Andreea își netezi repede rochia bej și privi cu atenție sala largă de banchet a restaurantului.
Nunta Cătălinei promitea să fie zgomotoasă, elegantă și plină de fast. Fosta ei cumnată iubise dintotdeauna petrecerile organizate cu multă strălucire, iar logodnicul ei era genul de bărbat care nu făcea economii atunci când voia să creeze o impresie puternică.
Pretutindeni se vedeau buchete de trandafiri albi, lumânări aprinse în sfeșnice de cristal, iar pe scena mică o formație cânta melodii plăcute. Totul era aranjat impecabil, exact așa cum trebuia să arate o nuntă frumoasă.
— Andreea! strigă Cătălina, venind spre ea învăluită într-un nor bogat de voal. În sfârșit ai ajuns! Începusem să cred că te-ai răzgândit în ultimul moment.
— De ce m-aș fi răzgândit? Andreea o îmbrățișă cu grijă, ca să nu-i șifoneze rochia de mireasă. Am rămas blocată în trafic. Știi bine că la ora asta se ajunge cu greu în centrul orașului.
— Ascultă-mă, șopti Cătălina, deși în jurul lor muzica se auzea tare și invitații vorbeau unii peste alții. În curând va veni și Radu. Nu aveam cum să nu-l invit, doar este fratele meu. Pentru tine nu va fi o problemă, nu-i așa?
Andreea ridică ușor din umeri.
Trecuseră deja trei ani de la divorț. Era suficient timp pentru ca simpla rostire a numelui lui Radu să nu-i mai provoace durere.
În plus, îi era sincer recunoscătoare Cătălinei că nu fusese obligată să aleagă între fratele ei și fosta cumnată. Prietenia lor se dovedise mai puternică decât conflictul familiei și supraviețuise chiar și după despărțirea celor doi.
— Totul este în regulă. Suntem amândoi oameni maturi.
— Ești minunată, oftă Cătălina cu vădită ușurare, apoi se grăbi să întâmpine alți invitați.
Andreea luă de pe tava unui ospătar care trecea pe lângă ea un pahar de vin spumant și privi în jur. Pe mulți dintre cei prezenți îi cunoștea încă din perioada căsniciei: rudele lui Radu, vechi prieteni și cunoștințe comune.
Unii îi făceau semn de la distanță, cu un aer stânjenit, în timp ce alții se comportau de parcă nici nu o observaseră. După un divorț, oamenii nu prea știu cum să se poarte cu foștii soți. Orice gest li se pare nepotrivit.
Andreea se așeză la o masă din partea opusă a sălii, lângă câteva colege ale Cătălinei de la bancă. Tinerele o priveau ca pe o femeie serioasă, matură, desprinsă dintr-o perioadă veche și aproape legendară din viața miresei.
— Ați fost într-adevăr căsătorită cu Radu Ionescu? întrebă încet una dintre ele, o tânără roșcată pe nume Irina.
— Da, s-a întâmplat, răspunse Andreea zâmbind. Dar a fost cu atât de mult timp în urmă, încât uneori mi se pare că nici nu a fost real.
— Este atât de impunător și de chipeș, suspină o altă fată. Iar mașina lui este extraordinară! Mi-ar plăcea să merg măcar o dată cu una ca aceea.
Andreea dădu din cap și sorbi puțin din pahar.
După despărțire auzise de nenumărate ori asemenea laude la adresa fostului ei soț.
Femeile vedeau un bărbat atrăgător, îmbrăcat elegant, cu o mașină scumpă și un salariu mare la o companie importantă de tehnologie.
Nu vedeau însă nemulțumirea lui continuă, reproșurile care nu se mai terminau și nevoia de a controla fiecare pas al femeii de lângă el.
— Uitați, a venit! șopti Irina cu admirație.
Andreea se întoarse spre intrare.
Radu păși în sala de banchet însoțit de o blondă tânără, îmbrăcată într-o rochie roz aprins, imposibil de ignorat.
Arăta, într-adevăr, foarte bine. Costumul scump îi venea perfect, părul îi era aranjat cu grijă, iar zâmbetul rămăsese la fel de cuceritor ca în urmă cu mulți ani.
Tânăra îl ținea strâns de braț și cerceta sala cu un aer curios, ca și cum ar fi intrat pentru prima oară într-un cerc de oameni complet necunoscuți.
— O cheamă Oana, explică Irina. Lucrează ca vânzătoare într-un centru comercial. Radu o ia cu el la toate evenimentele de aproape șase luni.
Andreea îl urmări în timp ce își îmbrățișa sora, îi strângea mâna mirelui și primea salutările rudelor.
Se vedea că îi plăcea atenția tuturor și că se considera personajul principal al serii. Unele deprinderi, se pare, nu dispar niciodată.
Când privirea lui se opri în cele din urmă asupra Andreei, ea ridică liniștit paharul, salutându-l fără un cuvânt.
Radu rămase nemișcat o clipă. Îi spuse ceva femeii de lângă el, apoi se întoarse ostentativ și porni spre bar.
— Probabil s-a simțit stânjenit, presupuse una dintre fete cu compasiune.
— Nicidecum, răspunse Andreea cu sinceritate.
Și chiar așa era.
Cu trei ani în urmă, o întâlnire neașteptată cu Radu ar fi rănit-o. Acum simțea doar o curiozitate distantă, ca și cum ar fi privit din afară viața unui om pe care îl cunoscuse cândva foarte bine, dar pe care între timp îl uitase.
Maestrul de ceremonii era un adevărat profesionist. Știa să-i distreze pe invitați fără glume vulgare, era spiritual și nu depășea niciodată limita bunului-simț.
Andreea participă cu plăcere la concursuri, dansă cu bunicul Cătălinei și râse din toată inima împreună cu ceilalți.
La un moment dat, aproape că uită că în aceeași sală se afla fostul ei soț.