— Ce mai faci, Andreea?
Vocea cunoscută o făcu să se întoarcă brusc.
Radu stătea lângă masă, cu un pahar în mână. În ochii lui se ghicea ceva neplăcut, ceva care o puse imediat în gardă.
— Sunt bine, răspunse ea cât mai neutru. Tu ce mai faci?
— Excelent. La serviciu lucrurile merg din ce în ce mai bine. Am lansat recent un proiect nou. Se așeză fără să fie invitat pe un scaun liber. Apropo, am vândut apartamentul vechi.
— Mi-am cumpărat unul cu trei camere într-un bloc nou. Ferestre panoramice, compartimentare modernă, renovare făcută de un designer. Nici nu se compară cu garsoniera noastră înghesuită.
Andreea dădu din cap fără să răspundă. Locuința lor fusese într-adevăr mică, dar caldă și primitoare.
Își amintea cum alesese perdelele, cum cumpărase mici obiecte decorative și cum încercase să umple fiecare cameră cu un sentiment de acasă.
Radu îi repeta pe atunci că toate acele lucruri erau lipsite de importanță, fiindcă în viață contau numai banii.
— Și mașina am schimbat-o, continuă el ca din întâmplare. Mi-am luat ultimul model de BMW. Oana este încântată. Spune că toată viața a visat să meargă într-o asemenea mașină.
La auzul numelui tinerei, Andreea simți o înțepătură neplăcută. Își impuse imediat să o ignore.
— Foarte bine, spuse ea calm. Mă bucur că lucrurile îți merg.
— Da, viața mea s-a așezat în sfârșit. Radu bău puțin și o privi atent. Tu ce mai faci? Încă lucrezi la firma aceea mică? Cum se numea funcția ta… manager de publicitate?
— Nu mai lucrez acolo de mult, răspunse Andreea, simțind cum discuția devenea tot mai apăsătoare.
— Și unde te-ai dus? În glasul lui se strecură o curiozitate condescendentă. Iar ai schimbat serviciul?
— Acum am propria mea afacere.
— Propria afacere, repetă Radu încet, cu un zâmbet abia schițat. Ce înseamnă asta? Primești comenzi pe internet?
— Mi-am deschis o agenție de publicitate.
Andreea încerca să păstreze un ton liniștit, deși simțea cum i se încing obrajii.
— O agenție, așadar. Radu rostise cuvântul de parcă îi analiza gustul. Și ai și clienți adevărați?
— Desigur.
— Înțeleg. Oricum, niciodată nu este prea târziu să încerci. Important este să nu fii prea dezamăgită dacă nu iese nimic. Nu toată lumea are aptitudini de antreprenor.
Sub masă, Andreea își strânse degetele în pumni.
Radu nu spusese nimic care să poată fi numit direct insultă, însă fiecare cuvânt al lui era plin de neîncredere, superioritate și dispreț prost ascuns.
— Uneori mă gândesc… se aplecă el puțin spre ea. Dacă atunci nu ai fi distrus totul din cauza emoțiilor, acum am fi locuit împreună într-un apartament mare și am fi mers cu BMW-ul meu.
— Eu nu am distrus nimic, răspunse Andreea încet.
— Serios? Radu clătină nemulțumit din cap. Îmi amintesc foarte bine ce scenă ai făcut.
— Strigai că ai nevoie de libertate și că vrei să te dezvolți. Și ce ai obținut? Au trecut trei ani, iar tu nu te-ai schimbat deloc.
Pieptul Andreei se strânse dureros.
Dacă avea dreptate? Poate că, în toți acești ani, nu reușise cu adevărat să facă nimic important.
— Răducule! Oana apăru lângă masă. Unde ai dispărut? Te caut peste tot!
— Oana, fă cunoștință. Radu se ridică și își puse brațul în jurul taliei ei, într-un gest posesiv. Ea este Andreea, fosta mea soție. Andreea, ea este Oana, logodnica mea.
Tânăra îi întinse mâna, cu unghiile îngrijite perfect. Era într-adevăr foarte frumoasă: tânără, suplă și cu un zâmbet larg, lipsit de griji.
— Îmi pare bine! ciripi ea veselă. Radu mi-a povestit atât de multe despre dumneavoastră!
— Sper că numai lucruri bune, răspunse Andreea, strângându-i mâna caldă.
— Bineînțeles! Mi-a spus că sunteți o femeie foarte… gospodină. Și că lucrați într-un birou. Eu nu pot să stau prea mult într-un singur loc. Am nevoie mereu de oameni, de mișcare, de comunicare. De aceea lucrez în centrul comercial, unde întâlnesc clienți noi în fiecare zi.
— Oana este foarte activă, interveni Radu, mângâind-o pe spate. Merge regulat la sală, învață engleză și și-a luat de curând permisul. Acum conduce mașina mea.
— Da! confirmă Oana bucuroasă. Îmi place enorm! Este atât de puternică și de frumoasă. Iar interiorul… scaune din piele naturală, muzică grozavă! Deocamdată conduc numai prin oraș. Pe șosea încă mi-e puțin teamă să ies.
Andreea îi asculta vorbind și se străduia din răsputeri să nu izbucnească în plâns. Oana era tânără, frumoasă și lipsită de griji — tot ceea ce Andreea simțea că nu mai era ea însăși de multă vreme.
— Noi ar trebui să ne întoarcem, spuse Radu privind ceasul. Se pare că urmează un toast. Mult succes, Andreea. Sper ca… afacerea ta să înceapă totuși să crească într-o zi.
Cei doi se îndepărtară, iar Andreea rămase nemișcată, privind în jos, spre propriile mâini.
În ea se ridica încet un amestec amar de supărare, umilință și conștientizarea bruscă a singurătății.
Se ridică dintr-odată și porni spre terasă. Avea nevoie de câteva minute în liniște, de aer rece și de un răgaz în care să-și recapete controlul.
Pe terasa deschisă era liniște și răcoare. Andreea își sprijini palmele de balustradă, închise ochii și încercă să oprească lacrimile.