Irina Matei, angajată a Poliției Rutiere din București, se întorcea acasă după o zi istovitoare. Ca să ajungă mai repede, chemase un taxi obișnuit. Șoferul nu avea de unde să știe că pe bancheta din spate se afla o femeie cu o funcție importantă în structurile Capitalei ale Ministerului Afacerilor Interne.
Irina purta o rochie roșie, simplă, fără nimic care să trădeze că era reprezentantă a legii.
În acea perioadă, se afla în concediu. O aștepta un eveniment de familie foarte drag: nunta fratelui ei. În ziua aceea își dorise, măcar pentru câteva ore, să lase serviciul deoparte și să fie doar o soră grijulie.
Pe drum, șoferul spuse deodată:
— Astăzi trebuie să trecem prin zona asta, deși, de obicei, încerc s-o ocolesc.
Irina îl privi cu interes.
— De ce?
Taximetristul oftă adânc.
— Pe aici stau des echipaje de la Rutieră. Este un inspector care se ia mereu de șoferi, cere bani și dă amenzi din nimic. Iar dacă omul încearcă să spună ceva, începe să țipe, amenință și uneori ajunge chiar la brutalitate.
După o scurtă pauză, adăugă:
— Sper din suflet să nu dăm peste el azi. Altfel pot pierde tot ce câștig într-o zi, chiar dacă n-am încălcat nicio regulă.
Cuvintele lui o făcură pe Irina să devină atentă.
Oare chiar era posibil așa ceva? Oare cineva care purta uniforma poliției putea să-și folosească funcția și autoritatea pentru câștig personal?
După câteva minute, în față apăru un post de control. Câțiva polițiști opreau mașini pentru verificarea actelor. Cel care conducea echipajul era inspectorul Sorin Dobre.
Când taxiul se apropie, acesta ridică mâna și îi făcu semn să tragă pe dreapta.
Se apropie de mașină și i se adresă șoferului pe un ton tăios:
— Ieși repede! Unde te grăbești așa? Crezi că regulile de circulație nu sunt pentru tine? Ai de plătit o amendă de cinci mii de lei.
În timp ce vorbea, scoase carnetul de serviciu.
Pe șofer îl chema Mihai. Când auzi suma, fața i se făcu albă.
— Vă rog să mă iertați, dar n-am încălcat nimic. Pentru ce amendă? Nu am banii aceștia. De unde să scot cinci mii?
Încercarea lui de a se explica îl înfurie și mai tare pe inspector.
— Mai și comentezi? Dacă n-ai bani, de ce te urci la volan? Dă-mi permisul și actele mașinii. Poate nici nu e a ta.
Mihai îi întinse imediat toate documentele. Verificarea arătă că totul era în perfectă regulă.
Dar inspectorul nu părea deloc dispus să renunțe.
— Actele sunt bune? Asta nu înseamnă nimic. Tot trebuie să plătești. Hai, dă măcar trei mii. Altfel îți trimitem mașina la parcul auto.
Irina privea în tăcere. În fața ei se desfășura o încercare evidentă de presiune asupra unui om care muncea cinstit și încerca să-și câștige traiul.
Deși în interior simțea cum îi crește revolta, își păstra calmul. Voia să vadă până unde avea să meargă inspectorul.
Mihai vorbi aproape rugător:
— Vă rog, înțelegeți-mă. Astăzi am făcut doar cinci sute de lei. Am copii acasă. Stau la volan de dimineață până noaptea ca să-mi țin familia. Pur și simplu nu am de unde să plătesc suma asta.
Dar vorbele lui nu îl mișcară pe inspector.
Acesta îl apucă brutal de guler și îl trase spre el.
— N-ai bani, n-ai ce căuta la muncă aici! Crezi că strada e a familiei tale? Mai ai și tupeu să te contrazici! Acum mergi cu mine la secție și acolo discutăm altfel.
În clipa aceea, Irina nu mai putea rămâne deoparte.
Făcu un pas hotărât înainte și se așeză între inspector și șofer.
— Domnule inspector, ceea ce faceți încalcă legea. Acest om nu a comis nicio abatere, iar dumneavoastră îi cereți bani și folosiți forța. Un asemenea comportament este inadmisibil pentru un polițist. Dați-i drumul imediat.
Inspectorul încremeni pentru o secundă. Nu se așteptase ca cineva să îndrăznească să intervină și să îl contrazică în mijlocul drumului.
Câteva clipe se lăsă o liniște apăsătoare. Chiar și colegii lui se opriră și începură să privească scena.
Apoi Sorin zâmbi batjocoritor.
— Și dumneavoastră cine sunteți, ca să mă învățați pe mine cum să-mi fac serviciul?
Irina îl privi calm în ochi.
— Acum nu asta contează. Contează faptul că vă depășiți atribuțiile.
— Serios? — întrebă inspectorul cu ironie. — Poate sunteți avocată?
— Nu. Dar cunosc legea suficient de bine.
Mihai își muta privirea speriată de la Irina la inspector. Înțelegea că situația devenea tot mai tensionată.
Sorin îi dădu drumul șoferului și făcu un pas spre femeie.
— Ascultați, doamnă. Nu vă amestecați în activitatea poliției. Altfel veți răspunde împreună cu el.
— Sunt pregătită să răspund pentru fiecare cuvânt pe care îl spun, zise Irina ferm.
Scoase telefonul și porni înregistrarea.
Fața inspectorului se schimbă ușor.
— Ce credeți că faceți?
— Înregistrez ceea ce se întâmplă. Tocmai ați cerut bani unui om care nu a încălcat regulile. În plus, ați folosit forța asupra lui.
— Nu este adevărat!
— Atunci nu aveți de ce să vă îngrijorați. Înregistrarea va arăta totul.
În acel moment, unul dintre polițiștii mai tineri din echipaj deveni vizibil neliniștit. Știa foarte bine că femeia spunea adevărul.
În ultimele luni, mulți văzuseră situații asemănătoare.
Dar nimeni nu îndrăznise să facă plângere.
Sorin se baza pe relațiile unei rude care ocupa o funcție înaltă într-o instituție. Tocmai de aceea se obișnuise de mult să se simtă de neatins.
— Opriți telefonul, ceru el.
— Nu.
— Este un ordin.
— Nu aveți dreptul să-mi dați asemenea ordine.
În vocea Irinei era atâta liniște și siguranță, încât inspectorul începu să-și piardă stăpânirea de sine.
— Vă credeți foarte deșteaptă?
— Cred că fiecare polițist este obligat să respecte legea.
În jur, mașinile începură să încetinească. Unii șoferi coborâră.
Oamenii urmăreau conflictul cu tot mai multă curiozitate.
Cineva scosese deja telefonul și filma scena.
Sorin observă acest lucru și se înfurie și mai tare.
Era obișnuit să preseze oamenii unul câte unul, nu să stea în mijlocul atenției, în fața a zeci de martori.
— Vă avertizez pentru ultima dată: nu împiedicați activitatea poliției!
Irina îi privi cu atenție insigna de pe piept.
— Bine. Atunci explicați motivul opririi acestui autoturism.
Inspectorul deschise gura, dar ezită înainte să răspundă.
— Verificarea documentelor.
— Documentele sunt în regulă.
— Da.
— Atunci pe ce bază ați stabilit amenda?
Se lăsă o tăcere lungă.
Pentru prima dată în acea zi neplăcută, Mihai simți o urmă slabă de speranță.
Un trecător spuse încet:
— Chiar așa, pentru ce amendă?
Imediat se auzi o altă voce:
— Noi am auzit tot. La început a cerut cinci mii, apoi trei.
Mulțimea începu să murmure.
Situația se schimba rapid în defavoarea inspectorului.
Atunci el hotărî să fie și mai dur.
— Gata, discuția s-a încheiat. Șoferul merge la secție pentru verificări suplimentare.
— Pe ce temei? întrebă imediat Irina.
— Este informație de serviciu.
— Nu. Orice limitare a drepturilor unui cetățean trebuie să aibă un motiv legal.
Sorin înțelese că lucrurile îi scăpau de sub control.
Voia doar să scape cât mai repede de femeia aceea insistentă.
— Dar cine sunteți dumneavoastră, de fapt?
Irina tăcu preț de câteva secunde.
Apoi își scoase legitimația.
Deschise documentul și i-l arătă inspectorului.
La început, Sorin privi fără prea mult interes.
Dar peste o clipă chipul i se albi vizibil.
Zâmbetul îi dispăru pe loc.
Mâinile îi tremurară abia perceptibil.
În fața lui nu se afla o pasageră întâmplătoare.
În fața lui stătea un ofițer superior al conducerii, al cărui nume era cunoscut de mulți angajați ai poliției din Capitală.
Timp de câteva secunde, Sorin nu reuși să scoată niciun cuvânt.
— Acum este clar cine sunt? întrebă Irina, la fel de calm.
Oamenii din jur se priviră uimiți.
Mihai rămase pur și simplu fără grai.
Nu și-ar fi imaginat niciodată că pasagera lui obișnuită era, de fapt, o persoană cu o funcție atât de înaltă.
Inspectorul încercă să-și revină.
— Doamnă Matei… aici a fost o neînțelegere…
— Adevărat?
— Ați înțeles greșit situația.
— Serios?
Irina îl privi în așa fel, încât bărbatul își plecă fără voie ochii.
— Atunci explicați-le tuturor celor de față de ce ați cerut bani.
Nu primi niciun răspuns.
— Explicați de ce ați amenințat că trimiteți mașina la parcul auto.
Din nou, tăcere.
— Explicați de ce ați folosit forța împotriva șoferului.
Sorin simțea cum pământul îi fuge de sub picioare.
Pentru prima dată după multă vreme, ajunsese în postura celui care trebuia să dea explicații.
Irina scoase telefonul de serviciu.
— Dispeceratul?
Când auzi acel cuvânt, inspectorul înțelese definitiv că urmările aveau să fie serioase.
— Vă rog să trimiteți la acest punct angajați ai structurii de control intern. Este necesară verificarea acțiunilor inspectorului rutier Sorin Dobre.
Fața bărbatului deveni albă ca varul.
Câțiva dintre colegii lui se retraseră prudent într-o parte.
Nimeni nu voia să răspundă împreună cu el pentru faptele lui.
După aproximativ douăzeci de minute, la fața locului sosiră angajații veniți pentru verificare.
Începu audierea oficială a martorilor.
Spre surprinderea Irinei, cei dispuși să dea declarații erau mulți.
Câțiva taximetriști povestiră întâmplări asemănătoare.
Un șofer mărturisi că, în urmă cu două luni, fusese obligat să dea patru mii de lei.
Altul vorbi despre cereri de bani repetate.
Un al treilea arătă mesajele păstrate de la colegi, în care aceștia se avertizau să evite acea porțiune de drum.
Imaginea devenea tot mai limpede.
Nu fusese un caz izolat.
În fața celor veniți să verifice situația se dezvăluia treptat o întreagă schemă de șantaj și stoarcere ilegală de bani.