Ioana parcă se așteptase la alt răspuns, dar nu mai spuse nimic. Ieși și trase ușa încet după ea.
În apartament rămaseră doar Andreea și Mihai.
El se schimbă imediat. De față cu ceilalți se purtase sfidător, sigur pe el. Acum umerii i se lăsaseră, dar pe chip, în loc de regret, îi apăruse iritarea.
— Frumos spectacol ai făcut.
Andreea trecu încet prin hol, verifică dulapul, intră în baie, apoi în bucătărie și în dormitor.
— Când ai făcut copia cheilor?
Mihai ridică din umeri.
— Demult. Când locuiam împreună.
— După divorț ți-am cerut să-mi dai toate seturile.
— Am uitat.
— Nu, Mihai. Le-ai păstrat intenționat.
El tăcu.
— De ce?
— Nu știu. Poate aveam nevoie vreodată.
— Ai avut nevoie să-mi închiriezi apartamentul rudelor tale.
— Nu să-l închiriez. Să-i las temporar.
— Contra cost.
Se enervă.
— Și ce, trebuia să ajut pe toată lumea gratis? Ei au propus să-mi mulțumească.
Andreea se uită la el ca și cum l-ar fi văzut pentru prima dată.
Trăise cu omul acesta aproape opt ani. Știa cum își bea cafeaua, unde lăsa de obicei telecomanda, cum se enerva când pierdea la șah pe telefon. Dar acum, în fața ei, nu stătea fostul soț, ci un bărbat străin, care chiar nu înțelegea de ce nu poți dispune de ceva ce nu îți aparține.
— Tu erai convins că nu o să aflu.
Mihai pufni.
— Nici nu trebuia să te întorci.
— Exact.
El își dădu seama că spusese prea mult.
Andreea își luă geanta.
— Mergem.
— Unde?
— După celelalte chei.
— Ți-am spus, nu mai sunt.
Andreea scoase telefonul.
— Atunci așteptăm poliția aici.
Mihai înjură printre dinți.
— Bine. Un set e la mine acasă. Pentru orice eventualitate.
— Pe acela îl luăm.
Până la apartamentul lui Mihai au mers în tăcere.
Andreea conducea, iar Mihai stătea lângă ea, pe scaunul din dreapta. De câteva ori începu să spună ceva, dar de fiecare dată se opri.
În fața scării, el mormăi:
— Măcar înțelegi că nu am făcut-o cu răutate?
Andreea opri motorul.
— Nu mă interesează dacă a fost din răutate sau din prostie. Rezultatul e același.
Mihai o privi pieziș.
— Înainte erai altfel.
— Înainte credeam că, dacă îi explici unui om normal, înțelege.
— Și acum?
— Acum mă uit la fapte.
El coborî primul.
În apartamentul lui era dezordine. Pe hol zăceau sacoșe, pe un scaun atârna o geacă, iar pe podea se afla o cutie cu scule.
Mihai deschise sertarul de sus al comodei și scoase o legătură de chei cu un breloc mic în formă de pește albastru.
Andreea recunoscu brelocul. Îl cumpărase de la mare, pe vremea când erau încă soț și soție.
— Poftim.
Ea luă cheile.
— Mai sunt?
— Nu.
— Verifică.
Mihai deschise iritat alt sertar, apoi un raft din bucătărie și, în cele din urmă, cutia cu scule.
În cutie apăru încă o cheie.
Andreea o ridică între două degete.
— Iar asta ce este?
Mihai își feri privirea.
— De rezervă.
— Al treilea set?
— Hai, las-o odată!
Andreea puse cheia în geantă.
— Eu nu las nimic. Doar că înainte nu spuneam totul cu voce tare.
Când se întoarse acasă, Andreea sună imediat un lăcătuș.
Acesta veni seara.
În timp ce bărbatul schimba yalele, vecina de la etajul cinci, doamna Viorica Popescu, ieși să ducă gunoiul și se opri lângă ușă.
— Andreea? Am văzut că a fost azi un fel de mutare la dumneavoastră. Chiar mă gândeam: ciudat, știam că locuiți singură.
Andreea zâmbi obosit.
— Nu mutare. O greșeală a fostului soț.
Vecina se animă pe loc.
— Deci el a adus ieri oamenii aceia? L-am întrebat și eu dacă stau mult. A zis că v-ați înțeles.
Andreea se întoarse spre ea.
— Așa a spus?
— Sigur. Îl țin minte, a locuit aici înainte. M-am gândit că, dacă e fostul soț, probabil e totul stabilit.
În clipa aceea, lăcătușul scoase vechea yală.
Andreea se uită la mecanismul metalic din mâna lui și simți, pe neașteptate, ușurare. Nu bucurie, nu victorie, ci ușurare: ușa ei înceta, în sfârșit, să mai fie un culoar deschis pentru omul care ar fi trebuit de mult să rămână în trecut.
— De acum sigur nu mai este stabilit, — spuse ea.
Doamna Viorica clătină din cap.
— Așa se întâmplă. N-au al lor și se apucă să hotărască peste al altuia.
Andreea nu răspunse.
A doua zi, Mihai o sună din nou.
Andreea nu răspunse.
El îi scrise mesaj:
„Andreea, hai să nu facem scandal. M-am aprins. Nu spune nimănui.”
Ea citi și puse telefonul deoparte.
Peste o oră veni al doilea:
„Radu sună acum pe toată lumea. Mă face escroc.”
Andreea răspunse abia atunci:
„Tu i-ai dat motiv.”
Mihai sună aproape imediat. De data aceasta, ea răspunse.
— Chiar ai hotărât să mă îngropi? — începu el fără salut.
— Eu încă nu am făcut nimic.
— Dar poți?
— Pot.
El tăcu.
— Andreea, știi și tu că nu-mi trebuie acum probleme în plus.
— Iar mie mi-au prins foarte bine oamenii străini din dormitor?
— Mi-aș cere scuze, dacă ai vorbi normal.
Andreea îndepărtă telefonul de ureche și se uită la ecran.
— Mihai, negociezi acum o scuză?
El oftă nervos.
— Cu tine nu se poate.
— Atunci nu suna.
— Voiam să-ți spun că ai luat toate cheile.
— Yalele sunt deja schimbate.
La celălalt capăt se lăsă iar tăcerea.
— Repede te-ai mișcat.
— Da. De data asta, repede.
Închise convorbirea.