcă, după o anumită vârstă, femeia ar fi obligată să-și reducă standardele, să tolereze orice absurditate și să fie recunoscătoare pentru simplul fapt că un bărbat îi acordă atenție, numai pentru că nu mai are douăzeci de ani.
— Realist, adică în ce fel? am întrebat calm.
— Trebuie să înțelegi că prinți fermecători nu mai găsești.
— Și cine ți-a spus că eu caut un prinț?
— Atunci ce vreți toate? a întrebat Mihai cu sinceră nedumerire.
Am așezat ceașca pe masă.
— Lucruri elementare. Să nu organizeze un spectacol în baia mea. Să nu folosească produse cosmetice străine fără permisiune. Să nu-mi țină prelegeri despre studii referitoare la dimensiuni. Și să nu-i explice unei femei adulte că trebuie să-și micșoreze așteptările.
Mihai s-a încruntat.
— Exagerezi totul.
— Nu. Doar că, pentru prima dată în seara asta, privesc ce se întâmplă fără să mai inventez scuze.
S-a lăsat pe spate și a trecut brusc la atac.
— Din cauza asta rămân multe femei singure. Pentru că se agață de nimicuri.
Aproape că am zâmbit.
Nimicuri.
Sigur. Douăzeci de minute petrecute în baia altcuiva, cu uscătorul de păr și crema scumpă a gazdei, erau doar un fleac.
— Știi, Mihai, cred că problema nu este că mă leg de nimicuri.
— Atunci care este problema?
L-am privit cu atenție. Pentru prima dată de când ne cunoscuserăm, nu am mai încercat să-i plac, să îndulcesc momentul sau să mă prefac că totul putea fi reparat.
În fața mea stătea un bărbat obosit, care se străduia disperat să pară sigur pe el. Se ascundea în spatele afirmațiilor sonore, al teoriilor ridicole și al bravadei ieftine, pentru că, probabil, în adâncul lui se temea îngrozitor că nu era suficient de atrăgător, de puternic sau pur și simplu de dorit.
Și, dintr-odată, am înțeles.
Nu vârsta lui, nu aspectul și nici incidentul cu uscătorul nu distruseseră seara. Adevărata problemă era nevoia lui continuă de a-și demonstra valoarea, în loc să se poarte firesc.
— Problema este că toată seara încerci să mă convingi cât de minunat ești, am spus încet. Deși eu nu ți-am cerut să susții niciun examen.
Mihai a tăcut.
Câteva secunde a plimbat lingurița prin ceașcă, apoi a oftat greu.
— Și fosta mea soție spunea că complic mereu lucrurile.
— Poate că avea dreptate.
— Chiar crezi asta?
— Fără îndoială.
În bucătărie s-a așternut o pauză ciudată. Nu era furie și nici scandal, ci mai degrabă oboseală amestecată cu stânjeneală.
Afară, orașul vuia în noapte. Farurile mașinilor luminau curtea, undeva la etajul de deasupra lătra un câine, iar eu am simțit o ușurare adevărată.