— Chiar dacă aș fi vrut să-l închiriez, asta nu îi dădea lui dreptul să aducă oameni străini aici.
Ioana se înroși.
— Noi i-am plătit.
Andreea întoarse încet capul spre ea.
— Ce ați făcut?
Radu îi aruncă soției o privire apăsată, dar cuvintele fuseseră deja rostite.
— A spus că luați avans, — zise Ioana încet. — I-am dat banii pe o lună și garanție pentru chei. Ne-a scris o chitanță de mână.
În bucătărie se așternu o liniște surdă.
Andreea se uită câteva secunde la femeie. Apoi întinse mâna.
— Arătați-mi.
Ioana se ridică repede, fugi în hol și se întoarse aproape imediat cu o geantă. Din ea scoase o foaie mototolită, ruptă dintr-un carnețel.
Andreea desfăcu hârtia.
Recunoscu imediat scrisul lui Mihai. Neregulat, larg, cu litere trase lung la final. Pe foaie scria că Mihai primise bani pentru cazarea temporară a familiei lui Radu în apartamentul de la adresa respectivă. Jos era trecută data de ieri.
Andreea puse foaia pe masă.
— Deci a luat și bani.
Radu își trecu palma peste față.
— Nu pot să cred ce mizerie…
Ioana strânse atât de tare cureaua genții, încât i se albiseră degetele.
— Noi nu am știut. Sincer. Vorbea atât de sigur. A zis că dumneavoastră l-ați rugat să aibă grijă de apartament cât lipsiți. Ne-am mutat abia ieri. Nici nu am apucat să despachetăm ca lumea.
— Ieri?
— Da. El ne-a adus. Ne-a ajutat să urcăm valizele. Ne-a arătat unde e lenjeria de pat.
Andreea privi spre dormitor.
— În dulapul meu?
Ioana își coborî ochii.
— A spus că putem folosi.
Andreea scoase telefonul.
— Atunci Mihai o să explice singur totul.
Îl sună pe fostul ei soț.
La primul apel, el respinse.
Și la al doilea la fel.
A treia oară răspunse cu o voce iritată:
— Andreea, sunt ocupat. Ce e?
— Vino aici.
— Unde?
— În apartamentul meu.
La celălalt capăt se lăsă o pauză.
— Tu nu erai în delegație?
— Nu mai sunt.
Mihai tăcu atât de mult, încât Andreea se uită la ecran, verificând dacă apelul nu se întrerupsese.
— Andreea, hai să nu facem isterii…
— În patruzeci de minute să fii aici. Altfel chem poliția chiar acum, iar rudele tale vor explica cine le-a deschis ușa.
— Nu chema poliția. Vin acum.
Andreea închise.
Radu întrebă încordat:
— Noi ce facem acum?
— Vă strângeți lucrurile.
Ioana sări de pe scaun.
— Dar avem copii! Nu putem ajunge în stradă chiar acum!
Andreea o privi atent. În femeia aceea nu era obraznicia pe care Andreea se așteptase să o vadă în prima clipă. Era oboseală, teamă și furie — dar nu împotriva ei. Ioana înțelegea limpede că fusese trasă într-o poveste străină și acum nu mai știa cum să iasă din ea.
— Aveți mașină?
— Avem.
— Rude în oraș?
Radu răspunse după o scurtă ezitare:
— Am putea dormi la sora mea. Dar are garsonieră, o să fie înghesuit.
— Înghesuit nu este un motiv să locuiți în casa altcuiva fără acordul proprietarului.
El dădu din cap.
— Da. Aveți dreptate.
Ioana își acoperi fața cu palmele.
— Eu am simțit. Ți-am spus, Radu, că e prea convenabil. Apartament bun, urgent, fără contract, doar o chitanță… Iar tu tot spuneai: e rudă, nu ne păcălește.
Radu nu răspunse.
Andreea intră în sufragerie.
Copiii se uitau la ea cu teamă. Fetița ținea strâns la piept iepurașul de pluș, iar băiatul își lăsase tableta în poală.
— Va trebui să vă adunați jucăriile, — spuse Andreea ceva mai blând. — Părinții vă explică imediat.
Fetița întrebă încet:
— Ne dați afară?
Andreea se așeză lângă ea pe vine, dar nu încercă să mimeze o tandrețe pe care în clipa aceea nu o simțea.
— Adulții au făcut o înțelegere greșită. Voi nu aveți nicio vină. Părinții strâng lucrurile și mergeți în altă parte.
Fetița dădu din cap, dar buzele începură să-i tremure.
Andreea se ridică.
Nu avea nimic cu acei copii. Dar fiecare minut în care oamenii aceia rămâneau în casa ei o irita tot mai tare.
Se întoarse în bucătărie.
— Strângeți. Mihai ajunge în curând.
În timp ce Ioana împacheta în dormitor, Andreea umbla prin apartament și verifica ce apucaseră să atingă.
În baie, pe raftul ei, erau șampoane străine. În coș se aflau prosoape pe care Ioana, probabil, le scosese din dulap. Pe mașina de spălat se uscau șosete de copil.
În birou, Andreea îl găsi pe Radu lângă bibliotecă.
El se retrase repede.
— Luam doar o cutie. Puseserăm acolo cablurile.
Andreea încuviință, dar tot se apropie de raft. Actele nu erau așezate cum le lăsase. Un plic fusese deschis.
— Cine a umblat aici?
Radu se încruntă.
— Eu nu.
Din dormitor se auzi vocea Ioanei:
— Mihai s-a uitat. A zis că trebuie să verifice dacă nu sunt lucruri personale de-ale dumneavoastră care ar fi mai bine să fie puse deoparte.
Andreea încremeni.
Apoi luă plicul.
Înăuntru erau copii după documente vechi ale apartamentului, asigurarea și câteva chitanțe. Nu era nimic cu adevărat valoros, dar simplul fapt că Mihai îi scotocise prin hârtii o făcu să inspire adânc de câteva ori, ca să nu izbucnească.
Fotografie plicul deschis, sertarul, lucrurile străine din camere, valizele, căruciorul și chitanța.
Radu se uita la ea posomorât.
— O să faceți plângere?
Andreea se întoarse spre el.