— Andreea, — începu Radu în timpul cinei, — din ce bani ai cumpărat toate cadourile pentru mama ta? Rochia, voucherul, albumul foto… Din banii tăi, bănuiesc?
— Da, — răspunse ea liniștit. — Am pus deoparte câte puțin din timp. Rochia am comandat-o acum două luni, voucherul la spa l-am luat cu reducere printr-o prietenă, iar albumul l-am făcut singură: am cumpărat suportul și am tipărit fotografiile potrivite.
Ziua de naștere a Elenei se apropia cu pași repezi. Urma să împlinească cincizeci și cinci de ani și, pentru această aniversare, hotărâse să-i adune într-un restaurant cochet doar pe oamenii cei mai dragi: copiii, nepoții, prietenii apropiați și câteva persoane pe care nu reușise să le vadă de multă vreme, dar care rămăseseră importante pentru ea.
Pentru Andreea, mama ei fusese întotdeauna un om aparte — cumpătată, caldă și neobișnuit de generoasă. Niciodată nu-i reproșase fiicei tot ce făcuse pentru ea. În perioadele grele, Elena o ajutase cu bani, îi cumpărase lucrurile de care avea nevoie și îi făcuse daruri din inimă, fără să aștepte ceva în schimb.
În copilăria Andreei, familia trecuse adesea prin lipsuri, iar Elena încercase să compenseze ceea ce nu putea oferi material prin grijă, atenție și multă căldură. Când fiica ei crescuse, mama parcă încerca să recupereze anii în care nu avusese posibilitatea să-i ofere mai mult. Uneori îi cumpăra câteva zile la mare, alteori o invita la cumpărături, iar din când în când strângea toată familia și îi scotea la o cafenea.
Andreea înțelegea foarte bine toate acestea și primea gesturile mamei cu recunoștință sinceră. Acum, când propria ei fiică, Mara, creștea văzând cu ochii, pricepea și mai bine câtă iubire, energie și răbdare investise Elena în ea de-a lungul anilor.
Tocmai de aceea Andreea își dorea ca aniversarea mamei să rămână în amintire. Îi comandase o rochie elegantă, exact pe gustul ei, cumpărase un voucher pentru câteva proceduri la spa și pregătise cu mâinile ei un album de familie. În paginile lui pusese cele mai frumoase fotografii ale Elenei, imagini din copilăria Andreei și cadre cu primii pași ai Marei. Voia ca mama ei să simtă, fără urmă de îndoială, cât de iubită și de importantă era.
Împacheta cu grijă fiecare cadou și le așeza pe toate într-o cutie mare. Un singur gând îi revenea mereu în minte: „Mama o să se bucure atât de mult…” Numai că, în ajunul aniversării, atmosfera din casă se schimbă. Radu petrecu aproape toată seara încruntat, iritat și vădit nemulțumit de ceva.
— Andreea, — spuse el în cele din urmă la cină, — cu ce bani ai cumpărat toate lucrurile astea pentru mama ta? Rochia, voucherul, albumul… Din banii tăi, nu?
— Da, — confirmă ea fără să ridice tonul. — Am economisit treptat. Rochia am comandat-o cu două luni în urmă. Voucherul la spa l-am luat mai ieftin printr-o prietenă. Iar albumul l-am făcut eu: am cumpărat baza și am scos fotografiile.
— Foarte frumos, sigur. Numai că pentru mama mea, acum doi ani, n-ai făcut nimic asemănător.
Andreea își aminti imediat acea aniversare. Atunci îi dăduseră soacrei un voucher la un magazin de bijuterii, pentru că Radu insistase ca Rodica să primească un cadou scump.
— I-am luat un voucher de treizeci de mii de lei. Toate cadourile pe care le-am cumpărat acum pentru mama costă, împreună, mai puțin. Sincer, nu înțeleg unde vezi problema.
— Formal, ai dreptate. Dar pe mine mă enervează cât de mult te străduiești pentru mama ta. Ei i-ai cumpărat o grămadă de cadouri, iar pentru cadoul mamei mele nici măcar n-ai propus să pui bani! De ce pentru părinții mei nu ai niciodată același entuziasm?
— Poate pentru că sunt părinții tăi. Și, dacă ai uitat, eu lucrez de numai un an și jumătate. Înainte am stat acasă cu Mara. Din ce bani crezi că ar fi trebuit să contribui mereu la cadouri scumpe? — întrebă Andreea la fel de calm.
— Și ce dacă? — izbucni el.
— Nimic. Dacă vrei să-i faci mamei tale daruri scumpe, fă-i. Nu te oprește nimeni. Eu acum am vrut să-mi bucur mama, fiindcă ea ne-a ajutat de multe ori și continuă să ne ajute și astăzi.
— Adică vrei să spui că mama mea nu face nimic pentru noi?
Nu s-ar fi putut spune că Rodica nu avea nicio legătură cu nepoata. Din când în când apărea fără prea multă veste, o lua pe Mara la plimbare pentru două-trei ore, apoi dispărea iar pentru mult timp. Din punct de vedere financiar însă, părinții lui Radu aproape că nu ajutaseră niciodată familia.
— Spun doar că îmi iubesc mama și vreau să-i ofer ceva cald, ceva făcut din suflet. Atât. Hai să terminăm discuția. Sunt obosită și vreau să dorm, — spuse Andreea, căscă ușor și se îndreptă spre dormitor.
Radu rămase la masa din bucătărie și o urmări cu privirea, tot mai iritat. Nu reușea să accepte ceea ce, în mintea lui, era o nedreptate strigătoare la cer față de el și de părinții lui. În sinea sa știa foarte bine că numeroase ieșiri ale familiei, cumpărături importante și cheltuieli neprevăzute fuseseră acoperite cu ajutorul Elenei. Numai că nu avea niciun chef să recunoască evidența.