— Uită-te și tu ce minunăție! — vocea încântată a mamei răsuna în mesajul audio trimis cu câteva clipe înainte.
Andreea derula fotografiile pe care Doina le posta în grupul familiei din vacanță. Într-una dintre imagini se vedeau plaja, șezlongurile aliniate și marea de un turcoaz aproape ireal. La prima vedere, era doar o fotografie obișnuită de concediu.
Apoi privirea Andreei s-a oprit brusc asupra unui bărbat aflat în fundal. Spate lat. Un tatuaj cu dragon pe omoplat. Șort de baie albastru, cu o dungă albă pe lateral. Exact modelul pe care ea însăși i-l oferise lui Radu de ziua lui, după ce îl comandase special de pe internet.
Andreea a mărit fotografia. Inima i s-a strâns dureros, iar în gât i s-a format un nod. Chiar în spatele mamei sale, întins relaxat pe un șezlong, se afla propriul ei soț. Același om care, cu trei zile înainte, o sărutase la plecare și îi spusese că zboară la Cluj-Napoca într-o delegație.
Atunci ce căuta el într-o fotografie făcută la hotelul din Creta?
Andreea a așezat ceașca de cafea pe masă și s-a lăsat greoi pe spătarul canapelei. Imaginea pe care tocmai o văzuse nu încăpea nicicum în mintea ei. Unsprezece ani de căsnicie — și totul putea fi construit pe minciună?
— Andreea, de ce ai tăcut? — s-a auzit vocea prietenei sale, Cristina, din telefon. — Îți povestesc de cinci minute despre rochia mea cea nouă.
— Iartă-mă, m-am pierdut cu gândul, — și-a apăsat Andreea tâmplele cu degetele. — Mai ții minte că ți-am spus că Radu a plecat în delegație?
— Bineînțeles. Doar mereu e pe drumuri, dintr-un oraș în altul. Ai avut noroc cu el: își construiește cariera și aduce bani în casă.
Andreea a zâmbit amar. Da, în ultimii ani deplasările deveniseră ceva firesc. Radu lucra ca manager regional pentru o companie mare de construcții, iar drumurile dese nu mai surprindeau pe nimeni.
— Și mama ta cum se simte? Îi place vacanța? — a continuat Cristina.
— Îmi trimite fotografii în fiecare zi. Pare atât de fericită…
Andreea și-a amintit cum, cu două săptămâni înainte, îi întinsese mamei un plic.
— Mamă, e pentru tine. La mulți ani în avans!
Doina a deschis plicul, iar ochii i s-au mărit de uimire.
— Grecia? Hotel de cinci stele? Andreea, ți-ai pierdut mințile? Costă o avere!
— Nu e nicio nebunie. Când ai fost ultima dată la mare și te-ai odihnit cu adevărat? Acum cinci ani? Și atunci ai stat la Mamaia doar trei zile.
— Nu pot primi un asemenea cadou. E prea scump.
— Mamă, ai cincizeci și doi de ani și arăți de treizeci și cinci. Uiți că lumea ne confundă mereu cu două surori sau cu două prietene? Ajunge cu economiile făcute numai pe seama ta!
Doina și-a strâns fiica în brațe, iar Andreea a observat cum îi lucesc ochii. Mama o născuse foarte tânără, la nouăsprezece ani, și încă își păstrase prospețimea uimitoare a chipului.
Cu trei zile înainte de plecare, Radu venise acasă mai târziu decât de obicei. Andreea pregătea cina când a auzit ușa de la intrare trântindu-se.
— Bună, iubito, — a spus el, sărutând-o pe obraz. — Am vești proaste. Mâine zbor la Cluj.
— Iar? Abia te-ai întors de la Timișoara.
— Sunt probleme cu subcontractorii. Șeful a spus că trebuie să merg eu.
Radu părea obosit și neobișnuit de încordat. Cuta dintre sprâncene, care îi apărea numai când îl apăsa ceva serios, era mai adâncă decât de obicei.
— Pentru cât timp?
— Cel puțin zece zile. Poate chiar mai mult.
În ziua plecării, Andreea și-a dus mai întâi mama la aeroport, iar după două ore s-a întors cu soțul. Doina era emoționată ca o adolescentă înaintea primei întâlniri. Radu, dimpotrivă, părea concentrat, reținut și aproape mut.
În primele zile, nimic nu a părut neobișnuit. Soțul îi trimitea mesaje scurte: „Ședința s-a prelungit”, „Iau cina cu partenerii”, „Mâine merg pe șantier”. Mama umplea grupul familiei cu fotografii: marea la răsărit, micul dejun de la hotel, pisicile tolănite prin curte, o excursie printre ruinele unui oraș antic.
Și tocmai printre aceste imagini nevinovate, Andreea a descoperit amănuntul care avea să-i răstoarne viața.
— Nu, nu se poate, — a șoptit ea, privind pentru a zecea oară aceeași fotografie.
A deschis toate celelalte poze din vacanța mamei și a început să le studieze cu alți ochi. Într-un cadru făcut la restaurant, într-un colț, se zărea o geantă sport neagră, cu un logo roșu. Radu își cumpărase una identică în anul precedent și alesese modelul după ce comparase ore întregi ofertele online.
În fotografia din cafenea, ușa de sticlă reflecta silueta unui bărbat înalt, îmbrăcat într-o cămașă albă. Imaginea era neclară, aproape dizolvată în reflexii, însă postura și felul în care își întorcea capul îi erau înspăimântător de familiare. Andreea a mărit cadrul până când pixelii s-au împrăștiat, dar îndoiala nu s-a micșorat. Dimpotrivă.
El apărea mereu departe, undeva lateral, tăiat de marginea fotografiei, ca și cum ar fi avut grijă să rămână în afara obiectivului. Totuși era acolo. Soțul ei se afla în același loc cu mama ei.
În pieptul Andreei nu creștea doar durerea, ci și o nedumerire sălbatică, aproape ireală. Cum era posibil? De ce? De când?
— Doamne, eu i-am plătit vacanța asta, — a spus cu voce tare, iar gândul i-a întors stomacul.
Memoria a început imediat să scoată la suprafață detalii ciudate din ultimele luni. Radu ieșea tot mai des pe balcon ca să vorbească la telefon și închidea ușa după el. Iar mama îi lua suspect de des apărarea în micile lor conflicte domestice.
— Andreea, de ce te legi de el? E obosit, lasă-l să respire.
— Radu are dreptate, nu e momentul să schimbați mașina.
— Nu te mai supăra pe el. Muncește pentru familie.
Andreea a apucat telefonul și a sunat-o pe mama ei. Tonurile de apel i s-au părut nesfârșite.
— Alo, scumpa mea! Chiar voiam să te sun! N-ai idee ce apusuri sunt aici!
— Mamă, cum te simți? Nu te plictisești singură?
— Cum să mă plictisesc? Sunt atâtea lucruri de făcut. Ieri am fost într-o excursie.
— Singură? Nu te-ai împrietenit cu nimeni?
Doina a râs, însă Andreei i s-a părut că în râsul acela se ascunde o neliniște.
— Ce întrebări sunt astea? Eu doar mă odihnesc.
— Și cu cine iei cina? Stai singură la masă?
— Andreea, de ce mă interoghezi? Vorbesc cu oameni diferiți. Ieri, de exemplu, am stat de vorbă cu un cuplu din București. Foarte simpatici.
— Dar bărbații? Nu se ține nimeni după tine? Doar ești frumoasa familiei.
— Ce ți-a venit să inventezi asemenea lucruri? — vocea mamei s-a ascuțit. — Care bărbați? Stau la plajă, înot și merg la tratamente.
— Mamă, îmi fac griji pentru tine.
— Nu-ți face. Totul e minunat. Vai, iartă-mă, trebuie să ajung la masaj. Vorbim diseară!
Apelul s-a încheiat. Andreea a lăsat telefonul în poală. Cu cât mama ocolea mai mult răspunsurile directe, cu atât suspiciunea se înfigea mai adânc. De ce nu putea răspunde liniștit? De ce devenea nervoasă?
În mintea ei se alcătuia o imagine îngrozitoare, imposibilă. Mama și soțul ei. Împreună. Pe ascuns. De când dura totul? Oare toate delegațiile lui fuseseră invenții? Se întâlniseră poate chiar în apartamentul ei, cât timp Andreea era la serviciu?
I s-a făcut amețeală. Și-a apăsat palmele pe tâmple, încercând să se stăpânească, dar fotografia revenea mereu: șortul albastru cu dungi albe, dragonul tatuat pe omoplat, spatele bronzat al soțului ei la câțiva metri de mama ei.
L-a sunat pe Radu prin apel video. Tonurile lungi aveau ceva batjocoritor. În cele din urmă, apelul a fost respins. După câteva minute a primit un mesaj:
„Sunt foarte ocupat. Vorbim mai târziu.”
Sec. Scurt. Nici măcar emoticonul pe care îl adăuga de obicei.
Andreea a sunat-o din nou pe mama ei.
— Mamă, iartă-mă că te deranjez. Doar că mă simt neliniștită.
— Andreea, ce s-a întâmplat? — îngrijorarea a apărut imediat în glasul Doinei.
— Nimic anume. Am o stare ciudată. Povestește-mi despre hotel. E multă lume?
— Destulă. Dar e loc pentru toți.
— Sunt mulți români?
— Sunt, firește, dar nu pot spune că e aglomerație. — Doina părea din nou tensionată. — Ești sigură că te simți bine?
— Mamă, chiar ești singură acolo? Te rog… spune-mi adevărul.
S-a lăsat o tăcere prea lungă.
— Nu înțeleg ce vrei să spui. Desigur că sunt singură. Andreea, ce se petrece?
— Nimic, mamă. Iartă-mă. Bucură-te de vacanță.
Dar tocmai acea ezitare, încordarea din voce și pauza dinaintea răspunsului i s-au părut Andreei dovada celor mai cumplite bănuieli.
Timp de trei zile s-a chinuit. Aproape că nu a dormit, nu a mâncat, a mers mecanic la serviciu și s-a prefăcut că totul este în ordine. În a patra zi n-a mai rezistat și a cumpărat un bilet la primul zbor disponibil spre Creta.
— Cristina, plec pentru câteva zile. Te rog să mai treci pe la apartament, — i-a spus prietenei.
— Unde pleci?
— La mama. Vreau să-i fac o surpriză.
În avion, Andreea își imagina fără încetare ce avea să găsească. Ce le-ar spune? Cum s-ar purta? I-ar surprinde luând cina împreună? Sau în fața unei camere? Ultimul gând îi provoca o greață fizică.
Hotelul era imens. Andreea și-a luat intenționat cameră într-un corp alăturat, ca să nu dea peste ei înainte de a fi pregătită. Recepționera îi zâmbea amabil și îi recomanda excursii, dar ea răspundea numai prin gesturi absente.
Prima seară și-a petrecut-o lângă piscină, urmărind turiștii. Mama nu s-a arătat nicăieri. A doua zi dimineață, Andreea a coborât devreme la micul dejun și s-a așezat într-un colț îndepărtat al restaurantului, de unde putea vedea întreaga sală.
Atunci l-a zărit.
Radu a intrat în restaurant bronzat, odihnit, purtând cămașa albă pe care Andreea i-o călcase înaintea așa-zisei delegații. Ea s-a lipit de spătarul scaunului și s-a ascuns instinctiv după o coloană.
Dar femeia care venea în urma lui nu era Doina.
De brațul lui se ținea o blondă de vreo douăzeci și cinci de ani, îmbrăcată într-o rochie scurtă de vară. Radu i-a șoptit ceva la ureche, iar ea a izbucnit în râs, aruncându-și capul pe spate. S-au așezat la o masă lângă fereastră. El i-a tras scaunul, a sărutat-o pe creștet și apoi s-a îndreptat spre bufet.
Andreea îi privea fără să se poată mișca. În mintea ei se făcuse gol și răsuna un vuiet, de parcă un clopot uriaș s-ar fi spart înăuntrul ei. În tot acest timp bănuise persoana greșită. Mama nu avea nicio vină. Radu o înșela, pur și simplu, cu o altă femeie.
Până seara, Andreea a rămas în camera ei, incapabilă să se ridice din pat. Șocul trădării se amesteca acum cu o vinovăție mistuitoare. Cum putuse să creadă așa ceva despre mama sa? Despre femeia care își dăruise întreaga viață pentru ea?
Când a reușit să-și adune ultimele puteri, a urcat la etajul al treilea și a bătut la ușa camerei 312.
— Andreea?! — Doina a rămas nemișcată în prag, nevenindu-i să creadă. — Ce faci aici? S-a întâmplat ceva?
— Mamă, pot să intru?
În cameră mirosea a mare și a cremă de protecție solară. Pe măsuță se aflau o pereche de ochelari cu rame groase și, alături, ochelarii de soare.
— Fata mea, mă sperii. E ceva cu Radu?
Andreea s-a așezat pe marginea patului și mult timp nu a găsit cuvintele potrivite.
— Mamă, tu… ai văzut aici pe cineva cunoscut?
— Cunoscut? — Doina părea sincer uluită. — Nu. Știi bine că fără ochelari nu disting chipurile de la mai mult de trei metri. Iar cu cei de soare văd aproape numai siluete. Mai tot timpul am fost la proceduri sau în excursii. Ieri am mers la spa, alaltăieri am vizitat ruinele vechi…
— Mamă, iartă-mă, — glasul Andreei a început să tremure. — Eu am crezut… Doamne, mi-e rușine și să spun. Am crezut că tu și Radu…
— Ce?! — Doina s-a așezat lângă ea. — Andreea, cum ai putut ajunge la un asemenea gând?
— El este aici, mamă. În hotelul acesta. Cu o altă femeie. L-am văzut în fotografiile tale și am tras concluzia că…
Mama a cuprins-o în brațe, iar Andreea a izbucnit în plâns. Pentru prima oară, nu plângea din cauza infidelității soțului, ci fiindcă, în mintea ei, trădase tocmai omul cel mai apropiat.
Andreea s-a întors acasă cu o zi înaintea lui Radu. Când el a intrat, a întâmpinat-o în hol cu un zâmbet forțat.
— Bună, iubito. Cum s-a simțit mama ta în vacanță?
— Minunat, — a răspuns ea liniștit și a trecut pe lângă el.
Nu a făcut scandal. În tăcere, a fotografiat bonurile de la hotel găsite în buzunarul gecii lui. A păstrat corespondența cu agenția de turism, din care reieșea că rezervase o cameră pentru două persoane. A făcut capturi și din contul de socializare al blondei, unde femeia publicase zeci de imagini din concediu.
Peste o săptămână, Andreea a depus actele de divorț.
— Andreea, hai să vorbim! — Radu a încercat s-o prindă de mână. — Nu e deloc ceea ce crezi!
— Atunci ce este?
— A fost o întâmplare! Ne-am întâlnit acolo din pură coincidență!
— În Creta? Ce coincidență extraordinară.
— Tu ai fost mereu prea suspicioasă! Vezi probleme chiar și acolo unde nu există!
— Radu, ajunge. Semnează documentele.
A mai sunat-o multă vreme, i-a trimis mesaje și a mers chiar și la mama ei. Andreea însă nu mai credea niciun cuvânt. Căsnicia lor s-a sfârșit surprinzător de liniștit: fără țipete, fără scene, fără încercări de a lipi ceva ce se fisurase cu mult înainte. Au rămas doar semnăturile de pe hârtii și două drumuri separate.
După șase luni, Andreea și Doina stăteau în bucătărie și beau ceai. Relația lor devenise chiar mai caldă decât fusese. Își petreceau tot mai des serile împreună, iar întâmplarea din Creta se transforma încet într-o poveste de familie.
— Să știi că, până la urmă, mi-am comandat ochelari noi, — a spus Doina râzând. — Cu lentile progresive, exact cum mi-a recomandat medicul. Acum văd pe toată lumea și observ tot!
Andreea a zâmbit, dar înăuntrul ei vinovăția a înțepat-o din nou. Simțea aceeași durere mică ori de câte ori mama glumea despre ochelari.
— Mamă, atunci eu chiar…
— Șșt, — Doina și-a așezat palma peste mâna fiicei. — Am vorbit deja despre asta. Erai în stare de șoc și te înțeleg.
Trădarea lui Radu lăsase o urmă adâncă. Uneori Andreea încă se trezea cu o greutate apăsătoare în piept. Și totuși, mai dureros decât infidelitatea era să-și amintească de cele trei zile în care își suspectase mama. Cât de ușor fusese să creadă cel mai rău lucru despre omul care îi fusese alături întreaga viață.
— Știi ce am învățat din toate astea? — a spus Andreea, strângând mai tare mâna mamei. — Lucrurile nespuse nasc cele mai cumplite închipuiri. Iar încrederea în cei apropiați nu trebuie pierdută nici măcar atunci când simți că lumea întreagă se prăbușește.
— Înțelept spus, fata mea. Mai vrei puțin ceai?