Fișierul era acolo. Douăzeci și trei de minute, cuprinzând discuția ei cu soacra și tot ce urmase după apelul neînchis din greșeală.
Ioana a derulat înregistrarea și a ascultat din nou fragmentele cele mai tăioase.
„M-am însurat cu o femeie bogată”, „o prostuță naivă și generoasă”, „găina care face ouă de aur”.
Fiecare propoziție o durea, dar, în același timp, înăuntrul ei începea să se ridice o furie rece.
Jumătate de an trăise într-o lume inventată. În acea lume, soțul iubitor o săruta tandru în fiecare dimineață înainte de muncă, iar soacra bună o întreba de sănătate și de reușitele ei. În realitate, oamenii aceștia o foloseau ca pe o sursă sigură de bani.
Telefonul a vibrat. Venise un mesaj de la Andrei:
„Iubito, azi întârzii. Proiectul e complicat, trebuie să termin macheta. Nu mă aștepta cu cina. Te iubesc.”
Ioana a citit mesajul de două ori.
Proiect complicat. Firește. Discuția cu mama lui despre noi metode de a scoate bani necesita, într-adevăr, eforturi speciale. La finalul mesajului strălucea o inimioară. Soțul ei juca impecabil rolul bărbatului îndrăgostit.
Femeia a început să tasteze:
„Bine, dragul meu. Ai grijă să nu te obosești prea tare!”
Apoi a șters fraza și s-a limitat la un simplu: „Bine.”
Acum avea nevoie să gândească totul în liniște.
Putea să depună cererea de divorț chiar a doua zi, să-l scoată pe Andrei pe ușă cu o singură valiză și să încerce să uite familia asta ca pe un coșmar. Dar un asemenea final i se părea prea simplu. Timp de șase luni o mințiseră, se bucuraseră de istețimea lor și îi râseseră pe la spate de încredere. Să se termine totul doar cu un adio obișnuit?
Cina de familie propusă chiar de Andrei îi oferea ocazia perfectă să pună un punct frumos.
Ioana a deschis agenda telefonului și a sunat-o pe sora ei mai mică, Alina.
— Ioana, bună! Ce faci? N-am mai vorbit de mult.
— Bună, Alinuța. Vreau să-ți propun ceva. Îți amintești casa pe care am cumpărat-o cu puțin înainte de nuntă?
— Sigur! Am văzut pozele. E incredibilă!
— Sâmbătă vreau să organizez o cină mare în familie și să chem toate rudele. Puteți veni tu și Sorin?
— Ce idee frumoasă! Sigur că venim. Cine mai e invitat?
— Părinții noștri, doamna Viorica, fratele lui Andrei cu soția și copiii. Cred că vom fi în jur de zece persoane.
— Perfect. Trebuie să aducem ceva?
— Nu trebuie nimic. Mă ocup eu de toate. Veniți doar cu dispoziție bună.
După ce a încheiat convorbirea, Ioana a făcut lista completă a invitaților. Urma să fie o adunare foarte interesantă. Mai ales dacă ținea cont că tatăl ei nu avusese niciodată prea multă încredere în Andrei și îl considerase cam ușuratic, deși nu spusese asta direct.
Următoarele două zile au semănat cu o adevărată telenovelă.
În exterior, Ioana continua să trăiască normal: lucra, vorbea cu soțul ei, răspundea mesajelor grijulii ale mamei lui. În același timp, înăuntrul ei se cocea un plan atent, care devenea tot mai limpede.
Chiar a doua dimineață, Andrei a adus singur vorba despre sărbătoarea de familie.
— Iubito, — a spus el la micul dejun, — ce-ar fi să invităm toate rudele în casa ta cea nouă?
— Ce idee minunată! — a răspuns Ioana cu entuziasm. — Chiar mă gândeam la asta de curând. Când facem?
— Sâmbătă ar fi bine. Eu o sun pe mama și pe fratele meu, iar tu îi inviți pe ai tăi.
— Perfect, așa rămâne!
— O să fie superb!
Soțul a sărutat-o pe obraz și a plecat să se pregătească pentru muncă. Ioana a rămas în bucătărie, sorbindu-și cafeaua încet.
Da, Andrei. O să fie pur și simplu superb.
Joi seară, soacra i-a trimis un mesaj nou:
„Ioana dragă, iartă-mă că te deranjez iar. Ai putea să-mi mai transferi zece mii? Medicul mi-a prescris niște medicamente suplimentare, iar pe card nu mai am nimic.”
Ioana a trimis banii, gândindu-se pe ce avea să fie cheltuită, de fapt, suma.
Pe o poșetă nouă? Pe o masă într-un restaurant scump? Poate pe mobilă sau pe vreun aparat electrocasnic?
„Sigur, doamnă Viorica. Banii au plecat deja. Abia aștept să vă văd sâmbătă!”
„Mulțumesc, draga mea! Număr orele până o să-ți văd casa aceea minunată.”
Ioana a zâmbit amar și a pus telefonul deoparte.
Sâmbăta a fost însorită și caldă.
De dimineață, gazda s-a ocupat de ultimele pregătiri: a verificat aranjarea mesei, a pus buchetele la locul lor și a testat sistemul audio al casei. O atenție specială a acordat boxelor din sufragerie. Sunetul trebuia să se audă bine nu doar în casă, ci și în curte.
Andrei se învârtea tot timpul pe lângă ea.
— Ce masă luxoasă ai pregătit! Arată impecabil! — se minuna el, îndreptând șervețelele.
— Dragul meu, primim pentru prima dată rudele în casa asta. Vreau să iasă totul perfect.
— Sigur. Până la urmă e casa noastră, — a spus Andrei încet, apoi a adăugat mai tare: — Bineînțeles, iubito. Tu ai întotdeauna dreptate.
Ioana a zâmbit în gând. Casa fusese cumpărată de ea, din banii ei, înainte de căsătorie. Dar Andrei părea convins că, după nuntă, dobândise automat drepturi asupra proprietății soției.