— Deocamdată notez ce s-a întâmplat. Cum se termină depinde de Mihai.
— O să ne dea banii înapoi?
— Întrebați-l pe el. Dar din apartamentul meu tot plecați.
Radu strânse din dinți și încuviință.
Mihai ajunse după treizeci și cinci de minute.
Andreea îl auzi cum deschide grăbit ușa cu cheia lui. Așadar, setul chiar rămăsese la el.
Intră în hol, văzu valizele, pe Radu cu gențile, pe Ioana cu fața înroșită și pe Andreea stând lângă oglindă cu mapa în brațe.
— Andreea, nu începe…
Ea întinse palma.
— Cheile.
Mihai nu băgă imediat mâna în buzunar. Încercă mai întâi să zâmbească.
— Îți explic totul acum.
— Cheile.
Scoase o legătură cu două chei, prinse de un breloc vechi.
Andreea le luă și întrebă imediat:
— Mai sunt?
— Nu.
— Gândește-te bine.
Mihai oftă iritat.
— Am spus că nu.
Radu făcu un pas brusc spre el.
— Dă banii înapoi.
Mihai se întoarse spre el.
— Stai puțin. Lămurim acum.
— Ce să mai lămurim? Ai spus că apartamentul e al vostru, al tău și al fostei soții. Ai spus că ne poți lăsa aici. Ai luat bani.
Mihai aruncă o privire rapidă spre Andreea.
— Eu nu am spus că apartamentul e al meu. Am spus că se poate rezolva.
Ioana ieși din dormitor cu o geantă de copil în mână.
— Ai spus: stați liniștiți, proprietara nu are nimic împotrivă.
Mihai se aprinse.
— Păi am crezut că Andreea nu se va supăra! Apartamentul era gol!
Andreea râse scurt, fără urmă de zâmbet.
— Ai hotărât să crezi în locul meu?
— Am vrut să ajut niște oameni!
— Pe bani?
Mihai deschise gura, dar nu găsi răspuns.
Andreea puse chitanța pe comodă.
— Ai luat bani pentru apartamentul meu. Ai adus oameni străini în dormitorul meu. Mi-ai deschis dulapurile. Mi-ai scotocit prin acte. Și acum vrei să-mi spui că doar ai ajutat?
Mihai își trecu mâna peste ceafă.
— Andreea, nu exagera. Ar fi stat o săptămână. Cel mult două. Aveam de gând să-ți spun după aceea.
— După ce m-aș fi întors și i-aș fi găsit aici?
— Nu mureai.
Ioana se întoarse brusc spre el.
— Tu te auzi ce spui? Noi am dormit cu copiii într-un apartament străin! Dacă ea chema poliția și ne lua pe toți la întrebări?
— Nu vă lua nimeni nicăieri, — mormăi Mihai. — Liniștiți-vă odată.
Andreea îl privi pe fostul ei soț atât de fix, încât el își coborî ochii.
— Le returnezi banii acum.
— Nu am toată suma cash.
— Prin transfer.
— Andreea, nu-mi da ordine.
— Atunci chem poliția. Și voi trei explicați situația agenților. Eu am chitanța, fotografiile și setul tău de chei.
Mihai se înroși la față. La tâmple îi apărură pete roșii.
— Întotdeauna ți-a plăcut să presezi!
— Iar ție ți-a plăcut întotdeauna să iei ce nu e al tău și să te porți ca și cum ai avea dreptul.
Cuvintele îl loviră exact unde trebuia.
Mihai se întoarse brusc, scoase telefonul și începu să-i transfere banii lui Radu.
Radu stătea lângă el și verifica intrarea sumei. Când telefonul îi sună scurt în palmă, spuse:
— Au intrat.
— Toată suma? — întrebă Andreea.
— Da.
— Atunci strângeți restul.
Împachetatul dură aproape o oră.
Ioana scotea tăcută lucrurile din dulap, împăturea hainele copiilor, aduna cosmeticele și prosoapele. De fiecare dată când găsea ceva al ei printre lucrurile Andreei, fața i se înroșea și mai mult.
— Îmi pare rău, — spuse ea în cele din urmă, când rămaseră singure în dormitor. — Știu că nu sunteți obligată să ascultați, dar chiar nu am știut.
Andreea se uită la ea.
— Trebuia să faceți un contract normal cu proprietarul.
— Trebuia.
— Și să verificați actele.
Ioana dădu din cap.
— Da. Doar că… atunci când ai doi copii, chiria cade în ultimul moment, lucrurile sunt deja împachetate și cineva îți spune deodată: există o variantă, puteți intra chiar azi… mintea nu mai lucrează cum trebuie.
Andreea nu o compătimi cu voce tare. Dar furia față de Ioana aproape dispăruse.
Toată furia îi rămăsese pentru Mihai.
— Luați jucăriile de pe pat.
— Acum.
În hol, Mihai încerca să-i spună ceva lui Radu în șoaptă.
— Ce te mai superi acum? Ți-am dat banii înapoi.
— Ne-ai pus într-o situație mizerabilă.
— Nu v-a pus nimeni în nicio situație.
Radu lăsă geanta jos.
— Ai băgat copiii mei într-o casă străină. Înțelegi măcar asta?
Mihai se strâmbă.
— Ajunge.
Andreea ieși din dormitor.
— Mihai, rămâi până termină și verifici să-și ia toate lucrurile. Apoi mergem la tine după al doilea set de chei pe care sigur îl ții pe undeva.
El tresări.
— Nu merg nicăieri.
— Ba mergi.
— Nu mai ești nimeni pentru mine ca să-mi spui ce să fac.
— Exact. Nu sunt nimeni pentru tine. De aceea nu ai niciun drept să-mi folosești locuința. Dacă ai uitat, îți pot aminti în fața martorilor și a poliției.
Mihai își încleștă maxilarul.
— Ți s-a stricat rău caracterul.
— Nu. Doar că înainte explicam prea mult. Acum acționez.
Când Radu și Ioana coborâră ultimele genți, copiii erau deja în mașină, în fața blocului. Ioana se întoarse după cărucior și se opri o clipă în ușă.
— Prosoapele dumneavoastră le-am lăsat în baie. Nu am luat nimic. Vă rog să verificați.
— O să verific.
— Și încă ceva… chiar nu am vrut să intru peste casa dumneavoastră.
Andreea încuviință.
— Vă cred.