— Uită-te și tu ce minunăție! — vocea încântată a mamei răsuna în mesajul audio trimis cu câteva clipe înainte.
Andreea derula fotografiile pe care Doina le posta în grupul familiei din vacanță. Într-una dintre imagini se vedeau plaja, șezlongurile aliniate și marea de un turcoaz aproape ireal. La prima vedere, era doar o fotografie obișnuită de concediu.
Apoi privirea Andreei s-a oprit brusc asupra unui bărbat aflat în fundal. Spate lat. Un tatuaj cu dragon pe omoplat. Șort de baie albastru, cu o dungă albă pe lateral. Exact modelul pe care ea însăși i-l oferise lui Radu de ziua lui, după ce îl comandase special de pe internet.
Andreea a mărit fotografia. Inima i s-a strâns dureros, iar în gât i s-a format un nod. Chiar în spatele mamei sale, întins relaxat pe un șezlong, se afla propriul ei soț. Același om care, cu trei zile înainte, o sărutase la plecare și îi spusese că zboară la Cluj-Napoca într-o delegație.
Atunci ce căuta el într-o fotografie făcută la hotelul din Creta?
Andreea a așezat ceașca de cafea pe masă și s-a lăsat greoi pe spătarul canapelei. Imaginea pe care tocmai o văzuse nu încăpea nicicum în mintea ei. Unsprezece ani de căsnicie — și totul putea fi construit pe minciună?
— Andreea, de ce ai tăcut? — s-a auzit vocea prietenei sale, Cristina, din telefon. — Îți povestesc de cinci minute despre rochia mea cea nouă.
— Iartă-mă, m-am pierdut cu gândul, — și-a apăsat Andreea tâmplele cu degetele. — Mai ții minte că ți-am spus că Radu a plecat în delegație?
— Bineînțeles. Doar mereu e pe drumuri, dintr-un oraș în altul. Ai avut noroc cu el: își construiește cariera și aduce bani în casă.
Andreea a zâmbit amar. Da, în ultimii ani deplasările deveniseră ceva firesc. Radu lucra ca manager regional pentru o companie mare de construcții, iar drumurile dese nu mai surprindeau pe nimeni.
— Și mama ta cum se simte? Îi place vacanța? — a continuat Cristina.
— Îmi trimite fotografii în fiecare zi. Pare atât de fericită…
Andreea și-a amintit cum, cu două săptămâni înainte, îi întinsese mamei un plic.
— Mamă, e pentru tine. La mulți ani în avans!
Doina a deschis plicul, iar ochii i s-au mărit de uimire.
— Grecia? Hotel de cinci stele? Andreea, ți-ai pierdut mințile? Costă o avere!
— Nu e nicio nebunie. Când ai fost ultima dată la mare și te-ai odihnit cu adevărat? Acum cinci ani? Și atunci ai stat la Mamaia doar trei zile.
— Nu pot primi un asemenea cadou. E prea scump.
— Mamă, ai cincizeci și doi de ani și arăți de treizeci și cinci. Uiți că lumea ne confundă mereu cu două surori sau cu două prietene? Ajunge cu economiile făcute numai pe seama ta!
Doina și-a strâns fiica în brațe, iar Andreea a observat cum îi lucesc ochii. Mama o născuse foarte tânără, la nouăsprezece ani, și încă își păstrase prospețimea uimitoare a chipului.
Cu trei zile înainte de plecare, Radu venise acasă mai târziu decât de obicei. Andreea pregătea cina când a auzit ușa de la intrare trântindu-se.
— Bună, iubito, — a spus el, sărutând-o pe obraz. — Am vești proaste. Mâine zbor la Cluj.
— Iar? Abia te-ai întors de la Timișoara.
— Sunt probleme cu subcontractorii. Șeful a spus că trebuie să merg eu.
Radu părea obosit și neobișnuit de încordat. Cuta dintre sprâncene, care îi apărea numai când îl apăsa ceva serios, era mai adâncă decât de obicei.
— Pentru cât timp?
— Cel puțin zece zile. Poate chiar mai mult.
În ziua plecării, Andreea și-a dus mai întâi mama la aeroport, iar după două ore s-a întors cu soțul. Doina era emoționată ca o adolescentă înaintea primei întâlniri. Radu, dimpotrivă, părea concentrat, reținut și aproape mut.
În primele zile, nimic nu a părut neobișnuit. Soțul îi trimitea mesaje scurte: „Ședința s-a prelungit”, „Iau cina cu partenerii”, „Mâine merg pe șantier”. Mama umplea grupul familiei cu fotografii: marea la răsărit, micul dejun de la hotel, pisicile tolănite prin curte, o excursie printre ruinele unui oraș antic.
Și tocmai printre aceste imagini nevinovate, Andreea a descoperit amănuntul care avea să-i răstoarne viața.
— Nu, nu se poate, — a șoptit ea, privind pentru a zecea oară aceeași fotografie.
A deschis toate celelalte poze din vacanța mamei și a început să le studieze cu alți ochi. Într-un cadru făcut la restaurant, într-un colț, se zărea o geantă sport neagră, cu un logo roșu. Radu își cumpărase una identică în anul precedent și alesese modelul după ce comparase ore întregi ofertele online.
În fotografia din cafenea, ușa de sticlă reflecta silueta unui bărbat înalt, îmbrăcat într-o cămașă albă. Imaginea era neclară, aproape dizolvată în reflexii, însă postura și felul în care își întorcea capul îi erau înspăimântător de familiare. Andreea a mărit cadrul până când pixelii s-au împrăștiat, dar îndoiala nu s-a micșorat. Dimpotrivă.
El apărea mereu departe, undeva lateral, tăiat de marginea fotografiei, ca și cum ar fi avut grijă să rămână în afara obiectivului. Totuși era acolo. Soțul ei se afla în același loc cu mama ei.
În pieptul Andreei nu creștea doar durerea, ci și o nedumerire sălbatică, aproape ireală. Cum era posibil? De ce? De când?