Frigiderul mare din bucătărie a rămas complet gol. Andreea i-a scos ștecherul din priză și i-a încuiat ușile cu lacătul greu.
După aceea a făcut duș, și-a pus o mască pe față și și-a pregătit o cafea proaspătă.
S-a așezat la masa din bucătărie cu cana în mâini. Nu-i mai rămânea decât să aștepte.
Ioana a fost prima care s-a întors.
Într-o mână ținea o pungă de chipsuri, iar în cealaltă o doză de energizant ieftin.
— Ce frig cumplit, s-a plâns ea încă din ușă.
Și-a scos geaca, a aruncat-o pe taburet și s-a dus direct în bucătărie.
Andreea continua să-și bea cafeaua fără să spună nimic.
Ioana a apucat mânerul frigiderului și a tras. Ușa nu s-a clintit.
A smucit mai tare. Lacătul s-a izbit zgomotos de metal.
Câteva clipe, Ioana a rămas cu ochii ațintiți la plăcile din oțel.
— Ce mai e și asta?
— Un lacăt, i-a răspuns Andreea liniștită.
— Pentru ce?
— Ca să nu mai mănânci pe banii mei.
Fața Ioanei s-a albit.
— Ești nebună? Deschide imediat! Vreau ketchup pentru chipsuri.
— Nu e ketchup înăuntru. De fapt, nu e nimic. Frigiderul este scos din priză. Toate produsele mele sunt în camera mea, iar camera este încuiată.
Ioana și-a strâns pumnii.
— Lui Radu nu o să-i placă deloc!
— Radu se poate închide în baie ca să plângă.
Ioana și-a scos telefonul și a format numărul fratelui ei.
— Radu! Nebuna asta a montat un lacăt de hambar pe frigider! a țipat în receptor. Da, direct pe uși, cu șuruburi!
Andreea și-a terminat cafeaua, a clătit cana și s-a retras în dormitor. După ce a închis ușa, a răsucit cheia de două ori.
Aproximativ o oră mai târziu, Radu a năvălit în apartament.
Andreea a auzit cum ușa de la intrare s-a izbit de perete, apoi pașii lui grei pe hol și un strigăt indignat din bucătărie.
După câteva secunde, cineva a început să bată cu pumnii în ușa dormitorului.
— Andreea! Deschide chiar acum!
Ea și-a pus cartea deoparte, s-a ridicat și a descuiat. Radu stătea în prag, roșu de furie.
— Ți-ai pierdut mințile? De ce ai stricat frigiderul?
— Nu l-am stricat. L-am îmbunătățit puțin.
— Dă jos lacătul! Mi-e foame! Am stat toată ziua în garaj!
Andreea și-a sprijinit calm umărul de toc.
— Nu dau jos nimic. Începând de astăzi avem bugete separate. Eu îmi plătesc singură creditul. Tu te întreții pe tine, pe sora ta și toate poftele voastre.
— Sunt soțul tău cu acte! Ești obligată să-mi gătești!
— Unde scrie asta?
— În certificatul de căsătorie!
Andreea a zâmbit ironic.
— La starea civilă primești un document care dovedește căsătoria. Nu un certificat prin care adopt o putoare adultă împreună cu sora lui.
Radu a încercat s-o împingă cu umărul și să pătrundă în cameră.
— Dă-te la o parte! Ai mâncare acolo! Îi simt mirosul!
Andreea l-a împins puternic în piept cu ambele mâini. Radu s-a dezechilibrat și a făcut un pas înapoi pe hol.
— Dacă mai încerci o dată să pui mâna pe mine sau pe ușă, chem poliția. Le spun că ai încercat să intri cu forța și să mă ataci.
— N-ai să faci asta.
— Poți să verifici.
I-a închis ușa în față și a răsucit cheia.
Dincolo de perete au continuat țipetele, înjurăturile și loviturile. Radu și-a sunat mama. Din fragmentele de conversație, Andreea a înțeles că Viorica îl sfătuia să spargă ușa.
Totuși, Radu n-a îndrăznit. A lovit peretele cu piciorul și a plecat în bucătărie. După o vreme, s-a trântit ușa de la intrare. Probabil că se dusese să cumpere ceva de mâncare.
Lunea a trecut într-o tensiune apăsătoare. Apoi a venit marțea.
Noile reguli se aplicau fără nicio excepție. Andreea gătea doar pentru ea, într-un multicooker instalat în dormitor, sau își comanda mâncare. Spăla imediat vasele folosite și le ducea înapoi în cameră.
Bucătăria comună a ajuns într-o stare de abandon total.
Radu și Ioana au cumpărat o pungă cu colțunași congelați și cei mai ieftini crenvurști. Numai că n-aveau în ce să-i gătească. Andreea mutase din timp în dormitor toate oalele și tigăile care îi aparțineau.
Miercuri seara, a ieșit în bucătărie ca să-și umple un pahar cu apă.
Radu încerca să prăjească niște crenvurști pe placa Ioanei de îndreptat părul. Camera mirosea îngrozitor a plastic ars și grăsime.
— O să strici aparatul, a remarcat Andreea.
Radu a privit-o pe sub sprâncene. Sub ochi îi apăruseră cearcăne întunecate.
— Totul e din cauza ta! Tu ne-ai adus în halul ăsta!
Ioana stătea la masă și ronțăia tăiței instant uscați, direct din pachet.
— Andreea, te rog, a spus ea pe un ton plângăcios. Lasă-ne măcar să folosim fierbătorul. Vreau un ceai cald.
— Fierbătorul este al meu. A costat șase sute de lei. Apa poate fi încălzită cu un fierbător electric de cană. Desigur, dacă aveți așa ceva.
— Nenorocito, a mormăit Radu printre dinți.
Andreea s-a întors spre el.
— Mâine plecați amândoi din apartament.
Cuvintele au căzut grele și definitive.
Radu a încetat să mai întoarcă crenvurștul.
— Și unde vrei să mergem?
— La mama voastră. La hotel. Oriunde. Nu mai este problema mea.
— Eu am domiciliul aici! a strigat el.
— Ai doar reședință temporară. Astăzi am depus o cerere la serviciul de evidență a populației ca să fie anulată. Motivul este încetarea în fapt a relațiilor de familie. Iar mâine depun actele de divorț.