— Acum știu.
Luni și-a refăcut CV-ul.
Marți a trimis șapte candidaturi.
Patru zile mai târziu a fost chemată la primul interviu.
După două săptămâni, a primit un post într-o firmă de logistică.
Normă întreagă.
Salariul nu era uriaș.
Dar era aproape dublu față de ce câștigase înainte.
Când i-a spus lui Andrei, el doar a ridicat din umeri.
— N-ai altceva mai bun de făcut?
— Poate că nu.
— Să nu te plângi după aceea că ești obosită.
— N-o să mă plâng.
Andrei nu a observat schimbarea esențială.
Maria nu-i mai cerea voie.
În ziua în care a primit primul salariu, și-a deschis un cont bancar separat.
A pus deoparte douăzeci la sută.
Din al doilea salariu a economisit din nou aceeași sumă.
Apoi și-a găsit câteva lucrări suplimentare pe care le putea face de acasă.
Întocmea rapoarte.
Verifica documente.
Muncea noaptea, după ce copiii adormeau.
Uneori, Andrei intra în cameră și o găsea la birou.
— Iar cu hârtiile tale?
— Da.
— Mai bine te-ai uita la un serial.
Maria zâmbea.
— Probabil.
După câteva luni, strânsese o sumă pe care, nu cu mult timp înainte, ar fi considerat-o enormă.
Dar banii nu schimbau doar cifrele din cont.
O schimbau și pe ea.
Maria a încetat să-și cumpere hainele care îi plăceau lui Andrei.
Nu mai întreba dacă avea voie să se tundă.
S-a înscris la bazin.
A învățat să schimbe singură o roată.
A început să conducă mașina surorii ei.
Apoi și-a cumpărat o Toyota veche, la mâna a doua.
Când a parcat-o în fața casei, Andrei a ieșit pe verandă și a privit-o îndelung.
— A cui este?
— A mea.
— Cum adică?
— Am cumpărat-o.
— Cu ce bani?
Maria a zâmbit.
— Cu banii pentru farduri și bluze.
El n-a înțeles ironia.
Pentru prima dată, Maria a găsit asta amuzant.
Însă mașina nu era lucrul cel mai important.
Decizia adevărată o luase cu mult înainte.
Și nu o împărtășise nimănui.
Într-o seară, Andrei a sunat-o.
— Vin băieții. Ajungem imediat.
— Când?
— În vreo douăzeci de minute.
— Andrei, nu avem nimic în casă.
— Cumpără.
— Abia am ajuns de la serviciu.
El a oftat iritat.
— Maria, nu începe. Pune doar masa.
A închis.
În alte vremuri, ea ar fi fugit la magazin.
De data aceasta s-a uitat la ceas.
Apoi a comandat mâncare.
Nu a atins cardul lui.
A plătit din banii ei.
Când au ajuns bărbații, masa era deja pregătită.
Cătălin.
Mihai.
Și un alt bărbat pe care Maria nu-l mai întâlnise până atunci.
Îl chema Sorin.
— Ai dus-o bine, spuse Cătălin către Andrei. Ajungi acasă și totul este deja pus la punct.
— Păi da, râse soțul ei. Pentru ce altceva îți trebuie o soție?
Maria a auzit.
Dar n-a reacționat.
Mai târziu, Sorin a întrebat-o:
— Andrei mi-a spus că lucrezi în logistică. Așa este?
Maria a fost surprinsă.
— Da.
— În ce domeniu mai exact?
Au început să discute.
Sorin tocmai se ocupa de deschiderea unui mic proiect legat de depozitare. Au vorbit aproape zece minute despre gestionarea electronică a documentelor.
Andrei a devenit vizibil deranjat.
— Serios, Sorine?
Toți s-au întors spre el.
— E doar o angajată de birou. Mută hârtii dintr-o parte în alta și se crede femeie de afaceri.
Sorin s-a încruntat.
— Nu te-am întrebat ce părere ai despre ea.
La masă s-a așternut tăcerea.
Andrei a zâmbit disprețuitor.
— Haideți, nu vă supărați. Eu o cunosc. Dacă nu eram eu, încă stătea acasă fără niciun ban.
Maria și-a așezat calm furculița.
Înainte, în asemenea momente, inima i-ar fi bătut cu putere.
I-ar fi tremurat mâinile.
Ar fi vrut să dispară.
Acum nu mai simțea nimic din toate acestea.
S-a ridicat.
— Revin imediat.
A intrat în dormitor.
Când s-a întors, ținea în mână un dosar albastru.
L-a pus lângă Andrei.
— Ce este?
— Deschide-l.
— Maria, avem musafiri.
— Tocmai de aceea.
Andrei a desfăcut dosarul.
A citit prima pagină.
Apoi pe a doua.
Zâmbetul i-a pierit.
— Ce înseamnă asta?
— Este un contract.
— Văd și eu.
— Atunci de ce mai întrebi?
El și-a ridicat privirea.
— Ce apartament?
— Apartamentul meu.
Cătălin s-a oprit din mestecat.
Mihai a lăsat paharul jos.
Sorin a rămas tăcut.
Maria a continuat:
— Acum două luni am plătit avansul pentru un apartament cu două camere. Acum trei săptămâni am primit cheile.
— Ai cumpărat un apartament?!
— Da.
— Fără să-mi spui?!
Maria s-a gândit câteva clipe.
— Nu. L-am cumpărat pentru mine.
Andrei s-a ridicat brusc.
— De unde ai avut bani?
— Lucrez.
— Din salariul tău?!
— Din același salariu care, după cum spuneai tu, era bun doar pentru bluze și farduri.
— Maria!
— Și din munca suplimentară. Din prima de performanță. Din bijuteriile vechi ale bunicii mele. Iar mașina nu am luat-o nouă, pentru că am preferat să pun banii într-un loc unde aveam mai mare nevoie de ei.
Andrei se uita la ea de parcă ar fi văzut-o pentru prima dată.
— De ce nu mi-ai spus nimic?
— M-ai întrebat vreodată cât câștig?
A deschis gura.
Apoi a închis-o.
— Te-ai interesat vreodată de munca mea?
Tăcere.
— Știai că am fost promovată?
Din nou, tăcere.
— Știai că în ultimele patru luni mă ocup de clienți importanți?
Andrei s-a așezat încet.
Maria a scos din dosar încă un document.
— Iar acesta este actul pentru divorț.