Tocmai acest punct este considerat unul dintre cele mai fragile ale întregii versiuni.
Potrivit autorilor chinezi, după aproape două decenii, Ion Bojescu ar fi părăsit singur așezarea și ar fi ajuns la cea mai apropiată localitate, unde le-ar fi povestit reprezentanților autorităților ce se întâmplase.
Evenimentele ulterioare sunt descrise diferit de la o publicație la alta. Unele susțin că el ar fi fost reținut imediat. Altele scriu că oamenii legii pur și simplu nu au crezut, la început, o relatare atât de neverosimilă.
După verificări, dacă urmăm această versiune, ar fi fost trimisă o expediție care ar fi descoperit așezarea din taiga.
Dar trebuie subliniat că, până în prezent, nu au fost publicate documente oficiale care să confirme desfășurarea unei asemenea operațiuni.
Ce s-ar fi întâmplat cu fostele prizoniere de război?
În materialele presei chineze se afirmă că, după descoperirea așezării, femeile japoneze, împreună cu copiii lor, ar fi fost trimise în țara de origine. Și acest episod trezește numeroase îndoieli.
Cu toate acestea, nu au fost găsite confirmări ale unei repatrieri atât de neobișnuite.
Întrebări separate apar și în privința cetățeniei copiilor. Potrivit legilor sovietice din acea perioadă, asemenea situații ar fi trebuit să fie trecute prin numeroase proceduri oficiale. De aceea, mulți specialiști consideră această parte a poveștii deosebit de îndoielnică.
Ar fi putut avea loc, în realitate, o asemenea poveste?
Un răspuns categoric nu poate fi dat astăzi. Unele elemente ale relatării sunt legate, într-adevăr, de evenimente istorice reale. Armata Kwantung a existat, sute de mii de militari japonezi au ajuns cu adevărat în prizonierat sovietic, iar mulți dintre ei au fost ținuți în lagăre din Siberia și din Extremul Orient.
Însă partea de mai departe a poveștii intră treptat în zona presupunerilor neconfirmate. Lipsa documentelor de arhivă, a mărturiilor identificabile, a rapoartelor oficiale și a surselor independente obligă la o prudență extremă față de această relatare.
Este posibil ca la baza legendei să fi existat totuși un episod real, care, odată cu trecerea timpului, a fost repovestit, modificat și completat de nenumărate ori cu detalii noi. Așa se întâmplă adesea cu legendele populare și cu întâmplările neobișnuite din trecut.
De ce continuă această istorie să-i fascineze pe oameni?
Asemenea povești atrag mereu atenția, deoarece îmbină evenimente istorice reale cu misterul și dramatismul. Cititorii vor să înțeleagă unde se termină faptele și unde începe invenția.
În plus, această istorie amintește cât de multe episoade puțin cunoscute sunt legate de ultimele luni ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Cercetătorii continuă să lucreze în arhivele mai multor țări și descoperă documente care pot arunca lumină asupra unor întâmplări uitate din acei ani.
Poate că, într-o zi, vor apărea materiale care fie vor confirma, fie vor respinge definitiv povestea lui Ion Bojescu. Până atunci, ea rămâne una dintre cele mai neobișnuite legende asociate cu Extremul Orient de după război.
Istoria lui Ion Bojescu arată cum evenimente reale pot deveni, în timp, legende. Bazată în principal pe publicații ale presei chineze, ea conține multe detalii spectaculoase, dar lasă în același timp prea multe întrebări fără răspuns. Tocmai absența documentelor de încredere face ca această relatare să fie un subiect de discuție pentru pasionații de istorie, nu un fapt istoric recunoscut.
Când cercetăm asemenea materiale, este important să separăm informațiile confirmate de versiunile neverificate și să ne amintim că nu orice poveste populară are o bază documentară solidă. Totuși, astfel de relatări readuc atenția asupra unor pagini mai puțin cunoscute ale celui de-Al Doilea Război Mondial și trezesc interesul pentru cercetările de arhivă.
Voi ce credeți?
Dacă acest material vi s-a părut interesant, împărtășiți-l cu prietenii pe rețelele sociale și urmăriți site-ul nostru, ca să nu ratați noile publicații despre pagini uitate ale istoriei mondiale, descoperiri de arhivă și evenimente enigmatice ale trecutului.