Imediat, memoria a început să scoată la suprafață lucruri ciudate din ultimele luni. Radu ieșea tot mai des pe balcon ca să vorbească la telefon și închidea ușa după el. Iar mama, în discuțiile mărunte din familie, îi lua surprinzător de des apărarea ginerelui.
— Andreea, de ce îl tot cicălești? E obosit. Lasă-l și pe el să respire.
— Radu are dreptate, nu e momentul să schimbați mașina.
— Nu te mai supăra pe el. Muncește pentru familie.
Andreea a luat telefonul și a sunat-o pe mama ei. Tonurile de apel i s-au părut nesfârșite.
— Alo, draga mea! Chiar voiam să te sun. Nu-ți imaginezi ce apusuri sunt aici!
— Mamă, cum te simți? Nu te plictisești singură?
— Cum să mă plictisesc? Sunt atâtea de făcut. Ieri am fost în excursie.
— Singură? Nu ai cunoscut pe nimeni?
Doina a râs, dar Andreei i s-a părut că în acel râs se strecurase o încordare.
— Ce întrebări sunt astea? Ce să cunosc? Mă odihnesc și atât.
— Și cu cine iei cina? Stai singură la masă?
— Andreea, mă interoghezi? Vorbesc cu oamenii de la masă, normal. Ieri, de exemplu, am stat de vorbă cu un cuplu din București. Foarte simpatici.
— Dar bărbați… nu încearcă nimeni să se apropie de tine? Știi bine că atragi priviri.
— Ce ți-a venit? — tonul mamei deveni iritat. — Ce bărbați? Stau la plajă, înot, merg la spa.
— Îmi fac griji pentru tine, atât.
— Nu-ți face. Totul e foarte bine. Vai, iartă-mă, trebuie să intru la masaj. Vorbim diseară!
Convorbirea s-a încheiat. Andreea a rămas cu telefonul în mână. Cu cât mama evita răspunsurile directe, cu atât suspiciunea devenea mai grea. De ce nu putea vorbi liniștit? De ce se enerva?
În mintea ei se forma o imagine îngrozitoare și imposibilă. Mama ei și soțul ei. Împreună. Pe ascuns. De cât timp? Dacă toate delegațiile fuseseră inventate? Dacă se întâlniseră chiar în apartamentul ei, cât timp ea era la serviciu?
Gândurile acestea au amețit-o. Andreea și-a apăsat tâmplele, încercând să se controleze, dar fotografia revenea obsesiv: șortul albastru cu dungi albe, dragonul de pe omoplat, spatele bronzat al soțului ei la doar câțiva metri de mama sa.
L-a sunat pe Radu prin apel video. Tonurile lungi păreau aproape batjocoritoare. În cele din urmă, apelul a fost respins. Două minute mai târziu a primit un mesaj:
„Sunt foarte ocupat. Vorbim mai târziu.”
Sec. Scurt. Nici măcar emoji-ul pe care îl punea aproape mereu.
Andreea și-a sunat din nou mama.
— Mamă, scuză-mă că te deranjez iar. Nu știu de ce, dar am o neliniște.
— Andreea, ce s-a întâmplat? — grija a apărut imediat în vocea Doinei.
— Nimic anume. Povestește-mi mai bine despre hotel. E multă lume?
— Destulă. Dar e suficient loc pentru toți.
— Sunt mulți români?
— Sunt, sigur. Dar nu pot spune că e aglomerație. — Doina ezită o clipă. — Tu ești bine?
— Mamă… chiar ești singură acolo? Te rog, spune-mi sincer.
Se lăsă o pauză prea lungă.
— Nu înțeleg la ce te referi. Sigur că sunt singură. Andreea, ce se petrece?
— Nimic, mamă. Iartă-mă. Bucură-te de vacanță.
Dar tocmai în acea pauză, în tensiunea vocii mamei și în ezitarea de dinaintea răspunsului, Andreea a auzit ceea ce mintea ei a transformat într-o confirmare a celor mai cumplite bănuieli.
Trei zile s-a chinuit. Aproape nu a dormit, abia a mâncat, a mers mecanic la serviciu și s-a prefăcut că viața continuă normal. În a patra zi n-a mai rezistat și și-a cumpărat bilet la primul zbor disponibil spre Grecia.
— Ioana, plec câteva zile. Poți să te uiți, te rog, din când în când la apartament? — îi ceru prietenei sale.
— Unde pleci?
— La mama. Vreau să-i fac o surpriză.
În avion, Andreea a repetat în minte zeci de scenarii. Ce avea să spună? Cum avea să reacționeze? Îi va surprinde luând cina împreună? Sau în fața camerei de hotel? Numai gândul acesta îi provoca o greață fizică.
Hotelul era uriaș. Andreea și-a luat intenționat o cameră într-un corp alăturat, ca să nu se întâlnească întâmplător cu ei înainte să afle adevărul. Recepționista îi zâmbea și îi prezenta excursii, însă ea abia auzea ce i se spune.
Prima seară a petrecut-o în apropierea piscinei, urmărind oamenii. Mama nu a apărut nicăieri. Dimineața următoare, Andreea a coborât devreme la micul dejun și s-a așezat într-un colț îndepărtat al restaurantului, de unde putea vedea aproape toată sala.
Și atunci l-a văzut.
Radu a intrat în restaurant bronzat, relaxat, purtând exact cămașa albă pe care ea o călcase înainte de pretinsa „delegație”. Andreea s-a lipit instinctiv de spătar și s-a retras în spatele unei coloane.
Numai că femeia care mergea lângă el nu era Doina.
De brațul lui se ținea o blondă tânără, de aproximativ douăzeci și cinci de ani, îmbrăcată într-o rochie scurtă de vară. Radu i-a șoptit ceva la ureche, iar ea a râs, lăsându-și capul pe spate. S-au așezat la o masă lângă fereastră. El i-a tras scaunul, a sărutat-o pe creștet și apoi a plecat spre bufet.
Andreea privea și nu se putea mișca. În cap i s-a făcut un gol asurzitor, ca și cum un clopot imens s-ar fi spart înăuntrul ei. Timp de zile întregi suspectase persoana greșită. Mama ei nu avea nicio vină. Radu… Radu pur și simplu o înșela cu altă femeie.