— Doamne, eu i-am plătit vacanța asta, — a spus cu voce tare, iar gândul i-a întors stomacul.
Memoria a început imediat să scoată la suprafață detalii ciudate din ultimele luni. Radu ieșea tot mai des pe balcon ca să vorbească la telefon și închidea ușa după el. Iar mama îi lua suspect de des apărarea în micile lor conflicte domestice.
— Andreea, de ce te legi de el? E obosit, lasă-l să respire.
— Radu are dreptate, nu e momentul să schimbați mașina.
— Nu te mai supăra pe el. Muncește pentru familie.
Andreea a apucat telefonul și a sunat-o pe mama ei. Tonurile de apel i s-au părut nesfârșite.
— Alo, scumpa mea! Chiar voiam să te sun! N-ai idee ce apusuri sunt aici!
— Mamă, cum te simți? Nu te plictisești singură?
— Cum să mă plictisesc? Sunt atâtea lucruri de făcut. Ieri am fost într-o excursie.
— Singură? Nu te-ai împrietenit cu nimeni?
Doina a râs, însă Andreei i s-a părut că în râsul acela se ascunde o neliniște.
— Ce întrebări sunt astea? Eu doar mă odihnesc.
— Și cu cine iei cina? Stai singură la masă?
— Andreea, de ce mă interoghezi? Vorbesc cu oameni diferiți. Ieri, de exemplu, am stat de vorbă cu un cuplu din București. Foarte simpatici.
— Dar bărbații? Nu se ține nimeni după tine? Doar ești frumoasa familiei.
— Ce ți-a venit să inventezi asemenea lucruri? — vocea mamei s-a ascuțit. — Care bărbați? Stau la plajă, înot și merg la tratamente.
— Mamă, îmi fac griji pentru tine.
— Nu-ți face. Totul e minunat. Vai, iartă-mă, trebuie să ajung la masaj. Vorbim diseară!
Apelul s-a încheiat. Andreea a lăsat telefonul în poală. Cu cât mama ocolea mai mult răspunsurile directe, cu atât suspiciunea se înfigea mai adânc. De ce nu putea răspunde liniștit? De ce devenea nervoasă?
În mintea ei se alcătuia o imagine îngrozitoare, imposibilă. Mama și soțul ei. Împreună. Pe ascuns. De când dura totul? Oare toate delegațiile lui fuseseră invenții? Se întâlniseră poate chiar în apartamentul ei, cât timp Andreea era la serviciu?
I s-a făcut amețeală. Și-a apăsat palmele pe tâmple, încercând să se stăpânească, dar fotografia revenea mereu: șortul albastru cu dungi albe, dragonul tatuat pe omoplat, spatele bronzat al soțului ei la câțiva metri de mama ei.
L-a sunat pe Radu prin apel video. Tonurile lungi aveau ceva batjocoritor. În cele din urmă, apelul a fost respins. După câteva minute a primit un mesaj:
„Sunt foarte ocupat. Vorbim mai târziu.”
Sec. Scurt. Nici măcar emoticonul pe care îl adăuga de obicei.
Andreea a sunat-o din nou pe mama ei.
— Mamă, iartă-mă că te deranjez. Doar că mă simt neliniștită.
— Andreea, ce s-a întâmplat? — îngrijorarea a apărut imediat în glasul Doinei.
— Nimic anume. Am o stare ciudată. Povestește-mi despre hotel. E multă lume?
— Destulă. Dar e loc pentru toți.
— Sunt mulți români?
— Sunt, firește, dar nu pot spune că e aglomerație. — Doina părea din nou tensionată. — Ești sigură că te simți bine?
— Mamă, chiar ești singură acolo? Te rog… spune-mi adevărul.
S-a lăsat o tăcere prea lungă.
— Nu înțeleg ce vrei să spui. Desigur că sunt singură. Andreea, ce se petrece?
— Nimic, mamă. Iartă-mă. Bucură-te de vacanță.
Dar tocmai acea ezitare, încordarea din voce și pauza dinaintea răspunsului i s-au părut Andreei dovada celor mai cumplite bănuieli.
Timp de trei zile s-a chinuit. Aproape că nu a dormit, nu a mâncat, a mers mecanic la serviciu și s-a prefăcut că totul este în ordine. În a patra zi n-a mai rezistat și a cumpărat un bilet la primul zbor disponibil spre Creta.
— Cristina, plec pentru câteva zile. Te rog să mai treci pe la apartament, — i-a spus prietenei.
— Unde pleci?
— La mama. Vreau să-i fac o surpriză.
În avion, Andreea își imagina fără încetare ce avea să găsească. Ce le-ar spune? Cum s-ar purta? I-ar surprinde luând cina împreună? Sau în fața unei camere? Ultimul gând îi provoca o greață fizică.
Hotelul era imens. Andreea și-a luat intenționat cameră într-un corp alăturat, ca să nu dea peste ei înainte de a fi pregătită. Recepționera îi zâmbea amabil și îi recomanda excursii, dar ea răspundea numai prin gesturi absente.
Prima seară și-a petrecut-o lângă piscină, urmărind turiștii. Mama nu s-a arătat nicăieri. A doua zi dimineață, Andreea a coborât devreme la micul dejun și s-a așezat într-un colț îndepărtat al restaurantului, de unde putea vedea întreaga sală.
Atunci l-a zărit.
Radu a intrat în restaurant bronzat, odihnit, purtând cămașa albă pe care Andreea i-o călcase înaintea așa-zisei delegații. Ea s-a lipit de spătarul scaunului și s-a ascuns instinctiv după o coloană.
Dar femeia care venea în urma lui nu era Doina.
De brațul lui se ținea o blondă de vreo douăzeci și cinci de ani, îmbrăcată într-o rochie scurtă de vară. Radu i-a șoptit ceva la ureche, iar ea a izbucnit în râs, aruncându-și capul pe spate. S-au așezat la o masă lângă fereastră. El i-a tras scaunul, a sărutat-o pe creștet și apoi s-a îndreptat spre bufet.
Andreea îi privea fără să se poată mișca. În mintea ei se făcuse gol și răsuna un vuiet, de parcă un clopot uriaș s-ar fi spart înăuntrul ei. În tot acest timp bănuise persoana greșită. Mama nu avea nicio vină. Radu o înșela, pur și simplu, cu o altă femeie.