Dar nu trebuie uitat că, în acest caz, era vorba deja despre prizoniere de război, aflate într-o țară străină, în condiții extreme și după încheierea luptelor. De aceea, după atâția ani, nimeni nu poate spune cu certitudine cum ar fi putut acționa ele în realitate.
Dacă admitem că un astfel de episod s-a petrecut cu adevărat, problema principală devine supraviețuirea.
Taigaua din Extremul Orient este una dintre cele mai dure regiuni naturale ale Rusiei. Iarna, temperaturile pot coborî mult sub minus treizeci de grade, iar zăpada rămâne adesea până primăvara.
Chiar și călătorii moderni au nevoie, pentru o ședere îndelungată în asemenea locuri, de pregătire, echipament sigur, mijloace de comunicare și rezerve de hrană.
Publicațiile chineze afirmă că grupul ar fi reușit să ia o parte din proviziile camionului, să ridice un adăpost provizoriu și, treptat, să-și organizeze viața.
Teoretic, un asemenea scenariu ar fi posibil doar dacă existau rezerve serioase de alimente, haine groase, unelte, arme, medicamente și o sursă permanentă de foc. Tocmai de aceea, mulți cercetători privesc această parte a poveștii cu mare neîncredere.
În plus, apare o întrebare firească: cum ar fi putut un grup mic să rămână ani la rând neobservat într-o zonă în care, din când în când, ajungeau vânători, pădurari, geologi și unități militare?
Legenda începe să capete tot mai multe detalii
Din acest punct, relatarea se apropie de o poveste de aventuri. Sursele chineze spun că, în timp, între sergent și fostele prizoniere s-ar fi format relații de încredere, iar apoi ar fi apărut o comunitate aparte, care trăia ruptă de lumea din afară.
Cu toate acestea, până astăzi nu au fost publicate documente de arhivă, fotografii sau rapoarte oficiale care să confirme o asemenea evoluție a evenimentelor. De aceea, cei mai mulți specialiști tind să considere această relatare mai degrabă o legendă istorică, construită pe câteva fapte reale din perioada postbelică.
Mai departe, în publicațiile chineze, firul poveștii devine și mai neobișnuit. Conform acestei versiuni, micul grup de oameni s-ar fi transformat treptat într-o așezare adevărată, care ar fi existat departe de civilizație aproape douăzeci de ani. Autorii scriu că fostele prizoniere ar fi învățat să gospodărească, să cultive legume, să adune plante sălbatice, să pescuiască, să vâneze și să-și construiască singure adăposturi.
Asemenea cazuri sunt cunoscute, într-adevăr, în istoria lumii. Uneori, oameni aflați în împrejurări diferite au trăit ani întregi izolați. Totuși, aproape întotdeauna, astfel de comunități se aflau lângă râuri, zone bogate în vânat sau așezări părăsite, ceea ce le creștea mult șansele de supraviețuire. În această poveste, însă, este vorba despre taigaua izolată din Extremul Orient, cu un climat extrem de greu.
Din acest motiv, mulți cercetători consideră un asemenea scenariu puțin probabil fără acces regulat la provizii, unelte, îmbrăcăminte și medicamente.
Ar fi fost posibil să trăiască atâția ani departe de civilizație?
Aceasta rămâne una dintre întrebările esențiale. Chiar și astăzi, viața autonomă în taiga cere abilități serioase. Trebuie să găsești constant hrană, să ai apă curată, să pregătești cantități mari de lemne, să păstrezi locuința într-o stare acceptabilă și să te aperi de animalele sălbatice.
O problemă deosebit de grea ar fi fost medicina. Orice rană serioasă, infecție sau inflamație, fără medicamente, putea sfârși tragic. De aceea, specialiștii se îndoiesc că un grup destul de numeros ar fi putut trăi decenii întregi complet pe cont propriu și, în același timp, să păstreze în viață majoritatea membrilor.
Nici îmbrăcămintea nu ridică mai puține semne de întrebare. Chiar și lucrurile trainice se uzează în timp. Pentru a le înlocui, este nevoie de țesături, piele, ață, unelte și pricepere la cusut. Publicațiile chineze explică foarte vag cum ar fi putut fi rezolvată această problemă.
Ceea ce atrage cel mai mult atenția cititorilor este, de obicei, afirmația că în anii petrecuți în taiga, în această comunitate s-ar fi născut mulți copii. Tocmai acest detaliu a făcut ca povestea să devină deosebit de populară pe internet.
Totuși, nu au fost prezentate documente verificate, fișe medicale, fotografii sau materiale de arhivă care să confirme asemenea afirmații. De aceea, aceste informații trebuie privite ca parte a legendei răspândite prin presa chineză.
Istoricii subliniază că, la un număr mai mare de oameni, o așezare ar fi lăsat inevitabil urme vizibile: pământ lucrat, construcții, anexe gospodărești, fum de la sobe și semne de activitate constantă. Găsirea unui asemenea loc, după mai mulți ani, ar fi fost mult mai ușoară decât susțin autorii acestor publicații.
Susținătorii legendei amintesc însă că taigaua din Extremul Orient se întinde pe spații imense. Există acolo zone greu accesibile, în care și astăzi se ajunge cu dificultate. După război, țara era ocupată cu reconstrucția, ridicarea de întreprinderi și readucerea a milioane de oameni la viața pașnică. Prin urmare, unele incidente izolate ar fi putut să-și piardă, în timp, prioritatea.